Cum influențează reclamele din malluri intenția de cumpărare? 62% dintre consumatori spun că au făcut achiziții în urma publicității
Într-o lume tot mai digitalizată, în care atenția consumatorilor este fragmentată, publicitatea indoor în centrele comerciale rămâne una dintre cele mai eficiente metode de promovare pentru branduri. Studiul realizat în prima parte a acestui an de către Brand Management, jucător prezent în piața de indoor advertising din România, arată că 80% dintre vizitatori își amintesc că au văzut reclame în malluri.
De asemenea, în ciuda creșterii comerțului online, 62% dintre consumatori spun că au cumpărat produse în urma publicității din malluri. Generația X (68%) și utilizatorii frecvenți ai mallurilor (70%) sunt grupurile cele mai influențate de aceste reclame. Studiul Brand Management arată, de asemenea, că publicitatea indoor este percepută ca fiind mai utilă decât alte forme de publicitate, cum ar fi televiziunea (25% vs. 15%) sau panourile stradale (22% vs. 14%).
„Mallurile reprezintă un spațiu de promovare unic, unde consumatorii au oportunitatea de a interacționa direct cu produsele și brandurile, crescând astfel semnificativ șansele de conversie. Este un mediu preferat de generația X și de utilizatorii frecvenți, devenind un punct strategic de interacțiune între branduri și public. Publicitatea indoor în aceste spații reprezintă un canal esențial pentru marketeri, oferind expunere maximă și influențând în mod direct deciziile de cumpărare”, a declarat Georgian Drăghici, director comercial Brand Management.
Comportamentul consumatorilor: online vs. magazine fizice
Două treimi dintre respondenți (68%) preferă să viziteze un magazin fizic pentru a vedea produsul înainte de a-l achiziționa online. Procentul este și mai ridicat în rândul utilizatorilor frecvenți (74%) și al bărbaților (73%). În ceea ce privește canalele de vânzare preferate, 80% dintre respondenți cumpără alimente din magazine fizice, iar îmbrăcămintea pentru bărbați (70%) și accesoriile (67%) sunt de asemenea mai frecvent achiziționate din magazine.
Un alt aspect important evidențiat de studiu este că 37% dintre respondenți consideră că publicitatea în malluri este foarte utilă. Conținutul dorit de majoritatea respondenților include prezentări de oferte și promoții (76%), urmate de prezentări de produse (39%) și informații despre branduri (32%). De asemenea, 30% doresc să afle mai multe despre poziționarea magazinelor în malluri. Studiul a relevat că 48% dintre respondenți ar achiziționa produse prezentate în reclamele din malluri în viitor, iar generația X (84%) este cea mai interesată de ofertele și promoțiile prezentate. Nu în ultimul rând, 80% dintre respondenți își amintesc că au văzut reclame afișate în malluri, față de 72% în anul precedent.
Impactul strategic al reclamelor în malluri
Reclamele plasate strategic în centrele comerciale au un impact vizual semnificativ. Astfel, 71% dintre consumatori recunosc că reclamele de brand sunt cele mai vizibile, urmate de oferte și promoții (65%) și prezentări de produse (34%). Amplasarea acestora în zone-cheie, cum ar fi ușile de intrare (58%), fațadele clădirilor (57%) și panourile luminoase (54%), asigură o expunere maximă. Conform studiului Brand Management, Generația X (69%) și utilizatorii frecvenți (68%) sunt cei mai receptivi la acest tip de publicitate, 61% dintre respondenți considerând că ar achiziționa produse promovate în malluri.
„Publicitatea indoor nu doar captează atenția, ci și modelează comportamentul de cumpărare. Într-un peisaj publicitar tot mai saturat, prezența reclamelor în malluri se remarcă prin memorabilitate și capacitatea de a influența direct deciziile consumatorilor. Fie că vorbim despre branduri consacrate, lansări de produse sau campanii promoționale, mallurile oferă companiilor o platformă unică pentru a-și transmite mesajele într-un mod captivant și eficient, cu impact imediat asupra publicului”, a adăugat Georgian Drăghici, director comercial Brand Management.
Studiul de piață al Brand Management a fost realizat de către Reveal Marketing Research și s-a desfășurat online în perioada 10 – 19 mai 2024, pe un eșantion reprezentativ de peste 800 de respondenți. Marja de eroare este de +/-3.5% la un nivel de încredere de 95%.
SURSA FOTO: Getty Images