Dosarul vizând casele deţinute de familia Iohannis, clasat de Parchetul General

Dosarul vizând casele deţinute de familia Iohannis a fost clasat de Parchetul General la începutul acestei luni.

Dosarul deschis ca urmare a plângerii penale vizând locuinţele deţinute de preşedinte a fost clasat în 6 ianuarie, au transmis pentru News.ro surse oficiale din Parchetul General.

Sursele citate nu au putut preciza ce alte audieri au mai avut loc în acest caz în afara celei a soţiei preşedintelui, Carmen Iohannis.

Conform aceloraşi surse, clasarea a fost decisă în baza articolului 16) din Codul de procedură penală, referitor la Cazurile care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale.  Prevederea invocată  fost cea conform căreia ”există autoritate de lucru judecat”.

Dosarul a fost deschis ca urmare a plângerii penale formulate de Lumea Justiţiei. Plângerea îi vizează pe soţii Iohannis şi pe notarul Radu Gabriel Bucşa din Sibiu, în legătură cu modul in care cuplul prezidenţial a intrat, din 1999, în posesia a doua imobile din centrul Sibiului, situate în strada Nicolae Balcescu nr. 29 şi în strada Gheorghe Magheru nr. 35.

Lumea Justiţiei susţine că soţii Iohannis au folosit suma de 320.000 de euro obţinută cu titlul de chirie pentru imobilul din strada Nicolae Bălcescu, ocupat de o sucursală a Raiffeisen Bank vreme de 14 ani, pentru a achiziţiona alte imobile, în condiţiile în care Tribunalul Braşov şi Curtea de Apel Braşov au conchis ca nu au fost cumpărători de bună-credinţă, anulând definitiv actul de vânzare-cumpărare, dar şi actele de moştenire care au stat la baza preluarii din patrimoniul statului a imobilului.

Cei 320.000 euro au fost folosiţ pentru achiziţionarea altor trei imobile, respectiv casele din str. Someşului nr. 13, str. Măgura nr. 9 şi str. Măgura nr. 11, la rândul lor închiriate, susţine Lumea justiţiei.