De ce preferă Cristian Onețiu să investească în startupuri și să pregătească tineri antreprenori – Interviu

Antreprenorul Cristian Onețiu (41 de ani) și-a pus banii să lucreze pentru el ca să aibă timp să dea, fără zgârcenie, sfaturi la televizor privind construirea afa­ce­rilor. E unul dintre jurații de la „Impe­riul leilor“, emisiune ce a început miercuri seară la Pro Tv.

NewMoney: Cum e noua experiență, aceea a televiziunii?

Cristian Onețiu: Foarte grea. Pentru că intri într-un context în care oamenii sunt profesioniști și se așteaptă să aibă de-a face tot cu profesioniști. Ceea ce nu este cazul. Iar profesionalismul, viteza lor, mo­dul în care operează te solicită foarte mult, te obligă să operezi la un standard maxim. Cât poți tu. Dacă n-aș fi făcut vlogging, nu cred că m-aș fi descurcat la un nivel satis­fă­cător pentru mine.

– Care au fost marile dificultăți pe care le-ați întâmpinat?

– În primul rând, când faci parte dintr-un proiect mai mare, nu ai imaginea de an­samblu, pentru că nu ești nici regizor, nici producător executiv. Nu ești decât o bucă­țică. Ceea ce este foarte greu pentru un antreprenor care este obișnuit să facă el totul, să controleze tot. E foarte solicitant și ca ore de filmare.

– Câte ore pe zi?

– Am filmat și câte zece ore pe zi. E drept, cu tot felul de pauze. E foarte solicitant și pentru că trebuie să fii tot timpul atent la vocabular, la modul de exprimare, la mo­dul în care te prezinți. Trebuie să încerci să fii în același timp cât mai succint și cât mai elocvent. Să nu faci greșeli gramaticale. Să fii în stare să te auzi, în timp ce vor­bești, ca să poți repeta anumite lucruri, dacă e nevoie. E un exercițiu mișto, dar foarte greu.

– Ideea emisiunii e de a provoca antrepre­nori cu experiență să susțină idei de afaceri. Ce fel de proiecte vă atrag?

– E foarte greu să intri într-o industrie cu totul nouă. Să înțelegi, să-ți dai seama ce valoare adăugată are. Nu e vorba doar de bani, e vorba și de experiența pe care poți s-o aduci în business și mai apoi în sistemul de referințe. Pentru mine, zonele cele mai interesante sunt cele legate de edu­cație, de sănătate, de îmbunătățire a vieții prin alimentație sănătoasă, prin sport. Acolo mă simt cel mai atras, acolo pot să ajut cel mai mult. Mai mult decât doar printr-o mică finanțare.

– Care e portretul-robot al antreprenorului care vă atrage?

– Cel mai mult mă uit la nivelul de energie. În general, din primele 30 de secunde, îți dai seama dacă omul are un nivel bun de energie. Apoi caut să observ dacă e vorba despre o energie compulsivă, agitație, sau dacă este și animat de ceva, dacă are și o viziune. Dacă poate să se ridice în fiecare dimineață din pat cu planul în cap și să adoarmă seara cu visul în cap. Mă uit apoi să văd dacă el înțelege economie, dacă știe limbajul, cum se construiește și se gestio­nează o afacere. Dacă nu are niciun pic de pregătire…

E ca și cum ai vrea să-ți iei un ucenic dentist, dar el nu a făcut niciodată niciun fel de școală de dentiști. Dar lui îi plac dinții și-i place ca lumea să zâm­bească. E-n regulă, dar nu e suficient. Și, în al treilea rând, mă uit dacă produsul, afacerea lui, are un model viabil de profit. Nu mă interesează prea mult ideile geniale, pentru că idei am și eu. N-am timp, n-am energie, n-am resurse să le pun în practică.

Cristian Onețiu, la un curs despre cum să-ți construiești un buget de venituri și cheltuieli

– Ați comentat recent, autoironic, pe Facebook, că „iar sunteți cel mai sărac dintre cei mai bogați români“, cu referire la Top Forbes 300. E o poziție rea?

– Istoria se repetă. Prima dată am intrat în topul miliardarilor pe locul 490 și ceva din 500, acum sunt pe locul 290 și ceva din 300. Practic, mi-am găsit locul. Oriunde mă duc, orice aș face, sunt la coada clasamentului. Oricât aș crește, oricât m-aș strădui, ajung confortabil la coada bogaților.

Nu e o poziție rea, dar un copil sărac, plecat din Reșița, va avea tot timpul tendința de a se cățăra. Ambiția m-a ajutat tot timpul și nu cred că se va termina vreodată cățărarea asta. Tot timpul, când te duci în alt cerc, mai sus, vei fi din nou cel mai sărac. Ceea ce, din punctul meu de vedere, e doar un motiv să mă ambiționez mai tare.

„NU NE ÎNVAȚĂ NIMENI CUM SĂ IEȘIM DINTR-O RELAȚIE“

– V-ați propus să deveniți cel mai bogat dintre cei mai bogați?

– Cred că mi-am propus și asta, când eram mic. Dar am avut, la un moment dat, o în­tâl­nire care m-a marcat, cu Dinu Patriciu. Am stat de vorbă cinci minute înainte de un interviu pe care trebuia să-l acordăm, împreună, în calitate de cel mai bogat dintre români și cel mai sărac dintre cei mai bogați.

Mi-a spus atunci: „Băiete, am văzut mulți oameni bogați, dar foarte puțini oameni fericiți“. Am luat atunci decizia că nu vreau să fiu cel mai bogat din cimitir. Îmi propun, în schimb, să mă bucur în fiecare zi de ceea ce fac. Să fiu în fiecare zi pe drumul către împlinirea și sensul vieții mele.

– E dificil să te desparți de un par­tener atunci când ajungi la concluzia că nu ești în situația ideală?

– Asta e o mare problemă, că pe noi nu ne învață nimeni cum să ieșim dintr-o relație. Intuitiv, știm cum să intrăm în relație, dar, dacă e nevoie, nu știm cum să ieșim. Și atunci, eu fac încă de la bun început un acord de înțelegere, care specifică foarte clar de ce suntem împreună și când și în ce condiții ieșim.

Tocmai pentru ca des­păr­țirea să fie cât mai simplă. La început, nu ai de unde să știi că ai găsit sau nu par­tenerul potrivit. Și tocmai de aceea lucrurile trebuie precizate încă de la bun înce­put: la ce valoare se tranzacționează acțiu­nea, cine pe care poate să-l cumpere, pen­tru că, în esență, nu vrem să ne chi­nu­im și să ne terminăm sănătatea.

„PREFER SĂ-MI ASUM NIȘTE RISCURI“

– V-a tentat vreodată bursa?

– I-am dat la un moment dat unui broker o sumă de bani ca să văd cum e și ce se-ntâmplă, dar nu e genul meu. Eu am practicat, la începutul vieții mele de investitor prosper, doar investiții sigure, pro­prie­tăți imobiliare, și asta am construit prima dată, să am o bază sigură de la care să pornesc și, orice s-ar fi întâmplat cu mine, familia mea să poată trăi liniștit în continuare. Acum găsesc mult mai apetisant să investesc în startupuri.

E mai mult spațiu de pro­fit acolo, e mai provocator, mă stimulează, mă implică, îmi place mai mult. Iar ca pro­fit: între 5% (imobiliare) și 10% (la bursă) nu e mare diferență. Între 10% și 50% e însă o mare diferență, așa că prefer să-mi asum niște riscuri, dar să obțin un profit mai mare. Asta îmi acoperă și eventuale rateuri ale altor afaceri.

– Care e „bogăția“ de care vă bucurați cel mai mult în prezent?

– Profesional vorbind, când văd că lucrurile pe care le spun reprezintă scurtături către reușită pentru alții. Când văd că vine un client, care s-a chinuit zece ani să facă ceva, iar în trei ani după ce am lucrat intensiv, face de zece ori cât și-a propus. Mama a fost învățătoare, iar la ea lucrurile erau simple, rezultatele se vedeau după 10-12 ani.

Era impresionant, pentru mine, copil, să văd cum vin elevii ei, mari, să-i spună: „Ce mult a contat pentru mine că mi-ați spus asta“. Cu timpul am înțeles că nimic nu se poate măsura în procesul de modelare umană într-o perioadă de șase luni.

– Reușiți să vă bucurați de timp?

– Reușesc, deși timpul costă acum mai mult pentru mine decât în urmă cu câțiva ani. S-au schimbat însă modul de alocare și destinatarul. În trecut, făceam risipă de timp. Făceam lucruri care nu me­ri­tau timpul meu. Acum, timpul pe care vreau să îl dau e pentru oamenii impor­tanți.

– Câte ore mai munciți azi pe zi?

– În general, mă trezesc la 6.45 a.m. și ajung acasă la 6.45 p.m. Dimineața, până la 8.00, sunt cu fiică-mea: ne pregătim, schim­băm hainele, mâncăm, ne aranjăm, o duc la școală, cât mă mai acceptă… Pe urmă ajung la birou, de obicei primul, citesc ceva, văd un video.

La 10.00 încep întâlni­rile, cel puțin două-trei pe zi, sau filmări de anumite produse, până la, nu știu, 4 după-amiaza. Apoi mai am câte o întâlnire de business sau una privată, iar la 6 și ceva o iau spre casă. O viață echilibrată, normală, o viață bună.

„PLECĂM CAM DE TREI-PATRU ORI PE AN“

– Ați povestit că printre marile plăceri vinovate sunt călătoriile. Câte vacanțe vă luați pe an și unde mergeți?

– În prezent, toate serile și weekendurile mele sunt cu familia. Când plec, plec întotdeauna cu familia, nu cu băieții sau cu gașca. Plecăm cam de trei-patru ori pe an, uneori de mai multe ori. Preferăm căldura: oriunde unde e soare, e safe și nu avem temeri pentru siguranța noastră. Și mai e ceva: evităm țările în care oamenii sunt exploatați.

– Cinci stele sau cu rucsacul în spate?

– Depinde de context. Ambele sunt valo­roase. În ultimii trei ani am mers și cu cortul, și cu autorulota, suntem mai hipsteri… N-am nicio problemă să mergem la șase stele într-un weekend, iar două săptămâni mai târziu să facem voluntariat la Oașa (co­muna Șugag, jud. Alba, n.r.), să stăm într-o chilie minusculă, rece, unde muncim în cizme de cauciuc de dimineața până la 2 după-amiaza…

– Ce ați făcut acolo?

– O dată am fost la morcovi, altă dată, la separat cartofii… Am tăiat, pe ploaie, frunzele de la sfeclă… Nici măcar nu erau pentru oameni, erau pentru porci! Alții au fost mai ghinioniști, au nimerit la oi. Cred că e important să înțelegem și să ne intrăm în fiecare context. Și acolo merg cu familia.

ÎNȚELEGEREA CU FIICA

– Sunteți, evident, convins de importanța educației. Fetița dumneavoastră unde merge la școală?

– La o școală privată din București, unde cursurile se țin în limba engleză. Iar pe mai departe, noi avem un deal cu ea: dacă intră la o facultate mare și ia bursă, banii pe care i-am fi plătit pe taxe îi poate folosi la orice vrea ea: să-și ia o mașină, să por­nească o afacere, ce vrea ea. Dacă va trebui să plătim, o va lua de la zero după uni­versitate. Oricare dintre variante are avantajele și dezavantajele sale.

– Ați vrut să faceți o afacere cu produse românești, dar a dat faliment. Succesul a venit cu produsele germane. Ați mai încerca o dată cu produse românești?

– Am crezut, greșit, că românilor le place „ieftineala“. Adevărul este că le place ieftin, dar să fie și o calitate foarte bună. Ceea ce e aproape imposibil de rezolvat. Produselor românești le lipsește standardizarea în calitate. Adică să poți să livrezi de un milion de ori același produs, la aceeași calitate și la același preț. După ce am cunoscut succesul cu produsele germane, am mai încercat să introduc pe piață produse românești.

De două-trei ori a mers. De zeci de ori, nu. La nivel de management nu există această preocupare, de asigurare a calității minime, o linie roșie sub care nu se poate coborî. Nu mai vorbesc că la noi nu există această preocupare de a ridica standardul minim de calitate. Să știe clientul că minim, atât va primi, mai jos de atât nu se poate. Și că minimul ăsta se va îm­bunătăți an de an.

– O altă plăcere vinovată pe care ați măr­turisit-o e Aston Martinul pe care a trebuit să-l trimiteți la reparat la Viena. Ce condu­ceți când mașina preferată e indisponibilă?

– Volvo. Dar Aston Martinul meu nu e un bolid de lux, ci o mașină de familie, cu 4 uși, în care să avem loc cu toții: doi părinți, un copil și un câine. Singura mașină pro­dusă în România pe care am avut-o a fost prima mea mașină, un Oltcit, cu care nu ajun­geam acasă dacă ploua. Da-n rest, fâș­neață. Am cumpărat-o după ce tata nu m-a lăsat să conduc, la 18 ani, mașina lui, Dacia 1300. Asta m-a ambiționat.

„SĂ TRAGĂ CU URECHEA“

– Ce sfat aveți pentru copiii care se visează independenți financiar?

– Să stea lângă antreprenori, să-nvețe. Să tragă cu urechea, să invite pe cineva înă­un­tru, să-l conducă afară… Ucenicie. Noi facem de zece ani și tabere cu tineri între 14 și 18 ani. Sunt selectați pe principii de sămânță antreprenorială: copii care au iden­tificat un spațiu la subsol, au vorbit cu directorul școlii și l-au transformat în sală multimedia. Copii care fac proiecte…

Copii speciali nu pentru că iau 10 la toate materiile, ci pentru că-și asumă riscuri: să râdă de ei colegii, să rateze, să se facă de râs. O săptămână facem cu ei educație financiară, public speaking, nutriție. Deja au trecut câ­teva sute de copii pe acolo. Și sunt câțiva care deja au reușit: se temeau să vor­bească în public, iar acum sunt public speakeri; ori nu erau acceptați de nimeni, iar acum sunt președinți de asociații. Nu e mult, dar e puținul nostru, cât am reușit să facem.

Reușită la a cincea încercare

Antreprenorul Cristian Onețiu a avut patru eșecuri în afa­ceri, înainte de a obține marele său succes.

  • S-a născut pe 2 martie 1978 la Reșița, în județul Caraș-Severin.
  • A absolvit Psihologia, la Universitatea din Timișoara, în 2010.
  • Împreună cu fratele său, Dan Onețiu, a înființat în 2005 LifeCare, în prezent fiind cea mai mare companie românească de vân­zări directe, cu o cifră de afaceri de peste 50 de milioane de euro.
  • Frații Onețiu dețin și Biologistics, cea mai mare companie de distribuție de alimente bio în lanțurile de hipermarketuri.
  • Deviză: muncă inteligentă, în loc de muncă multă.