Dan Șucu și Valentin Vișoiu au semnat primele contracte de vânzare pentru locuințele pe care le ridică în Capitală

Aproape două treimi din primele 200 de apartamente pe care oamenii de afaceri Dan Șucu și Valentin Vișoiu le ridică în zona Domenii din Capitală au fost deja vândute sau sunt la un pas de a fi vândute, la două luni și jumătate de la demararea construcției.
În total, ansamblul rezidențial Arcadia Apartments Domenii din Capitală va avea 800 de locuințe, construite în trei faze. Prima fază a proiectului rezidențial Arcadia Apartments Domenii cuprinde un bloc cu 193 de locuințe, a cărui construcție se află în prezent în derulare.
„Încă din momentul lansării oficiale a proiectului, ritmul vânzării a fost extrem de alert, astfel că până în acest moment, am semnat peste 70 de antecontracte, alte 50 urmând a fi semnate în perioada imediat următoare”, a spus Daniela Barbu, director de marketing și comunicare al Arcadia Apartments Domenii.
Faza a doua este programată să înceapă cel mai târziu în prima jumătate a anului viitor și presupune construcția a două clădiri cu un total de 235 de apartamente și 300 de locuri de parcare. Cea de-a treia fază va cuprinde clădiri de apartamente și o zonă comercială. Prețurile pornesc de la 70.000 de euro + TVA pentru studio și ajung la 265.000 de euro + TVA pentru penthouse.
Arcadia Apartments Domenii va fi construit în trei faze, prin intermediul companiei DVD Residential Imobiliare, unde asociați majoritari sunt Dan Șucu, proprietarul grupului Mobexpert, cel mai mare retailer de mobilă, și Valentin Vișoiu, care deține grupul de construcții Conarg
Investiția estimată la 100 de milioane de euro cuprinde și costul de achiziție a terenului de trei hectare, de 18 milioane de euro.
Dezvoltarea Arcadia Apartments Domenii este asigurată de compania Conadi, care este totodată și reprezentantul exclusiv pentru vânzarea ansamblului. Antreprenor general al proiectului este compania Conarg AG, iar proiectarea generală este realizată de K-Box Construction & Design și Colbax Engineering.
Sursă foto: Arcadia Apartments Domenii