Cum plănuiesc politicienii europeni să crească natalitatea în special în țările din sudul continentului

De ce natalitatea în sudul Europei este atât de slabă? Motivul este în primul rând economic.

Muzeul Inocenților din Florența are nu doar un nume neobișnuit, dar găzduiește printre altele și o colecție ciudată de ju­mă­­tăți de medalioane. Când un bebeluș se năștea în maternitatea din Florența, me­dalionul era rupt în două – una dintre jumătăți, cunoscută sub numele segnale di riconoscimento, era păstrată în spital, iar cealaltă jumătate ajungea la mamă.

Dacă aceasta își revendica bebelușul, putea dovedi că este al ei. Numai că segnali amintesc de perioada în care Italia avea excedent în materie de spor demografic. Astăzi, în linie cu multe alte țări eu­ropene, nu prea mai are excedente de ni­ciun fel, comentează cumva ironic revista britanică The Economist.

Rata fertilității (media numărului de copii pe care italiencele se așteaptă să îi aibă) a scăzut de la 2,6 în 1964 la 1,24 în 2020. În regiunea Sardiniei este chiar sub 1. Cu aceste cifre, Italia este parte a unei zone sud-europene cu cele mai scă­zute rate ale natalității – Portugalia și Spania (1,4 și, respectiv, aproape 1,2), vestul Gre­ciei și Cipru (1,4 și, respectiv, 1,3). Ar fi nevoie ca fiecare femeie să aibă cel puțin doi copii pentru ca parametrii de­mografici să se stabilizeze. Altfel, aceste state au nevoie să accepte mai mulți imi­granți sau, în caz contrar, popu­lația lor va continua să scadă dramatic.

Politizare

Doar prima opțiune este pe placul populiștilor europeni de dreapta, care caută tot felul de căi pentru a le con­vinge pe femei să facă mai mult de un copil. Frații Italiei, partid de extrema dreaptă condus de premierul actual, Giorgia Me­loni, a făcut din această problemă o temă de campanie. Opoziția Partidului lui Me­lo­ni față de imigrație a determinat de altfel întreaga retorică în favoarea familiei și a na­talității, aflată în topul unei liste cu 15 obiec­tive în programul electoral cu care Frații Italiei au defilat la alegerile de anul trecut.

Numai că presiunea datoriei publice – de aproape 147% din produsul intern brut (PIB) – lasă puțin spațiu de manevră Guvernului Meloni să-și atingă aceste obiective. Bugetul pentru 2023 include totuși ceva schimbări despre care ministrul de finanțe, Giancarlo Giorgetti, a sugerat că sunt doar începutul. Printre acestea se nu­mără creșterea be­ne­ficiilor acordate la pri­mul copil și pentru familiile care au mai mult de trei copii, o mică prelungire a concediului de maternitate, reducerea TVA pentru produsele de îngrijire pentru bebeluși, micșorarea vârstei de pensionare (o femeie care are mai mulți copii s-ar putea pensi­ona mai devreme).

Cei din noua dreaptă susțin că feminismul a dat naștere unor generații de femei care preferă cariera și munca în detrimentul maternității. Este un narativ fals, care ignoră două realități – prima este aceea că țările cele mai feministe, cele din nordul Europei, au cea mai ridicată rată a natali­tății de pe continent. A doua, cel mai ade­sea, femeile nu se opun maternității, ci fac mai puțini copii decât ar vrea, în principal din motive economice.

Corelații

La nivel global, există o core­la­ție puternică între bogăția națională și rata natalității – pe măsură ce țările au pros­perat, rata natalității a scăzut. Un grup de cercetători de la Centre for Economic Po­licy Research, din Londra, susține că exact opusul se aplică acum în rândul statelor bogate. În spațiul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), clubul celor mai prospere economii, există o corelație pozitivă între PIB per capita și fer­tilitate, susțin cercetătorii.

Expli­cația este complexă. Pe măsură ce femeile intră pe piața muncii, cresc productivitatea na­țională a muncii prin talentul și munca lor. Apoi, votează pentru guverne care alocă mai mulți bani mecanismelor care le faci­li­tează să fie și părinte, și angajat. La fel, con­ce­diile maternale/paternale plătite ge­neros sunt un instrument eficient.

Malta, țară cândva considerată mai ca­tolică decât papa, se confruntă azi cu cea mai scăzută rată a natalității – 1,13. Probabilitatea ca femeile să renunțe la locul de muncă pentru a avea grijă de familie este de 30 de ori mai mare decât în cazul băr­ba­ților. Tensiunea dintre bani, carieră și fa­milie poate deveni acută. Marie Briguglio, un înalt funcționar public, a ales să amâne până la 38 de ani momentul în care a decis să facă un copil. A fost un calcul de oportunitate simplu – dacă ar fi făcut copii mai devreme, ascensiunea ei în adminis­trație ar fi fost periclitată.

Oportunități

În Spania, ecartul dintre numărul copiilor născuți (1,19 per femeie) și numărul celor doriți (în jur de 2) este cel mai mare din Europa. Alicia Adserà, eco­no­mist la Princeton, caută explicații mai largi decât concediul maternal, facilități fiscale pentru îngrijirea copilului etc. Crede că este vorba de un context mai larg – în special, piața muncii – care joacă un rol critic.

După dictatura catolică instituită de Fran­cisco Franco, care a murit în 1975, femeile din Spania au luat cu asalt școala și munca. În țară au apărut numeroase centre de îngrijire a copilului (cât mamele muncesc) și lunar acestea primesc un vou­cher. Concediul de maternitate este scurt, după standardele europene – doar 16 săp­tămâni. Bunicii compensează și ei, ajutând cu creșterea nepoților, iar familiile bogate apelează la bonele imigrante, mai ales din America Latină.

Dar chiar și așa, Spania a rămas în urmă la un capitol important – oportunitățile pentru tineri. Cu o rată a șomajului printre tineri de circa 35%, Spania este printre cam­pioanele lumii la acest capitol.

Un stu­diu realizat în perioada 2008-2016 a relevat că tinerii spanioli au lucrat aproape opt ani în locuri de muncă temporare înainte să aibă un job permanent. Este o situație care amână mariajele și natalitatea. Aproape jumătate dintre cei cu vâr­sta cuprinsă între 25 și 34 de ani trăiesc azi încă în aceeași casă cu părinții.

Când se decid să își facă propria familie, au trecut printr-o perioadă de aproape zece ani fără copii. Cam o cincime dintre femeile adulte continuă așa și ajung să nu mai aibă copii deloc. Așa se face că vârsta medie la care ajung să aibă primul copil este 31 de ani, cea mai ridi­cată din Europa, alături de Italia și Malta. Și multe rămân la un copil. Familiile cu un copil sunt atât de multe, că publicația conservatoare El Mundo a descris Spania vii­to­rului drept o țară „fără frați și surori“.

Vârsta înaintată la care femeile au pri­mul copil atârnă mult în rata scăzută a na­ta­lității. Un raport al Universității Naționale din Singapore, semnat de Poh Lin Tan, re­marcă faptul că un set de stimulente eco­no­mice oferite părinților singaporezi nu a reușit să oprească și nici măcar să ame­li­o­reze scăderea natalității (era 1,16 în 2018). În opinia autoarei, cel mai eficient ar fi ca tinerele să fie motivate să facă primul copil mai devreme decât acum.

Pentru asta este nevoie de oportunități economice, spune și Alicia Adserà – adică mări­rea numărului de joburi stabile, în secto­rul public, de pildă, cum se întâmplă în ță­rile nordice, unde femeile domină ca nu­măr sec­torul public. Sau o piață a muncii mai di­namică – pierderea locului de muncă să fie o oportunitate pentru găsi­rea rapidă a unui nou job, poate chiar mai bun, cum se în­­tâmplă în Statele Unite ale Americii, Ma­rea Britanie sau Australia, țări cu rate ale natalității mai mari decât sudul Europei.

Banii nu vorbesc tot timpul

Un lucru pare destul de clar: simplele meca­nisme financiare punctuale – bonusuri la naștere, vouchere lunare sau facilități fiscale – nu sunt suficiente. Altfel spus, politicile adoptate în favoarea natalității nu func­­ționează, în formularea profesorului Frank Fu¨redi, directorul executiv al think tankului guvernamental maghiar Mathias Corvinus Collegium (MCC).

Exemplul Po­lo­niei întărește teza. Din 2016, guvernul de la Varșovia a lansat un beneficiu lunar ge­ne­ral pentru copii, care nu a dat încă roade. Ce pot face țările este să asigure un echilibru cât mai bun între muncă și familie.

În cazul Guvernului Meloni, tentația este tot în direcția politicilor în favoarea familiei. Or, cuplurile tinere își doresc întâi de toate oportunități pe piața muncii, sprijin și opțiuni. Dacă acestea sunt întrunite, multe dintre ele vor alege să facă un copil, conchide The Economist.

Paradox

Coreea de Sud, una dintre țările dezvoltate ale lumii, are cea mai mică rată a natalității.

  • SUBVENȚII FĂRĂ EFECT. În ciuda miliardelor de dolari alocate anual subvențiilor pentru îngrijirea copiilor, Coreea de Sud nu reu­șește să atenueze scăderea dramatică a na­ta­lității, cea mai mică din lume – 0,78 în 2022 (în scădere de la 0,81 în 2021), potrivit Reuters, care citează Statistics Korea.
  • EXTREMĂ. Cea mai mică rată a natalității înregistrate în Coreea de Sud este în capitală, Seul, 0,59.
  • DIFERENȚĂ. Coreea de Sud este stat membru al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, unde media ratei nata­li­tății era în 2020 de 1,59.

Acest articol a apărut în numărul 159 al revistei NewMoney

FOTO: Getty