După rezultatele neașteptat de bune, Joe Biden încearcă cea mai mare transformare a economiei americane din ultimele decenii

După rezultatele neașteptat de bune de la jumătatea mandatului, președintele Statelor Unite, Joe Biden, încearcă transformarea cea mai mare a economiei americane din ultimele decenii. Instrumentele la care recurge sunt o politică industrială pentru a crea locuri de muncă, reducerea emisiilor de carbon și stimularea producției. De reușita lui depinde însăși esența modelului economic american.

Chiar și fără rezultatul din Georgia, unde scrutinul va avea loc pe 6 decembrie, Senatul va rămâne cel mai pro­babil al democraților, iar Camera Reprezentanților va fi controlată de republicani. La fiecare doi ani sunt puse la bătaie toate cele 435 de locuri din Camera Re­prezentanților și – anul acesta – 35 de locuri din cele 100 ale Senatului. Dat fiind că, în 21 din 53 cele mai competitive curse, scorul este destul de strâns, re­­zultatul va fi știut spre sfârșitul anului, comentează presa internațională.

Tsunamiul roșu (republican) nu s-a produs, iar democrații au evi­tat o înfrângere la jumătatea mandatului, care de obicei îi afectează adesea pe preșe­dinții în exercițiu, indiferent de partid. Mai mult, victoria clară a guvernatorului republican Ron DeSantis, reales în Florida, este semnalul că Donald Trump nu prea mai are șanse să fie desemnat candidatul republican la ale­ge­rile prezidențiale din 2024.

În ciuda faptului că inflația este la cel mai ridicat nivel din ultimii 40 de ani, iar popularitatea lui Joe Biden, la cote scăzute, tema avortului a fost mai puternică. Potrivit exit-pollurilor, alegătorii i-ar fi pedepsit pe re­publicani pentru eforturile lor de a restricționa accesul la avort, după cum notează BBC.

Dincolo de cifrele finale, pe care le vom afla în pe­ri­oada următoare, președintele Biden a ieșit întărit din aceste alegeri intermediare. Guvernarea nu va fi însă deloc mai comodă, dar a promis că va colabora cu republicanii. Și sunt multe de făcut și altfel, după cum reiese din analiza dedicată de revista bri­tanică The Economist economiei americane în man­dat de­mo­crat.

După accidentul din ianuarie, când un pod din Pit­ts­burgh (Pennsylvania) s-a prăbușit cu câteva ore chiar înainte de so­sirea președintelui Biden în oraș, lucrurile s-au miș­cat mai repede ca niciodată. Repararea podului ar fi luat în mod normal doi ani. Pe 20 octombrie, pre­ședintele american a mers din nou în Pittsburgh pentru a vedea stadiul lucrărilor – aproape finalizate –, astfel că Biden se va putea lăuda cu redeschiderea lui de Crăciun. Cum a fost posibil? În parte, grație pachetului de 1.200 de miliarde de do­lari adoptat pentru modernizarea și dezvoltarea infrastructurii.

Doar că optimismul arătat recent la Pittsburgh nu este împărtășit de opinia publică. Percepția negativă asupra economiei a influențat masiv sondajele, sta­rea economică fiind grija numărul unu a alegătorilor. Inflația sau „Bidenflation“, cum au botezat-o unii, nu dă semne de ameliorare.

Ar fi ușor de tras concluzia că, pe frontul econo­mic, primele 20 de luni ale lui Biden la Casa Albă au fost, în cazul fericit, o oportunitate ratată sau, în cel ne­fericit, un eșec. Nu trebuie minimizate totuși schim­bările pe care le-a pregătit prin adoptarea a trei mari legi – pachetul de investiții de 1.200 de miliarde de do­lari în infrastructură, Legea pentru stimularea industriei americane de semiconductori (280 de miliarde de dolari) și pachetul privind investițiile menite să reducă emisiile poluante (alte 390 de miliarde de dolari).

Cele trei sunt încadrate la cheltuieli publice – partizanatul ar face imposibilă trecerea lor prin Congres. Schimbările dorite sunt însă profunde: să consolideze producția americană, să „înverzească“ economia, printre cele mai importante. Pentru a atinge aceste obiective, aceste legi trebuie să reușească să tureze din nou modelul de creștere american, acor­dându-i statului rolul crucial de a ghida investițiile pe plan intern și de a gestiona comerțul în afara țării, comentează The Economist.

Politica industrială

Inevitabil, abordarea a pri­mit un nume: Bidenomics. Decenii la rând, politicienii și executivii americani s-au arătat extrem de sceptici cu privire la intervenția statului în economie. Vorbim totuși de SUA. Pentru ei, politica indus­trială este ineficientă și autodistructivă, chiar dacă, rar, și America a recurs la ea.

Statele Unite au fost mereu apostolul globalizării, urmărind permanent să reducă tarifele comerciale și să câștige acces nelimitat al afacerilor sale pe cât mai multe piețe ale lumii. Predecesorul lui Biden, republicanul Donald Trump, a repudiat această viziune, disprețuind comerțul liber și pledând în schimb pentru revitalizarea producției interne americane. Doar că, pe fondul unei administrații haotice, politicile sale au rămas neduse la capăt.

Iată că Administrația Biden a făcut această mutare și deja cu efecte. Dezbaterea la nivel de guvern nu mai este dacă să fie susținută o politică industrială, ci cum să fie făcută cât mai eficientă. În aceeași mă­sură, Administrația Biden nu caută să revitalizeze o globalizare complet nerestrictivă. În schimb, face miș­cări prin care să-și izoleze rivalii, pe de o parte, și să-și reconfigureze relațiile comerciale cu aliații, pe de alta.

Este o agendă ambițioasă, care rivalizează cu a ori­cărui președinte din ultimele decenii. Dacă va reuși, va schimba dramatic America, deși sunt multe capcane pe acest drum.

Risipitorul

Casa Albă caută să pareze criticile le­gate de inflația galopantă, subliniind cu fiecare ocazie că este un fenomen global care, oricum, este un job pe care băncile centrale ar trebui să-l gestioneze. Ade­vărat, dar ignoră rolul pe care președintele Biden l-a jucat în stimularea ei.

În iulie, economiștii de la Federal Reserve (Fed) au estimat că politica fiscală a urcat cu 2,5 puncte procentuale rata anuală a inflației în SUA. Cu alte cuvinte, aproape jumătate din procentul inflaționist suplimentar (raportat la norma înregistrată în perioada de dinaintea pandemiei) poate fi atribuită așa-numitei po­litici de cheltuieli iraționale și de risipire a resurselor guvernului federal.

Biden nu este singurul risipitor. Predecesorul său, Donald Trump, adopta în 2020 un pachet de stimulare a economiei de peste 3.000 de miliarde de dolari, pentru a contracara impactul pandemiei. Contribuția lui Biden a fost pachetul de salvare (ARP) în valoare de 1.900 de miliarde de dolari adoptat în martie 2021, care includea vouchere pentru gospodării, beneficii mai mari pentru șomeri, finanțare pentru guvernele statale.

Diferența a fost majoră: în timp ce stimulul econo­mic aplicat de Trump a venit când SUA sufereau echi­valentul economic al unui atac de cord, cel aplicat de Biden a venit când economia își revenea. A injectat atât de mulți bani în economie (un deficit de peste 10% din produsul intern brut pentru al doilea an consecutiv), încât cererea pentru bunuri a crescut masiv și, odată cu ea, s-a mărit și inflația.

Consilierii președintelui Biden contraatacă, spu­nând că o in­flație mare asigură mai curând recupera­rea locurilor de muncă. Cifrele sunt cu adevărat impresionante – Statele Unite au micșorat rata șomajului de la 15%, cât era la jumă­tatea lui 2020, la 3,5% acum, cel mai scă­zut nivel din ultimii 50 de ani. Cu toate aces­tea, nu este corect să credem că era nevoie de extravagantele stimulente fiscale ale Administrației Biden pentru a obține asta. Revenirea pieței muncii în­cepuse chiar înainte ca Bi­den să-și preia mandatul, reflectând îm­bunătățirile eco­nomice de după pandemie la nivel global. Iar poate cel mai remarcabil fapt al pieței muncii din Statele Unite rămâne cât de tensionată este – la fiecare șo­mer există două locuri de muncă vacante. Este un de­zechilibru, cel mai grav din ultimele decenii, care dovedește încă o dată că stimulul injectat de Biden a supraîncălzit economia ame­ricană.

Adoptarea ARP s-a dovedit o „victorie à la Pirus“. Pe măsură ce inflația a început să urce, a dispărut și entuziasmul față de noi angajamente care să absoarbă noianul de bani alocați. Senatorul democrat Joe Manchin, din Virginia de Vest, s-a opus majorității politicilor sociale promovate de Biden – de la grădinițele finanțate de guvern până la facilități fiscale mai mari pentru familiile cu copii. Până la urmă, legea lui Biden „Build Back Better“, asociată cu un pachet de 3.500 de miliarde de dolari, a fost golită de conținutul social, a fost redusă la un pachet de doar 1.000 de miliarde de dolari și a fost redenumită Legea reducerii inflației – IRA (deși cam jumătate din bani ar fi urmat să fie alo­cați în investiții „verzi“).

Per total, cele trei legi ale Bidenomics – pe infra­structură, industria semiconductorilor, respectiv cercetarea științifică și climă – urmează să pună la dis­poziție pentru investiții în următorii zece ani suma de circa 1.700 de miliarde de dolari. În raport cu gigantica economie americană, este complet nespectaculos – anual, suma reprezintă mai puțin de 1% din produsul intern brut.

Multiplicarea multiplicatorilor

Pușculița pu­blică este însă un instrument puternic. Are capacitatea unică de a cataliza investiții private. Să luăm exem­plul cheltuielilor alocate industriei semiconductorilor – circa 39 de miliarde de dolari vor deveni sti­mulente pentru noi facilități de producție. Cerneala de pe subvenții nici nu s-a uscat, dar deja anunțarea lor a generat un boom al investițiilor. Intel vorbește de 100 de miliarde de dolari investiți în fabrici în Ohio, iar Micron – de alte 100 de miliarde de dolari investiți în New York. La fel, des­chid cufe­rele și companii precum Qualcomm și Wolfspeed.

Dezmățul cheltuielilor pe tehnologii „verzi“ va fi, cel mai probabil, și mai mare. Per total, luând în calcul cele trei pachete amintite, Statele Unite ale Americii au acum un buget de aproape 500 de miliarde de do­lari destinat reducerii emisiilor de carbon. „Împre­ună, aceste pachete pun la dispoziția guvernului fede­ral un set fără precedent de instrumente“, comen­tează John Podesta, democratul care gestionează fon­durile alocate protecției mediului. O parte din acești bani ar urma să meargă către producția de baterii de litiu, parcuri eoliene offshore, facilități de captare a carbo­nului, dar cea mai mare parte ar urma să ajungă în cer­cetare și dezvoltare (R&D).

Chiar și cei mai sceptici cu privire la capacitatea Statelor Unite de a implementa o politică industrială de succes sunt optimiști când vine vorba de rolul pe care guvernul îl poate juca în susținerea inovației. În definitiv, celebra Defence Advanced Research Pro­jects Agency (DARPA), brațul Pentagonului, are o isto­rie spectaculoasă din acest punct de vedere, fiind creditată cu susținerea dezvoltării unor tehnologii azi omniprezente, precum GPS-ul și internetul. De aceea, Bidenomics este văzut de unii drept o încercare de a imita abordarea DARPA în alte domenii, cum ar fi ener­­gia verde.

Administrația Biden a dublat deci finanțarea cerce­tării, a creat instituții care să demonstreze cum noile tehnologii funcționează pentru a stimula cere­rea pen­tru ele. Altfel spus, caută să pună bazele unui lanț de la inovație la adoptare comercială pentru pro­duse de ultimă tehnologie.

Evident că subvențiile și stimulentele vor juca un rol esențial pentru ca organizațiile și consumatorii ame­ricani să opteze pentru surse mai curate de ener­gie. Înainte de IRA și de pachetul pentru infra­structură, nivelul de emisii poluante al Statelor Unite era prognozat să scadă cu 30% între 2005 și 2030. Acum, Ministerul Energiei estimează că scăderea va fi de 40%. Puteau impune o taxă pe carbon pentru același obiectiv, dar ar fi fost nepopulară și imposibil de trecut prin Congres. Au ales varianta cheltuielilor generoase. În plus, cele două state unde se creează și cele mai multe noi locuri de muncă asociate acestor investiții „verzi“ au o greutate politică semnifi­cativă – unul este Michigan, un loc tradițional de luptă între cele două partide, celălalt este Texas, bas­tion republican pe care democrații visează să-l cucerească la un moment dat.

Totodată, Bidenomics poate fi văzută ca o moda­litate de a contracara eroziunea de decenii a joburilor bine plătite ale gulerelor albastre, o sursă de pro­bleme mai ales pentru democrați. Pentru ca produ­că­torii să aibă acces deplin la facilități fiscale, sunt obligați să-i plătească bine pe muncitori și să le ofere programe de pregătire. IRA cere ca ucenicii să facă minimum 15% din sarcini la siturile de producție pe care le finanțează până în 2024. Democrații cred că aceste condiții vor ajuta la lărgirea bazinului de muncitori calificați și la creșterea numărului de locuri de muncă bine plătite. Chiar dacă schimbarea este marginală, câteva investiții răsunătoare le dau spe­ranță alegătorilor. Ohio va avea fabrici care vor produce baterii pentru autovehicule electrice, Virginia de Vest, ferme eoliene, iar Pennsylvania, producători de roboți.

Recalibrare

Bidenomics nu produce efecte doar în SUA. Casa Albă a lucrat la recalibrarea termenilor relațiilor comerciale externe ale Americii. Și aici este un echilibru complicat de obținut. Pe de o parte, pre­­șe­dintele a încercat să repare relația cu aliații, care au fost neglijați sau chiar afectați de Administrația Trump. Pe de alta, nu poate ascunde faptul că o versiune ceva mai acceptabilă a viziunii trumpiste „Ame­rica First“ asupra lumii animă și politicile proprii.

Și Biden a închis ușa negocierilor comerciale con­ven­ționale, a întărit angajamentele de tip „Buy Ame­ri­can“ din regulile care reglementează achizițiile fe­de­rale. Mai mult, unele facilități fiscale sunt accesibile doar companiilor care ating niște praguri cu pri­vire la cota de producție americană și conținut ameri­can, ceea nu este deloc pe placul partenerilor comer­ciali ai Statelor Unite.

Administrația Biden setează deja modalități de cooperare cu aliații în afara acordurilor comerciale. Cu Europa a inițiat Consiliul pentru Comerț și Teh­no­logie (TTC), un forum care asigură că Occidentul merge pe o abordare consistentă în rivalitatea sa tehnologică cu China. În Asia a creat Cadrul Econo­mic Indo-Pacific (care exclude China), un forum care promovează cooperarea pe orice subiect – de la con­trolul frontierelor la decarbonificare.

Katherine Tai, reprezentantul comercial al Statelor Unite, insistă că noile cadre vor genera beneficii concrete. „Le concepem să fie platforme care pot evolua odată cu evoluția situației economiei globale“, spune aceasta.

Administrația Biden vorbește și despre așa-numi­tul „friend-shoring“, dorința de a consolida comerțul cu aliații și de a-i îndepărta de la masa schimburilor comerciale pe rivali. Doar că partenerii comerciali ai Americii se plâng că accentul a căzut mai mult pe susținere decât pe prietenie – companiile lor nu prea au de ales decât să investească în facilități de pro­duc­ție în SUA, dacă vor să beneficieze de subvenții. Și s-ar putea ca acesta să fie primul test pentru TTC – diplomații europeni arată că intenționează să-și pre­zinte nemulțumirile la următoarea întâlnire inter­ministerială, care va avea loc în decembrie. Dacă ne­gocierile eșuează, nu exclud o plângere formală pe care să o înainteze Organizației Mondiale a Comer­țului (OMC).

Pentru ca abordarea de tip „friend-shoring“ să func­ționeze, Casa Albă va trebui să facă mai flexibile regulile politicii „Buy American“. De pildă, a ajustat pragul de conținut american pentru vehiculele electrice, care acum pot include și componente fabricate în Canada sau în Mexic (însă nu și în alte state cu care SUA au acorduri de comerț liber). O cale de a în­­­lă­tura obiecțiile tuturor ar fi ca SUA să reia și să lărgească negocierile de comerț liber cu Uniunea Europeană și cu aliații asiatici. Doar că, deocamdată, Administrația Biden nu s-a arătat mai deloc intere­sată de o astfel de abordare.

Inevitabil, China

Biden pare să aibă ceva succes însă când vine vorba de îmbinarea obiectivelor de se­curitate cu cele economice, în special a acelora care au legătură cu China. Într-un fel, China i-a ușurat sarcina – sprijinul acordat Rusiei în războiul celei din urmă împotriva Ucrainei a adâncit neîncrederea Europei, iar politica „zero COVID“ a vulnerabilizat-o ca încredere la nivel de business global.

Cea mai recentă măsură, impusă pe 7 octombrie, pri­vind controlul asupra exporturilor (interzice ori­că­rui cetățean sau rezident american să sprijine dezvoltarea de cipuri avansate în China) va afecta companii de top chineze din sectorul semiconductorilor. Impactul asupra economiei chineze ar putea fi mai mare și mai durabil chiar decât războiul comercial început de Trump. Până acum, la acest capitol, Sta­tele Unite par să se bucure de sprijinul deplin al alia­ților și co­la­borează bine pe aspecte care contează cel mai mult – mai ales de ajutorul Olandei și de cel al Japoniei, două țări care produc cele mai sofisticate cipuri.

Concluzionând, firul roșu al Bidenomics este cre­dința că un stat mai intervenționist poate totuși mo­dela rezultatele economice dorite, atât pe plan intern, cât și extern. Și s-a văzut cel mai bine odată cu adop­tarea celor trei pachete de stimulente care au mar­cat începutul mandatului lui Biden, subliniind și predi­lec­ția acestuia pentru politica industrială și ten­tația de a retrasa liniile comerțului internațional. Chiar dacă politica a eliminat mult conținut social din Bide­nomics, rămâne remarcabil că a reușit o remode­lare atât a industriei interne, cât și a comerțului glo­bal, deși mai nimeni nu ar fi crezut asta acum câteva luni.

Rămân valide și numeroase motive pentru a crede că Bidenomics ar putea eșua. În ciuda succeselor DARPA, există multe exemple de inițiative industriale susținute de stat fără rezultate – Solyndra și Foxconn ar fi două dintre ele. Companiile de electronice investesc sume-record în lobby, ceea ce este un semn rău. În plus, aliații nu vor fi ușor de convins că Sta­tele Unite pot în același timp și să subvenționeze sec­toare industriale interne, și să rămână o putere comercială deschisă și corectă.

Dincolo de ce va urma după alegerile la jumătate de mandat și de cine le va câștiga, un lucru este sigur – efectele Bidenomics vor fi mai durabile. Miza este imensă, pentru că în joc este chiar esența mode­lului economic american.

Deznodământ

Influența lui Donald Trump (76 de ani) este tot mai mică după scrutinul din noiembrie. Biden, care a împlinit 80 de ani pe 20 noiembrie, urmează să anunțe dacă va mai par­ticipa la alegerile din 2024.

• TEST. Prezența la urne a fost ridicată pentru un scrutin intermediar. Pentru foarte mulți, marea miză a acestor alegeri – dacă Trump mai are potențial pentru un mandat și dacă-și mai poate impune politica după neve­rosimilul asalt al susținătorilor lui asupra Capitoliului în 6 ianuarie 2021.
• TEMĂ. În 2022, America rămâne extrem de polarizată. Decizia Curții Supreme din iunie de a anula dreptul constitu­țional la avort i-a mobilizat pe americanii liberali îngroziți că le sunt periclitate drepturi fundamentale. Conservatorii au sărbătorit decizia, dar acum această po­ziție le-a tras în jos rezultatele electorale. Temele prefe­rate pe care au capitalizat voturi și acum rămân inflația, economia și rata crimi­nalității.

Acest articol a apărut în numărul 152 al revistei NewMoney.

FOTO: Getty