De ce vor angajații să muncească în industrii ale viciului, ca cele ale tutunului, alcoolului, jocurilor de noroc sau pornografiei

De ce vor angajații să muncească în industrii ale viciului, ba chiar o fac cu mân­drie? Contraintuitiv în cazul multora din­tre noi, oprobriul public sudează echi­pele companiilor luate la țintă de gura lumii și asta generează efecte pozitive în lanț pentru respectivele organizații.

„Suntem din tabăra celor răi?“, se întreabă la un moment dat un personaj dintr-un scheci interpretat de un tandem de come­dianți celebri în Marea Britanie, David Mit­chell și Robert Webb (cunoscuți mai ales pentru apariția în sitcomul „Peep Show“).

Ei bine, cel mai probabil, niciun angajat al vreunei companii nu are astfel de di­leme, sunt însă sectoare suficient de stig­ma­tizate, așa-numitele industrii ale viciului – băuturile alcoolice, jocurile de noroc, tu­tunul și altele –, unde astfel de întrebări ar putea să apară pe radarul conștiinței. Apoi, sunt alte industrii discutabile ca re­pu­­tație – vezi companiile petroliere sau cele care produc canabis. Și naționalitatea a ajuns să joace un rol, aruncând umbre asupra unei categorii de angajați, ceea ce înainte nu se întâmpla. De pildă, dacă înainte a lucra pentru o companie chineză stârnea admirație, acum suscită cel mult suspiciune. Întrebarea pe care o ridică arti­colul re­vis­tei britanice The Economist este de ce oare angajați care ar avea de ales pre­feră totuși să lucreze pentru așa-nu­mi­tele industrii ale viciului?

Banii, dar mai mult decât atât

Răs­punsul cinic ar fi – pentru bani. Există do­vezi care sugerează că executivii din aceste industrii cer mai mulți bani pentru a compensa faptul că lucrează pentru astfel de companii. Potrivit unui document din 2014, directorii din industria alcoolului, jocurilor de noroc și tutunului bene­fi­ciază de un pachet salarial mai consistent, ce nu poate fi explicat prin faptul că ar gestiona com­panii mai greu de condus, de exemplu.

Dimensiunile acestui preț premium plă­tit este influențat vizibil și de perioadele de criză de imagine (vezi procesele celebre din industria tutunului). Iar umbra care planează asupra acestui tip de CEO ar mai putea fi observată sub un aspect – nu face mereu parte din boardul companiei.

Banii sunt un atu convingător pentru anu­­mite poziții din respectivele companii și pentru un anumit tip de oameni, dar nu pentru toți. Și cu greu am putea spune că acoperă o explicație psihologică – „da, lucrez pentru o companie dintr-o industrie cu probleme de imagine, dar măcar salariul este grozav“ nu este genul de narativ cu care oamenii vor să se culce seara în minte.

Thomas Roulet, profesor de teoria orga­nizației la Universitatea Cambridge (Marea Britanie), arată în cartea sa „The Power of Being Divisive“, un volum despre stigmat în mediul de business, că angajații din com­paniile stigmatizate public chiar se mân­dresc că lucrează în respectivul sector și pentru respectiva companie.

Motivul principal este un narativ clasic al capitalismului. Dacă este să credem în libertatea de alegere, iar companiile de acest gen sunt acceptate social să funcțio­neze și o fac cu respectarea tuturor legilor în vigoare, atunci asta este o justificare su­ficientă să lucrezi pentru aceste companii.

Însă argumentul libertății de alegere nu mai este atât de puternic dacă răul făcut de produsele respectivelor companii sau industrii este băgat sub preș sau dacă acele pro­­duse încurajează adicția. De pildă, com­­paniile de tutun vând țigări, dar în același timp se străduiesc să atenueze daunele cau­zate de fumat – British American Tobacco (BAT) susține că scopul său este de a „construi un viitor mai bun prin reduce­rea impactului pe care afacerea BAT îl are asupra sănătății oamenilor“.

Efectul pozitiv al ostilității

Este destul de ușor să iei peste picior această abordare care încearcă să împace și capra, și varza. Ușor este, dar nu și inteligent. În primul rând, ostilitatea în sine acționează uneori ca un factor coagulant pentru anga­jații din companiile active în industrii rău-fa­mate. Un studiu realizat de același Tho­mas Roulet a descoperit că satisfacția a crescut în firmele care s-au aflat sub tirul criticilor publice, pentru că angajații lor au privit respectivele critici ca fiind ilegitime.

În al doilea rând, atitudinile sociale se pot schimba, uneori dintr-odată. Industria de armament nu mai este în acest moment atât de demonizată, când vedem cu toții că produsele ei îi ajută pe ucrai­neni să re­ziste invaziei militare a Rusiei. Dependența de gazul rusesc face ca sursele sigure (a se citi convenționale) de energie să pară mai atractive, chiar dacă este evident că au ră­mas la fel de poluante ca îna­inte de răz­boiul din Ucraina.

În al treilea rând, angajații din aceste in­dustrii considerate rău-famate se află ade­sea în poziția de a face mult bine în jur și lu­cruri valoroase. Înlocuirea treptată a țigă­rilor cu produse de risc mai mic este un câștig net pentru sănătatea publică. Sus­piciunile larg răspândite privind cultu­rile modificate genetic ignoră dovada clară că acele recolte sunt sigure și hrănesc mi­liarde de oameni. Iar declinul rapid al nu­mă­rului inginerilor petroliști din SUA va părea mai puțin dezirabil dacă deficitul de know-how va ține pe loc viitoare proiecte verzi.

Studii de caz

În ultimul deceniu s-au înmulțit cercetările asupra criticilor sociale – de la reputație proastă la stigmatizare extremă – și impactului negativ asupra companiilor luate la țintă, cu focus pe riscu­rile majore pentru businessurile respective.

Departamentele de PR și executivii acestor companii știu că o imagine negativă afec­tează relaționarea în exterior – cu clienții, partenerii, forța de muncă, stakeholderii și potențialii investitori.

În era digitală și a platformelor digitale, criticile sunt 24/7. Devine practic imposibil să scapi fără critici sau reacții adverse din partea unora. Mai mult, activismul social îi pune pe autorii săi pe hartă, iar numeroși lideri politici apelează la narative controversate pentru a câștiga voturi.

În vremuri în care vigilența opiniei pu­blice este permanentă, Thomas Roulet oferă un cadru de înțelegere despre cum poți supraviețui criticilor publice atât la nivel individual, cât și organizațional, ba chiar poți obține rezultate pozitive. A strâns mai multe argumente care susțin teza că „a fi împotriva celorlalți“ devine un motor puternic pentru identitatea unei companii, iar cele care se confruntă cu o ostilitate pu­blică masivă pot chiar culege roadele unei echipe interne extrem de bine sudate tocmai pe fondul acestei atitudini externe. Iar ca argumente, Roulet prezintă în cerce­tă­rile sale o serie de studii de caz precum Uber, Google, Monsanto, Electronic Arts sau sectorul băncilor de investiții în timpul crizelor financiare.

În concluzie, sunt foarte mulți angajați care lucrează în acest gen de industrii și care consideră munca lor importantă și nu e nimic greșit în asta, opinează și britanicii de la The Economist.

Compensări

Știind că nu sunt privite cu ochi buni, compa­niile din industriile viciului fac mult mai multe eforturi în a întoarce un bine social.

• ȚINTELE. ­­Industrii precum cea a tutunului, alcoolului, a armamentului, a jocurilor de no­roc sau pornografia sunt cele mai evidente sectoare ale viciului, dat fiind că deviază de la standardele sociale, etice, de mediu sau de altă natură în materie de business.
• ADAPTĂRI. ­­De multe ori, companiile aflate sub tirul criticilor publice au experiență în a transforma efectele negative ale produselor lor în avantaje – de pildă, cele din sectorul energetic susțin că banii pe care-i fac din țiței și gaze le permit să susțină tranziția lumii către energia verde de mâine.

Acest articol a apărut în numărul 147 al revistei NewMoney.

FOTO: Getty