Damen anunţă că a fost anulat cadrul legal de funcţionare a asocierii dintre companie şi statul român privind Şantierul Mangalia

santier naval mangalia ecomareaneagra newmoney

Damen a anunţat că a fost anulat cadrul legal de funcţionare a asocierii dintre companie şi statul român privind Şantierul Mangalia, prin adoptarea legii nr.187/2023. De asemenea, Damen susţine că acest fapt vine după trei ani de alte blocaje în procesul decizional şi niciun alt tip de ajutor, implicare sau finanţare din partea partenerului român.

Damen a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că în 2018 a decis să investească în Mangalia şi a acceptat să transfere părţii române 2% din acţiunile companiei care operează şantierul Mangalia.

“În 2018, Damen a decis să investească în Mangalia şi a acceptat să transfere părţii române 2% din acţiunile companiei care operează Şantierul Mangalia (permiţând statului român să devină acţionar majoritar în această companie, cu 51%), în schimbul primirii şi păstrării controlului operaţional şi managerial al şantierului naval. Pe baza acestui parteneriat cu statul român, Damen a furnizat finanţare, know-how, resurse specializate, precum şi clienţi şi contracte în vederea transformării şantierului din Mangalia într-unul competitiv pe piaţa europeană. Acest lucru a fost posibil ca urmare a aprobării Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului (OUG) 73/2018, care a modificat OUG 109/2011, pentru guvernanţa corporativă a companiilor de stat”, se arată în comunicat.

Damen a mai menţionat că prin adoptarea Legii nr. 187/2023, a fost anulat cadrul juridic în baza căruia funcţiona asocierea dintre statul român şi Damen în privinţa Şantierul Mangalia.

“În momentul de faţă, prin adoptarea Legii nr. 187/2023, a fost anulat cadrul juridic în baza căruia funcţiona asocierea dintre statul român şi Damen în ceea ce priveşte Şantierul Mangalia. Cadrul juridic care se aplică în prezent încalcă condiţiile oferite, agreate şi garantate în favoarea Damen de către statul român şi structurile sale în 2018, invalidând complet principiile care au stat la baza deciziei Damen de a investi în şantierul din Mangalia.

În plus, acest fapt vine după mai bine de 3 ani de alte blocaje în procesul decizional, niciun alt tip de ajutor, implicare sau finanţare din partea partenerului român”, a transmis sursa citată.

Damen a mai menţionat că în ultimele patru luni a încercat în mod repetat să prevină orice impact negativ asupra şantierului naval, a forţei de muncă şi a clienţilor.

“De exemplu, am informat pe larg autorităţile române şi entităţile relevante cu privire la impactul noii legi asupra acestui parteneriat, chiar înainte de adoptare şi am solicitat acţiuni imediate pentru a-l preveni. Damen a insistat pentru un dialog autentic şi pentru o soluţie rapidă, care să fie implementată înainte de intrarea în vigoare a legii, pentru a minimiza orice întrerupere a activităţii şantierului naval şi pentru a rezolva situaţia actuală dificilă. Acest lucru nu s-a întâmplat”, a explicat Damen.

Compania a adăugat că se confruntă nu doar cu o încălcare a contractului, ci şi cu încălcarea relaţiei de încredere din partea statului român.

“În urma unei colaborări deja dificile şi aflându-se acum în faţa acestor schimbări unilaterale, Damen se confruntă astfel nu doar cu o încălcare a contractului, ci şi cu încălcarea relaţiei de încredere din partea statului român.

În acest sens, după o notificare anterioară de încălcare a contractului prin care Damen şi-a exprimat pentru ultima dată disponibilitatea de a găsi o posibilitate pentru continuarea asocierii, la care nu s-a oferit nicio soluţie de către partea română, Damen nu a avut altă opţiune decât să emită  notificarea de reziliere a Acordului de Asociere încheiat în 2018 cu partenerul român.

Făcând acest pas, prevăzut în cadrul contractual al asocierii, Damen, în calitate de investitor străin, îşi protejează drepturile, investiţiile, clienţii şi proiectele de la şantierul din Mangalia”, mai precizează comunicatul.

Damen Holding B.V. (Damen) este un actor strategic în industria construcţiilor navale din România, deţinând şi investind în cele mai mari şantiere navale din ţară (Galaţi şi Mangalia) şi operând cea mai mare companie de proiectare navală din România. Totodată, prezenţa Damen asigură peste 3.500 de locuri de muncă pe plan local, peste 400 de proiecte au fost finalizate în România şi au fost construite peste 30 de nave de apărare şi securitate pentru 14 forţe navale şi gărzi de coastă din întreaga lume, inclusiv pentru ţări NATO şi UE.