De Ziua Copilului, Kaufland România lansează o aplicație mobilă de educație nutrițională

Kaufland România și Asociația pentru Responsabilitate Socială Plan B lansează aplicația mobilă de educație nutrițională „Akademia Kinderland”, cu ocazia Zilei Copilului.

„Aplicația este un program digital unic în România, ce sprijină eforturile părinților de a-i ajuta pe cei mici să deprindă obiceiuri sănătoase, în care copiii au posibilitatea de a învăța și descoperi prin jocuri special create, importanța unei alimentații sănătoase, cum să se hrănească corect și ce înseamnă un stil de viață echilibrat”, transmite Kaufland.

Disponibilă în App Store și Google Play, aplicația poate fi descărcată gratuit, pe orice dispozitiv mobil. Totodată, cei mici o pot accesa și de pe un laptop sau calculator, pe platforma www.akademiakinderland.ro.

Potrivit celor mai recente studii12 realizate în pandemie cu privire la obezitatea infantilă, una dintre consecințele izolării sociale din timpul pandemiei a fost creșterea obezității infantile, în contextul în care copiii nu au mai avut activitate fizică și a existat tentația de a consuma mai des hrană nesănătoasă. Mai mult, în țara noastră, 1 din 4 copii de opt ani are probleme de greutate, iar 1 din 10 copii suferă de obezitate.

Nevoia de a deprinde comportamente alimentare sănătoase este esențială pentru dezvoltarea armonioasă pe termen lung a celor mici.

Proiectul vine ca o continuare a școlii mobile Akademia Kinderland înființată acum trei ani, care îi învață pe cei mici reguli simple de nutriție. Caravana a instruit peste 20.000 de copii din Capitală și din alte 8 orașe din Ardeal și Dobrogea, care au dobândit prin jocuri și demonstrații interactive informații despre nutriția sănătoasă.

Akademia Kinderland a trecut acum din spațiul fizic în cel virtual, fiind disponibilă pentru toți copiii, indiferent unde se află.

Obezitatea infantilă a început să devină o problemă de luat în calcul și în țara noastră, de aceea este esențial ca cei mici să dobândească informații utile despre ce înseamnă o nutriție sănătoasă și cum trebuie să aleagă alimentele corect. Trebuie să facem tot posibilul de a preveni și combate acest fenomen îngrijorător, iar aplicația Akademia Kinderland este soluția ce îmbină perfect nevoia de a păstra atenția celor mici, care se plictisesc foarte repede, cu cea de a le oferi o completare a educației într-o manieră extrem de ingenioasă, prin jocuri interactive” – a declarat Anna-Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

Într-o perioadă în care obezitatea infantilă este într-o continuă creștere în România, este nevoie ca cei mici să învețe cum și, mai ales, de ce trebuie să mănânce corect. În completarea educației de acasă, venim să-i învățăm pe copii ce înseamnă nutriția sănătoasă apelând la propriul lor limbaj: joaca. Platforma online Akademia Kinderland este o sursă de informații care se dobândesc ușor de cei mici prin jocuri, demonstrații interactive și amuzante. Akademia Kinderland este unul dintre proiectele cele mai importante dezvoltate de Asociația Plan B, prin care promovăm stilul de viață sănătos și responsabil” – a afirmat Oana Dumitriu, președintele Asociației Plan B.

Detectivul de zahăr”, ”Farfuria ideală”, ”Super eroul K”, ”Vasul de sânge” sunt câteva dintre jocurile pe care cei mici le vor descoperi în campusul Akademiei Kinderland, alături de multe module informative, precum ”Piramida alimentară”, ”Tuburile digestive”, ”Balanța alimentație vs. mișcare”.

Copiii vor afla, printre altele, cum funcționează corpul uman în raport cu mâncarea, cum trebuie să combine corect alimentele, ce presupune o gustare sănătoasă, unde se poate ascunde zahărul și în ce fel le afectează memoria.

Acțiunea se petrece în campusul Akademiei Kinderland, unde fiecare copilul controlează un personaj pentru a se juca. K, mascota Akademiei și super eroul nutriției sănătoase, îl însoțește pe jucător de-a lungul traseului, îi oferă instrucțiuni de joc, sfaturi și recomandări pentru o viață sănătoasă. În campus, există stații de încărcare electrică, iar clădirile au acoperiș verde, cei mici fiind învățați că acestea contribuie la diminuarea poluării și ajută la protecția mediului.


1 Effects of COVID‐19 Lockdown on Lifestyle Behaviors in Children with Obesity Living in Verona, Italy: A Longitudinal Study, 30 aprilie 2020, disponibil aici https://onlinelibrary.wiley.com/doi/abs/10.1002/oby.22861

2 Studiu COSI, Raport National Romania, 2017, INSP, disponibil aici http://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2018/06/RAPORT-NATIONAL-COSI-2017.pdf