Cum se nasc și mor firmele românești

În ultimele săptămâni, au apărut patru știri care, în aparență, nu au legătură între ele. Iată-le:

1) Pentru prima dată, în ultimii opt ani, numărul firmelor nou-înființate este mai mic decât al celor radiate, arată statisticile Registrului Comerțului.

2) O firmă din industria componentelor auto își închide una dintre fabrici, 800 de locuri de muncă fiind pierdute. O altă companie din industria tex­tilă, care are o fabrică în județul Ialomița, a anun­țat că va închide capacitatea de producție. 350 de locuri de muncă vor fi pierdute.

3) Teamnet, companie care a aparținut omului de afaceri Sebastian Ghiță, și-a cerut insolvența. Acest lucru s-a întâmplat recent și cu o altă companie care i-a aparținut lui Ghiță, Asesoft.

4) Un studiu realizat de Banca Națională arată că mai mult de jumătate din valoarea adăugată din economie este realizată de trei tipuri de companii: „veteranii în putere“ (companii care au o vechime de peste 15 ani și o cifră de afaceri în continuă creș­­tere); companiile de elită (cele mai productive firme) și întreprinderile de stat, care sunt conside­rate companii strategice. În total, sunt, în acest nucleu, 64.000 de companii.

Veteranii. Cele patru știri care, aparent, nu au legătură între ele arată un lucru simplu, și anume cum se „nasc și mor“ firmele românești. Primele fir­me care trebuie remarcate sunt așa-numiții „ve­terani în putere“. Ei au rezistat mai mult de 15 ani, iar companiile s-au dezvoltat. Aceasta e vestea bună. Știrea mai puțin bună este că, arată studiul BNR, „veteranii“ au șanse mici să mo­der­nizeze economia, adică să facă salturi importante de creș­tere a productivității și valorii adăugate.

O altă specie de companii este cea reprezentată de Teamnet și Asesoft. După ce ani de zile firmele au fost „legate cu toate aparatele“ la fondurile

pu­blice, au câștigat licitație după licitație pentru toate proiectele informatice ale instituțiilor pu­bli­ce, recent și-au cerut insolvența, lăsându-i cu „ochii în soare“ pe creditori și bugetul de stat. Prac­tica era deja cunoscută: grupul de firme câș­tiga proiectele publice, le subcontractau către fir­me mai mici și „uitau“ să le mai plă­tească. Multe dintre aceste companii se vor regăsi la masa cre­dală în speranța că vor mai putea recupera ceva.

Desigur, părerile despre căderea companiilor care i-au aparținut omului de afaceri și omului po­litic Sebastian Ghiță sunt împărțite. Unii vor spune că firmele au fost blocate de anchetele în justiție aflate în desfășurare împotriva fostului proprietar al companiilor. Alții vor putea constata traseul si­nuos al lui Sebastian Ghiță, de la om de afaceri la om politic și faptul că, fără susținere politică și fără bani publici, companiile au clacat.

O mare problemă a firmelor antreprenoriale cu capital românesc este felul în care reușesc să func­ționeze în lipsa celor care le-au creat.

One-man show. Antreprenorii români nu reu­șesc sau nu sunt preocupați să creeze companii care să funcționeze pe principiile guvernanței corporative, adică să lucreze și în lipsa lor. O parte importantă din oamenii de afaceri rămân un fel de „one-man show“. Un „accident“ de traseu aruncă firma în in­solvență sau duce la dispariția ei.

În același timp, companiile antreprenoriale și cele veterane pe piață încep să aibă deja o pro­ble­mă legată de succesiunea la conducere. Unii dintre fondatori și-au pre­gă­tit deja retragerea, aducându-i pe moștenitorii na­turali la cârma businessului, alții au întârziat acest proces și riscă să-și „omoare“ propria creație.

Două companii străine au decis să își închidă afa­cerile în România. Se poate spune că este un fenomen marginal. Deocamdată. Trebuie să înțe­legem motivele acestor plecări, și ele țin de lipsa infrastructurii de transport moderne, de creșterea salariului minim și de dificultățile de pe piețele externe. Dacă România nu poate influența piețele străine, administrația decide asupra in­ves­tițiilor în infrastructură și asupra politicilor salariale.

Retragerea celor două companii nu ar trebui trecută prea ușor cu vederea. Dincolo de locurile de muncă pierdute, există o problemă de structură a economiei. Este înălțător ca guvernul să își do­rească mărirea salariilor. Numai că managerii fir­melor private, mai mici sau mai mari, au ajuns să se uite perplex la singura prioritate economică a guvernului: creșterea pensiilor și salariilor.

Ne place sau nu, este o realitate: România are o economie de tip low-cost, dependentă încă de forța de muncă ieftină și de tarife scăzute ale materiilor prime și energie. În fine, datele Registrului Comerțului arată că numărul firmelor care se nasc a ajuns să fie mai mic decât cel al companiilor care mor. Nu este de mirare. Mediul antreprenorial românesc nu mai este atât de ofertant ca în urmă cu 25 de ani. Atunci, românii și, în special, tinerii își doreau să devină antreprenori. Acum, își doresc un lucru mult mai simplu: dacă rămân în țară, să își găsească un „loc călduț“ la stat.