Cum s-a adaptat ESSA Group la schimbările din piață și ce soluții a aplicat pentru creșterea afacerii
Pentru ESSA Group, cel mai cunoscut jucător prezent în piața serviciilor de trade marketing și vânzări din România, primele nouă luni din 2023 au avut o dinamică bună pe mai multe paliere ale businessului, chiar dacă a fost o perioadă încărcată de provocări, într-un mediu economic extrem de instabil.
Cu o cifră de afaceri estimată să atingă 24 de milioane de euro anul acesta, în creștere cu 20% față 2022, compania s-a adaptat rapid oricărei nevoi din piață, reușind să își mențină parteneriatele și să găsească soluții optime pentru cerințele lor. ”Pandemia de COVID-19 și criza din 2008-2010 au fost provocări majore care ne-au învățat că ar fi bine să nu ne punem ouăle într-un singur coș, ci să avem cât mai multe servicii active pentru că, astfel, este mult mai sigur să ne menținem în echilibru și să ne dezvoltăm. Suntem extrem de atenți la toate schimbările din piață și pregătiți să intervenim atunci când lucrurile nu se armonizează cu țelurile noastre”, detaliază Eugen Saulea, fondatorul ESSA Group.
Cu precizarea că printre liniile care se dezvoltă în portofoliul companiei se numără: serviciile de manipulare (incluse pe segmentul de merchandising), recrutarea şi plasarea de forţă de muncă, linia de BTL şi Evenimente, serviciile de management POSM (materiale comunicare), partea de call center, etc.
În categoria serviciilor de manipulare, care acoperă cea mai mare pondere din cifra de afaceri (aproximativ 60%), intră și manipularea în depozitele companiei, în prezent fiind active 40 de depozite în România. Mai mult, ESSA oferă astfel de servicii și în depozitele partenerilor săi.
O dovadă că antreprenorul este foarte atent la tot ce i-ar putea afecta businessul este și mișcarea strategică făcută în primul an de pandemie, când a redirecționat bugetele pentru BTL și Evenimente către o reprezentare mai bună a produselor la raft, în sensul că și-a asumat să aducă logistica în magazine – adică mobilier mic și mare, panouri cu ecrane luminoase pentru reclame și materiale de comunicare – și să le instaleze.
”În 2019, categoria de BTL și Evenimente era undeva la 25% din cifra de afaceri. Când a venit pandemia, am ajuns la 2%. În semestrul al doilea din 2020 a trebuit să găsim soluții noi pentru a ne păstra direcția. Și am discutat cu partenerii noștri pentru o bună reprezentare. Atunci, dacă ne uitam într-un supermarket, circa 40% dintre materiale erau aduse și implementate de noi, iar astăzi acest procent a ajuns la 60 – 65%. Drept urmare, serviciul de logistică, cu implemetarea de materiale de comunicare, a ajuns la 16,8% din cifra de afaceri. Partea bună e că vine și leasingul, iar toate adunate – leasingul, POSM-urile și logistica – au ajuns la 30% din cifra de afaceri. Deci am acoperit foarte bine pierderea din BTL și Evenimente”, subliniază Eugen Saulea.
ESSA Group s-a adaptat tuturor schimbărilor legislative din 2022 și de anul acesta, de remarcat fiind aici majorarea voluntară a salariului, în a doua parte a anului, când s-au primit 200 de lei ca facilitate fiscală. Antreprenorul explică faptul că unii dintre partenerii activi ai ESSA au accepat această mărire, în timp ce alții au spus că sunt într-un exercițiu financiar și au deja etimările făcute, ceea ce înseamnă că le va fi greu să găsească cei 200 de lei. ”A fost o aliniere neuniformă la noile condiții salariale. Unii au primit banii, alții nu. Am avut migrări masive în cadrul companiei de pe anumite proiecte către cele mai bine plătite. În 2023, prima majorare anunțată este de 10%, din septembrie, deși la momentul de față nu avem norme de aplicare, nu avem nimic oficial. Iar în ianuarie 2024, salariul minim brut garantat pe țară va fi iar majorat, cu 15%”, detaliază Eugen Saulea.
O nișă cu mare potențial
În altă ordine de idei, antreprenorul investește într-un nou domeniu – inventarierea digitală. Acesta a anunțat încă de anul trecut lansarea pe piața din România a companiei DANTEM, pe care o dezvoltă împreună cu omul de afaceri ceh Petr Adámek. Decizia de a intra pe acest segment – legat de tehnologia inventarelor pe piața românească – a fost luată tocmai pentru că procesul de inventariere este unul complex, mare consumator de energie și generator de erori atunci când nu este corect organizat și coordonat. În filiala DANTEM din România, Eugen Saulea și Petr Adámek sunt parteneri egali.
”Piața de inventariere digitală are un potențial de cel puțin 40 de milioane de euro anual. De ce? Pentru că atât instituțiile statului, cât și multe alte companii din domenii variate trebuie să facă inventarierea. Această piață e valorificată azi la doar 10% în plan local”, mai spune Eugen Saulea.
Modelul ceh elimină eroarea umană și necesită cu 50% mai puține resurse. De asemenea, acest model folosește tehnologie de partiție a magazinelor, pâna la nivel micro (segmente rafturi), calibrează numărul de scannere necesare pentru a termina inventarierea în calendarul propus, alertează coordonatorul de inventar cu privire la dublarea scanării sau a omiterii unor segmente de produse și exportă raportul final de inventar într-un format ușor de comparat cu datele scriptice deținute de fiecare magazin.