Cum va arăta educația în 2050?

Internetul a generat al doilea val fantastic al demo­cratizării accesului la cunoaștere, în secolul trecut, mult după apariția tipăriturii, cu o viteză accelerată în anul pandemic 2020 fără precedent în istoria ome­nirii. Să ne uităm acum, pe scurt, la cele mai semnificative tendințe EdTech care vor transforma edu­cația în 2021 și să proiectăm școala anului 2030 sau chiar 2050, pentru care pregătim azi cadrele didactice.

Big data, blockchain, internetul tuturor lucrurilor (IoT), inteligența artificială (AI), învățarea automată (machine learning – ML), imprimarea 3D, realitatea virtuală (VR) sunt principalele tehnologii emergente care schimbă semnificativ spațiul și modul de învă­țare în prezent. Cercetătorii se concentrează acum pe soluții noi care pot facilita învățarea și îmbunătăți performanța educațională prin crearea, utilizarea și gestionarea noilor procese și resurse tehnologice adecvate.

Educatorii care folosesc deja EdTech au o defini­ție mult mai simplă a transformării educației la care noi, generațiile actuale, suntem martori. Ei vorbesc despre transformarea predării și învățării dinspre cărțile tradiționale spre cunoașterea digitală. Preda­rea și învățarea devin mai eficiente cu ajutorul acestor tehnologii noi pentru că permit dezvoltarea de experiențe personale.

Pe de altă parte, marea majoritate a experților în educație și informatică au spus, în mai toate confe­rin­țele mondiale de profil, că tehnologiile digitale oferă multe posibilități interesante, dar că nu pot înlocui relațiile umane atât de importante.

ȘCOALA VIITORULUI. Imaginați-vă un scenariu cu o clasă de 30 de elevi, în care fiecare va beneficia de avantajul unui parcurs educațional personalizat da­torită unui tutore / calculator / agent automat inteligent. Acest tutore poate percepe starea emoțională a unui copil din expresia feței, postura corpului și tonul vocii. Cu ajutorul unui sistem de VR, elevul sau studentul este plimbat virtual în locuri pe care nu le-ar putea vizita. Roma Antică, vulcanul, atomul, de exemplu, au fost simulate în VR, folosind tehno­logiile cu care ne-am obișnuit mai ales în jocurile video sau la generarea de efecte vizuale în filme.

Realitatea virtuală mixtă poate oferi experiențe educaționale interactive și simula laboratoare sau medii costisitoare ori periculoase. Datele despre fiecare elev sau student ar putea fi utilizate cu ajutorul AI pentru evaluarea abilităților, pentru perso­nalizarea parcursului educațional, chiar pentru a prezice comportamentul și cele mai potrivite op­țiuni de carieră. Un astfel de scenariu sună extrem de descurajant pentru o sală de clasă din România anului 2021 sau de oriunde din lume. Dar la fel au fost și internetul sau calculatoarele, atunci când inventatorii le-au propus.

Tehnologia digitală s-a dezvoltat exponențial în ultimii 30 de ani și ne așteptăm să se dezvolte consi­derabil în următorii 30. În anii ’80, primele calculatoare abia au apărut în unele școli, apoi au fost limitate la câteva bucăți în fiecare școală în deceniul următor. Accesul la e-mail și internet a devenit frec­ventabil pe parcursul anilor ’90 și 2000. Google a fost lansat în 1998 și Wikipedia – abia în 2001. În ultimul deceniu, școlile au sporit utilizarea calculatoa­relor pentru administrare, predare și învățare. Cu toate acestea, bring your own device (BYOD) – folosește propriul tău dispozitiv – a devenit posibil abia la mijlocul anilor 2010, când prețurile dispoziti­velor portabile au scăzut semnificativ.

TEHNOLOGIA NU REZOLVĂ TOTUL. În următorii 30 de ani, tehnologiile în curs de dezvoltare vor determina cel mai probabil schimbări sub­stanțiale. Mă gândesc la învățarea automată și la big data, la AI, care vor putea ghida elevii și stu­denții, vor putea recunoaște stările emoționale, înțe­lege vorbirea în context, vor putea răspunde la întrebă­rile copiilor și tinerilor în mod adecvat, folo­sind cău­tări inteligente pe întregul internet.

Cu tot entuziasmul și cu toată anticiparea tehno­logică cu privire la potențialul educațional, rămân și eu la credința fermă în natura relațională a educației și în opinia că tehnologia nu poate înlocui relațiile umane. O mare parte din educație se învârte în jurul modului în care oamenii interacționează cu alți oameni, în obținerea corectă a valorilor.

De pildă, într-o sală de clasă a viitorului am avea un copil care pe­trece șase ore pe zi cu un tutore pe calculator, infinit în răbdarea sa, care nu obosește și nu este niciodată imprevizibil. În acest scenariu, cum poate un copil să învețe să facă față unei ființe umane normale, care nu este o mași­nărie? Noile teh­nologii îi pot în­soți pe profesorii umani și eficientiza actul educațio­nal, dar oamenii nu ar trebui să creadă că și calculatoarele pot înlocui oamenii.

Chiar și cu acest argument nu putem rămâne în­cremeniți tehnologic în istorie. Dezbaterile, studiile efectelor, inovațiile se vor înteți în deceniile care vin și cred că ele se vor centra pe strădania omenirii de a găsi echilibrul între oameni, natură și mediul digital pentru o educație eficientă și umană.