Driblingul din titlu

Cu treizeci de ani în urmă, mantra jurnalismului de soi, predată la diverse catedre de profil și îngânată solemn de studenți, era: „Un câine care mușcă un om nu e o știre. Un om care mușcă un câine, da“. Se punea astfel temelia unei culturi a senzaționalis­mu­lui care a devenit ulterior aproape cu neputință de ocolit. În manualele de română de dinainte de 1990, elevii găseau „Balcanul și Carpatul“. Lucrurile au evo­­luat, iar presa senzaționalistă a foștilor elevi de­veniți ziariști a ajuns să cuprindă, cu titlu de obliga­ție, o poezie despre alte două masive muntoase: „Canca­nul și Scandalul“. Cu tot ce-au însemnat ele. Pentru cine n-a prins perioada sau a uitat-o, trebuie spus că, în fazele de început, sordidul și minciuna au coa­bitat în manșete pe care publicul le citea cu pupilele dilatate.

Au fost ani sălbatici, în care apetitul pentru harță și pornoșag a dus la apariția unei publicații care, numindu-se „Atac la persoană“, exact asta făcea: ataca persoane. Mai precis, celebrități ale momentului, fie ele directori de gazete, baritoni, arbitri, investitori, bancheri, avocați, lideri de partid, vedete din media etc. Aflai din paginile ei de incesturi inexistente, dar povestite cu aplomb, de delapidări-fantomă, de amantlâcuri inventate. Procesele de calomnie nu țineau pasul cu născocirile sulfuroase, iar o parte dintre cititorii acelor mizerii trăgeau concluzii cre­tine, din categoria „Nu iese fum fără foc“ sau „Ceva-ceva o fi făcut el/ea“.

TRĂIASCĂ INTERNETUL! Cu timpul, scornelile s-au estompat, iar în locul lor au apărut – trăiască internetul, în frunte cu se­cre­tarul său general, rețeaua de socializare! – mome­lile pentru bolnavii de curiozități cu decolteu. Altfel spus, click-baiturile tip „N-o să-ți vină să crezi“, „O să rămâi prost“, „Bombă!“, „Șoc!“ și „X rupe tăcerea“. Se ivea acum un modus operandi nou, bazat pe o promisiune minci­noasă.

Publicul era îmbiat cu ceva fără seamăn („fără precedent“, în zia­reza de rigolă) și, după sfântul click, găsea în cel mai bun caz o non-știre din categoria „Astăzi, Adrian Mutu nu s-a antrenat“ sau „A mai trecut o zi de la dispariția câinelui Lăbuș“, numitul fiind patrupedul favorit al cine știe cărei actrițe de varie­teu.

Cum e mereu loc de mai bine, n-a trecut mult și pe piață și-a croit drum o altă metodă de mistificare, cu rădăcinile în expresia argheziană „una vorbim, alta fumăm“. De data asta, redactorul de știri nu mai calomniază, nu mai minte și nu te mai îndeamnă să eviți prăbușirea în prostie dând click pe materialul lui. Nu. Titlul articolului este în cel mai bun caz tan­gențial cu conținutul.

De obicei, redactorul lățește un titlu-trăsnet, sub care se află un episod „reinterpretat“, cum sunt astăzi în meniurile din restaurante tochitura, ișlerele și paella. Adică un alt produs. Unul dintre primele exemple a fost titlul „Bănel Ni­co­liță refuză Barcelona“, apărut într-un ziar de sport ho­tă­rât să râdă de cititori. Episodul: fotbalistul în cauză este întrebat de un reporter dacă i-ar plăcea să joace la Barcelona, dat fiind că echipa respectivă și Steaua au cam aceleași culori. „Ei, lăsați, n-am eu față de Barcelona“, protestează moale și cuviincios Nicoliță, prilejuindu-i redactorului un titlu fără vreo legătură pe lume cu refuzul.

PĂTIMIREA“. Metoda titlului care driblează în loc să rezume e în plin avânt. Iată în continuare două ti­tluri de ultimă oră care vin să-i demonstreze eficiența. Pe un site reglat pentru păcălirea publicului apare la un moment dat titlul: „Bombă! Lovitură dură pentru Cristi Borcea. Judecătorii l-au terminat. Va suferi și va pă­timi timp de trei luni“. Te gândești, de bună seamă, că respectivului i-a mai fost dată în vileag o malver­sa­țiune: mituirea unei judecătoare, falsificarea unei semnături pe actele de transfer sau altceva.

Te gân­dești totodată că suferința și pătimirea presupun chinuri grele, poate chiar numere de tortură, într-o justiție care descoperă, iată, în 2021, grozăvia supliciilor medievale. Când citești articolul, te lămurești că „pătimirea“ înseamnă confiscarea permisului de conducere pentru trei luni, fiindcă fertilul domn Borcea a fost prins de radar circulând cu 103 kilometri/oră prin București.

La câteva mii de kilometri distanță se petrece, spune site-ul, o complicație, dacă nu cumva o dra­mă familială. Cel puțin titlul asta comunică: „Probleme în cuplul Agassi-Steffi Graf“. Există aici două posibili­tăți, își spune cititorul de bună-credință: fie unul dintre membrii cuplului a comis evaziune fiscală (există deja un precedent în familia Graf), fie e vorba de în­șe­larea partenerului. Când colo, problemele de cuplu nu au legătură nici cu fiscul, nici cu fidelitatea.

Articolul contrazice titlul care și-și mai driblează o dată publicul țintuit în ipostaza fun­dașului naiv în fața unui atacant fâșneț: „O vecină din Nevada, SUA, a celor doi foști mari jucători de tenis solicită despă­gu­biri de 15.000 de dolari pentru «durere și sufe­rință», după ce a fost mușcată de do­gul german al celebrei familii“. Ce spuneați? Că un câine care mușcă un om nu e o știre? Ba cum să nu. Dacă pre­zinți episodul ca pe un atac la onoarea de familist sau ca pe o fraudă de proporții, este. Sigur, nu prea te mai poți numi jurnalist, însă asta nu mai pare să conteze.