Epistolă către Ion Țiriac

În urmă cu aproape 12 ani, într-o zi de septembrie foarte ploioasă, v-am întâlnit, alături de colegul meu de la acea vreme – Cristian Hostiuc, directorul editorial al Ziarului Financiar – în același sediu în care funcționați și acum, lângă Ambasada Chinei și vizavi de parcul Herăstrău. A rămas unul dintre cele mai importante interviuri pe care le-am făcut vreodată. Pe atunci îl „căutam“ pe pri­mul miliardar român în euro. Și dumneavoastră ați fost acela. Ați intuit demersul nostru și ne-ați spus politicos că o să ne dați în judecată, în cazul în care vă vom lipi această etichetă. Evident că nu vorbeați serios. La doi ani după publicarea artico­lului, ați devenit, cu acte în regulă, primul miliardar român (ce-i drept, în dolari) care intra în prestigiosul clasament Forbes.

Dincolo de povestea cu miliardul, ați fost pri­mul antreprenor român care ați făcut afaceri în stil cu adevărat mare. Ați convins multinaționale speriate de mineriade și corupție să investeacă în România, prin asocieri cu dumneavoastră. Așa ați devenit acționar minoritar la Metro. Așa ați adus branduri de automobile (pe care, înainte de 1989, românii le vedeau doar în filmele americane) precum Daimler și Ford. Așa ați populat sistemul financiar cu branduri solide, precum UniCredit sau Allianz-Țiriac.

AȚI FĂCUT BINE. Pe lângă joint-venture-urile prin care ați devenit cel mai bogat român, ați făcut mult bine și imaginii României, devastată în anii de după Revoluție. Este o lucrare pe care ați început-o cu mult înainte de 1990, în calitate de te­nismen și impresar sportiv. Totodată, prin conexiunile personale din lumea sportului și afacerilor, ați ajutat statul român să-și recâștige credibilita­tea pierdută pe plan internațional. Iar aceste demersuri nu au rămas nerăsplătite.

Ați devenit un simbol (în mare măsură, pe me­rit) al pieței libere și al capitalismului autentic, bazat pe relația cu clientul final. Drept dovadă, ați rămas în continuare miliardar, după ce par­­chetele au curățat clasamentele bogăției (după unii, cu exces de zel) de capitaliștii de cumetrie.

În trei cuvinte, v-am admirat. Asta însă până la recenta dumneavoastră apariție publică în care v-ați exprimat (serios) preferința pentru escrocii competenți, atunci când aveți dilema alegerii între un hoț și un prost. M-ați surprins și dezamăgit, pentru că am contribuit, la rându-mi, alături de mulți alții, la construirea simbolului Țiriac. Chiar dacă ați gândit așa și până acum, aș fi preferat să vă ascundeți cu eleganță gândul. Mai ales că, aproape fără excepție, toți directorii generali pe care i-ați adus la conducerea Țiriac Holdings sunt printre cei mai buni din țară. Buni atât în sens pro­fesional, cât și etic. Anca Ioan, creatoarea școlii de manageri de la Roland Berger Strategy Consultants (companie unde v-ați trimis propriul fiu să învețe business), și actualul CEO, Dragoș Dinu (fostul șef al grupului A&D Pharma), sunt două exemple în acest sens.

MAI MULT DECÂT UN ATELIER. Capitalismul românesc nu s-a maturizat într-atât încât pro­blema corupției să intre la capitolul „și altele“, așa cum se întâmplă în statele occidentale care, din câte înțeleg tot de la dumneavoastră, sunt și ele putrede. Ca să oprim exodul celor care ar putea transforma România în ceva mai mult decât un atelier industrial al Germaniei sau Marii Britanii, trebuia să vă reprimați acel gând.

Ați lăsat de înțeles că vă doriți o Românie ad­­­mi­nistrată de indivizi care să construiască auto­străzi, în așa fel încât Daimler să nu mai fie nevoit să își construiască fabricile în alte părți. Ați fost revoltat pe bună dreptate că statul nu v-a oferit condiții să puteți continua turneul de tenis la București, fiind nevoit să-l mutați la Budapesta. Atunci de ce preferați, totuși, hoțul? Pentru că, după el, „mai rămâne ceva“? Nu prea s-ar spune, din câte vedem.

Este posibil ca manifestanții din Piața Victoriei să nu înțeleagă întru totul subtilitățile legislației privind abuzul în serviciu și grațierea. Este, de asemenea, posibil ca ei să fie prizonierii unei emoții colective și să fi dus lucrurile mult prea departe. Dincolo de chichițele legale, protestatarii militează pentru câteva principii: egalitatea șanselor și tratament nediscreționar din partea autorităților. Furia străzii poate părea supradi­men­sionată pentru o persoană care nu stă în România nici două luni pe an – mă refer tot la dumneavoastră.

Lucrurile s-au mai schimbat însă și pe aici pe la noi, în ultimii 27 de ani. Invitațiile mai mult sau mai puțin voalate la liniște socială pentru ca guvernul să poată lucra nu prea mai au efect. În aceeași ieșire, ați afirmat că protestele de stradă – prilej de îngrijorae pentru investitorii străini – au tras România cu cinci ani în urmă. Nu vă cred. Și asta din simplul motiv că evenimentele din ianuarie și februarie au avut un coverage favorabil în absolut toate publicațiile occidentale.

De fapt, începând din 12 martie, îmi va fi greu să vă mai cred, în general.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *