DOCUMENT. Guvernul a decis să amâne până la 1 ianuarie 2026 modificarea impozitului pe clădiri şi terenuri

Guvernul a stabilit, prin ordonanţă de urgenţă, că actualul sistem de calcul al impozitului pe clădiri şi al impozitului pe teren se va menţine până la începutul anului 2026.

Astfel, Executivul a aprobat prorogarea termenului de intrare în vigoare a dispoziţiilor referitoare la impozitul pe clădiri şi impozitul pe teren prevăzute de OG nr.16/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative şi alte măsuri financiar-fiscale, de la data de 1 ianuarie 2025 la data de 1 ianuarie 2026.

„Pentru implementarea reformei impozitului pe proprietatea imobiliară va fi înfiinţată în cadrul Ministerului Finanţelor o structură de specialitate, potrivit recomandărilor instituţiilor internaţionale ce au acordat asistenţă tehnică – Banca Mondială şi FMI. Implementarea reformei impozitului pe proprietatea imobiliară reprezintă un angajament asumat prin PNRR”, se arată în comunicatul citat de Agerpres.

Cum va fi calculat impozitul în 2025?

Potrivit proiect de ordonanță de urgență, pus recent în dezbatere publică, la nivelul Ministerului Finanțelor va fi înființată o structură de specialitate care va gestiona o bază de date națională cu proprietățile imobiliare, parte a unui sistem informatic care să permită implementarea unor modele specifice de impozitare a proprietății imobiliare.

Noua entitate va colabora cu autoritățile locale și alte entități pentru colectarea datelor despre proprietăți, va implementa modele specifice de impozitare a proprietății imobiliare și va coordona metodologic organele fiscale locale.

Aşadar, pentru persoanele fizice se păstrează regulile vechi pentru impozitul pe clădirile rezidențiale, clădirile nerezidențiale și clădirile mixte. Astfel, în 2025 impozitul pe clădirile rezidențiale deținute de persoanele fizice se calculează prin aplicarea unei cote între 0,08% și 0,2% asupra valorii impozabile a clădirii.

Valoarea se determină prin înmulțirea suprafeței construite desfășurate a clădirii cu valoarea din tabelul din Codul fiscal (articolul 457). Valorile din acel tabel rămân ca acum. Totodată, la fel ca acum, valoarea impozabilă a clădirii va fi ajustată în funcție de rangul localității și zona de amplasare, scrie avocatnet.ro.

Din 2026, potrivit proiectului MF, acest impozit se calculează prin aplicarea unei cote de minimum 0,1% asupra valorii clădirii rezidențiale, indiferent dacă proprietarul este persoană fizică sau juridică.

Mai precis, se însumează valorile clădirii, clădirilor-anexă și suprafețelor de teren acoperite de aceste clădiri, așa cum reies din studiile de piață (așa-zisele grile notariale).