Cum încearcă americanii să-și restabilească rolul de lider global, într-o perioadă în care se consolidează o nouă axă: Rusia, China, Iran și Coreea de Nord

Restabilirea sprijinului intern pentru rolul de lider global al Statelor Unite este cea mai mare prioritate a clasei politice americane, care deocamdată e mar­cată de diferende. Liderii americani trebuie să educe publicul cu privire la importanța vitală a conducerii globale a Statelor Unite, iar pentru asta e nevoie nu de un singur discurs, ci de mesaje constante, repetitive și angajante.

Niciodată în istoria sa, America nu s-a mai confruntat cu patru rivali în același timp – Rusia, China, Coreea de Nord și Iran, state al căror arsenal nuclear cumulat ar putea în câțiva ani să fie aproape dublul dimensiunii arsenalului american. De la Războiul din Coreea în­coace, Statele Unite nu s-au mai confruntat cu rivali mi­litari pu­ternici și în Europa, și în Asia.

La fel, este fără prece­dent să fi avut un adversar cu atât de multă pu­tere eco­no­mică, științifică, tehnologică și militară precum China de azi, își începe analiza în publicația Fo­reign Affairs fostul ministru american al apărării din perioada 2006-2011, Robert M. Gates.

Problema cea mai mare este totuși alta și de natură internă – în momentul în care evenimentele și contextul actual cer o reacție puternică și coerentă din partea Statelor Unite, țara nu poate oferi una. Clasa politică fracturată – republicanii și democrații, atât la Casa Albă, cât și în Congres – nu a reușit să convingă sufi­cienți americani că evoluțiile din China și Rusia con­tează.

Pentru că liderii politici au eșuat în a explica fap­tul că amenințările pe care le ridică aceste țări sunt interconectate. Și nu au reușit să articuleze o strategie pe termen lung pentru a se asigura că SUA și valorile democratice vor prevala.

Imperialiștii

Președintele chinez Xi Jinping și pre­șe­dintele rus Vladimir Putin au multe în comun, dar două convingeri se evidențiază.

În primul rând, ambii sunt încredințați că destinul lor personal este de a restabili zilele de glorie ale trecutului imperial al țării lor. Pentru Xi, acest lucru înseamnă re­cuperarea rolului dominant al Chinei imperiale în Asia, cu ambiția chiar mai mare de a domina întreaga lume. Pentru Putin, înseamnă să urmărească un obiectiv în care amestecă dorința de a revitaliza gloria Impe­riului Rus și de a recâștiga pentru Rusia respectul de care se bucura defuncta Uniune Sovietică.

În al doilea rând, ambii lideri sunt convinși că de­mo­crațiile dezvoltate – și mai ales SUA – și-au depășit momentul de apogeu și sunt într-o etapă de declin vizibil, susțin ei. Și invocă pentru asta avansul izolaționismului, polarizarea politicii și pierderea rigorii interne în sânul acestor democrații.

Luând în considerare aceste două convingeri ale celor doi lideri, se anunță o perioadă cu multe amenințări în viitorul Statelor Unite. Problema nu ține doar de for­ța militară și agresivitatea Chinei și ale Rusiei, ci și de fap­tul că ambii lideri au făcut deja erori majore, atât pe plan intern, cât și extern, și sunt pe traiectoria de a co­mite unele și mai mari în viitor. Iar deciziile lor ar putea avea consecințe catastrofale atât pentru țările lor, cât și pentru Statele Unite.

De aceea, Washingtonul trebuie să acționeze pentru a reduce șansele de dezastru, un efort care va necesita viziune strategică și acțiuni curajoase. Să ne amintim că Statele Unite au câștigat Războiul Rece datorită unei strategii consecvente urmărite de ambele partide politice pe parcursul a nouă președinții consecutive. Este nevoie de o abordare similară bipartizană și astăzi, ceea ce la starea actuală de fapt este o mare provocare.

Statele Unite se află într-o poziție periculoasă și fără precedent – se confruntă cu adversari agresivi cu po­ten­țialul de a comite erori fatale, iar intern nu reușesc să coaguleze unitatea și forța necesare pentru a-i des­curaja. Absența celor două elemente slăbește puterea americană, practic invitând autocrații să facă pariuri periculoase, cu efecte potențial catastrofale, scrie Ro­bert M. Gates în Foreign Affairs.

Ambițiosul Xi

Președintele Xi Jinping invocă „marea reînviere a națiunii chineze“ pentru a-și justifica ambiția ca, până în 2049, China să devină puterea mondială dominantă a lumii, anul când țara va sărbători 100 de ani de la victoria comuniștilor în Războiul Civil Chinez. În acest obiectiv intră și aducerea Taiwanului sub controlul Beijingului – „unificarea completă a patriei trebuie realizată și va fi realizată“, în propria formulare.

În acest sens, Xi a ordonat armatei chineze să fie pregătită până în 2027 pentru a invada cu succes Taiwanul și s-a angajat să modernizeze armata chineză până în 2035 și să o transforme într-o „forță de nivel mondial“. Xi pare să creadă că doar prin preluarea Taiwanului își poate asigura un loc comparabil cu cel al lui Mao Zedong în panteonul legendelor Partidului Comunist Chinez.

Ei bine, aspirațiile și convingerile personale ale lui Xi implică un risc semnificativ de război. La fel cum Putin a comis erori grave în Ucraina, există un pericol considerabil ca Xi să facă același lucru în Taiwan.

Xi a comis deja cel puțin trei erori majore. În primul rând, s-a abătut de la crezul fostului lider chinez Deng Xiaoping – „ascundeți-vă puterea, așteptați-vă momentul“ –, provocând exact răspunsul de care Deng s-ar fi temut. Statele Unite și-au mobilizat puterea economică pentru a încetini creșterea Chinei, au început să-și în­tă­rească și să-și modernizeze forțele militare și au consolidat alianțele și parteneriatele militare în Asia.

A doua mare greșeală a fost virajul puternic spre stânga al lui Xi în politicile economice, o schimbare ideologică începută în 2015 și consolidată la Congresul Național al Partidului Comunist Chinez din 2022. Politicile sale, de la implicarea partidului în gestionarea companiilor la dependența tot mai mare de companiile de stat, au afectat profund economia Chinei.

În al treilea rând, politica „zero COVID“, așa cum a scris economistul Adam Posen, „a făcut vizibilă și tangi­bilă puterea arbitrară a Partidului Comunist asupra tuturor activităților comerciale, inclusiv ale celor mai mici jucători“. A generat incertitudine, ulterior accen­tuată de inversarea bruscă a respectivei politici, fapt care a scăzut masiv consumul, afectând întreaga eco­no­mie.

Dacă păstrarea puterii partidului este prima prioritate a lui Xi, preluarea Taiwanului este a doua. Dacă Bejingul mizează pe acte izolate de război pentru a presa Taiwanul să se predea preventiv, cel mai probabil va eșua. Astfel, lui Xi i-ar rămâne opțiunea de a risca războiul prin impunerea unui embargou naval la scară largă sau chiar lansarea unei invazii complete pentru a cuceri insula. Poate crede că își va îndeplini destinul încercând. Numai că, fie că va câștiga, fie că va pierde, costurile economice și militare ale provocării unui răz­boi pentru Taiwan ar fi catastrofale pentru China, fără a menționa și pentru toți ceilalți implicați. Xi ar face o greșeală monumentală.

Avansul

Chiar și cu acest gen de erori de calcul ale lui Xi și chiar pe fondul a numeroase dificultăți interne, China va continua să reprezinte o provocare majoră pentru Statele Unite – forțele sale militare sunt mai pu­ter­nice ca niciodată, dispune acum de mai multe nave de război decât Statele Unite (cu toate că sunt de calitate mai slabă). Și-a modernizat și restructurat forțele convenționale și forțele nucleare și aproape își du­blează forțele nucleare strategice desfășurate. În plus, și-a îmbunătățit sistemul de comandă și control. De ase­menea, este într-un proces de consolidare a capaci­tă­ților cibernetice și a celor spațiale.

Dincolo de mișcările din zona militară, China a avut o strategie prin care să-și crească puterea și influența pe plan global – este azi principalul partener comercial pentru peste 120 de țări, inclusiv din America Latină. De­ține, administrează sau a investit în peste 100 de por­turi în aproximativ 60 de țări, iar peste 140 de țări s-au înscris în Inițiativa Belt & Road, amplul program chi­nez de dez­­voltare de infrastructură. Toate acestea sunt susți­nute de aparatul de propagandă și media. Și nu există țară care să fie în afara a cel puțin unei stații de radio chineze, a unui canal de televiziune sau a unui site de știri online chinez.

În această rețea globală, Beijingul atacă acțiunile americane, erodează încrederea în instituțiile interna­țio­nale create de Statele Unite după cel de-Al Doilea Răz­boi Mondial și susține presupusa superioritate a mode­lului său de dezvoltare și guvernare, toate acestea, în timp ce promovează tema declinului Occidentului.

Cei care cred că un conflict SUA-China este inevitabil invocă două teorii. Una este așa-numita „capcană a lui Tucidide“. Conform acestei teorii, războiul este inevitabil atunci când o putere în ascensiune se confruntă cu o putere consacrată, pe modelul Atena cu Sparta în Antichitate sau Germania cu Marea Britanie înaintea Primului Război Mondial. A doua teorie poate fi for­mu­lată „Apogeul Chinei“ – puterea economică și militară a Chinei este sau va fi în curând la apogeul său, în timp ce eforturile ambițioase ale Statelor Unite de a-și duce forțele militare la un nou nivel vor da roade abia după câțiva ani buni.

Dar niciuna dintre aceste teorii nu este convingă­toare. Nu a fost nimic inevitabil în legătură cu Primul Război Mondial – a izbucnit pe fondul prostiei și al aro­­ganței liderilor Europei. Și armata chineză în sine este departe de a fi pregătită pentru un conflict major. Prin urmare, un atac direct sau o invazie chineză asupra Taiwanului, dacă se întâmplă, este la ani distanță în viitor. Cu excepția cazului în care, desigur, preșe­din­tele Xi face o greșeală gravă – din nou.

Cazul Putin

Fără Ucraina, Rusia încetează să mai fie un imperiu, spunea cândva Zbigniew Brzezinski, fost consilier al Statelor Unite pe probleme de securitate. Și Putin vede la fel lucrurile, iar decizia de a invada Ucrai­na a avut ca miză crucială încercarea de a restaura gloria pierdută a Rusiei. Doar că aventura militară din 2022 s-a dovedit a fi o greșeală catastrofală, cu con­secințe pe termen lung devastatoare pentru țara sa.

Din punct de vedere strategic, Rusia se află acum într-o poziție mult mai precară decât era înainte de in­vazie. În mod cert nu a divizat NATO, ci dimpotrivă – acțiunile Rusiei au adus alianței doi noi membri pu­ternici, Finlanda și, în curând, Suedia.

Economic, vânzările de petrol către China, India și alte state au compensat în mare parte impactul financiar al sancțiunilor. Bunurile de consum și tehnologia din China, Turcia și alte țări din Asia Centrală și din Orientul Mijlociu au înlocuit în parte importurile din Vest. Cu toate acestea, Rusia a fost supusă unor sanc­țiuni majore din partea tuturor democrațiilor dezvoltate. Numeroase companii occidentale și-au retras in­ves­tițiile și au părăsit țara, inclusiv companiile de pe­trol și gaze, a căror tehnologie este esențială pentru a susține principala sursă de venituri a Rusiei. Mii de ti­neri experți în tehnologie și antreprenori au fugit din țară. Pe scurt, prin invadarea Ucrainei, se poate spune că Putin a ipotecat viitorul țării sale.

În ceea ce privește armata rusă, chiar dacă războiul i-a afectat semnificativ forțele convenționale, Moscova deține cel mai mare arsenal nuclear din lume. Datorită acordurilor de control al armelor, acest arsenal include doar câteva arme nucleare strategice desfășurate în plus față de cele pe care le au Statele Unite. Însă Rusia deține de zece ori mai multe arme nucleare tactice – apro­ximativ 1.900.

Din acest punct, pentru Putin, perspectivele rămân sumbre. Cum scenariul cuceririi rapide s-a spulberat de mult, Putin pariază pe un conflict de uzură care să-i epuizeze pe ucraineni și pe faptul că, până la primăvară sau la vară, opinia publică din Europa și din SUA se va fi săturat să le susțină cauza.

Alternativa unei Ucraine cucerite pare a fi acum o Ucraină slăbită – un stat diminuat, în ruină, cu exportu­rile reduse și cu ajutorul străin redus și el dramatic. Își dorea Ucraina, ca parte a unui Imperiu Rus reconstituit, și se temea de o Ucraină democratică, modernă și prosperă care să-i inspire și pe ruși. Nu va avea parte de primul scenariu, dar măcar speră ca Ucraina să nu devină un stat democratic prosper.

Pe plan extern, atât timp cât Putin este la putere, Ru­sia va rămâne un adversar al Statelor Unite și al NATO. Cultivă relații noi în Africa, Orientul Mijlociu și Asia prin vânzare de arme, asistență în domeniul se­cu­rității și prețuri reduse la petrol și la gaze. Va face tot po­sibilul să alimenteze sau să creeze tensiuni între Statele Unite și Europa, dar și să submineze influența Americii în Sudul global.

Avându-l pe liderul chinez alături și convins că arsenalul său nuclear va descuraja acțiuni militare împo­triva Rusiei, va continua să provoace Statele Unite. A făcut deja o greșeală istorică, invadând Ucraina, nimeni nu poate garanta că nu va face încă una.

Poziția Americii

În ceea ce privește Statele Unite, momentan pare a se afla într-o poziție de forță față de ambele rivale – China și Rusia. În primul rând, economia americană se descurcă bine. Investițiile în noi fa­cilități de producție, unele dintre ele subvenționate de noi programe guvernamentale de infrastructură și teh­no­logie, sunt în plină dezvoltare. Noile investiții, atât din partea guvernului, cât și a mediului de afaceri, în do­menii precum inteligența artificială, calculul cuantic, robotică și bioinginerie promit să mărească decalajul tehnologic și economic dintre Statele Unite și celelalte țări pentru mulți ani de acum înainte.

Din punct de vedere diplomatic, războiul din Ucraina le-a oferit Statelor Unite noi oportunități. Avertizarea tim­purie pe care Casa Albă a dat-o aliaților săi cu pri­vire la intenția Rusiei de a invada Ucraina a restabilit încrederea în intelligence-ul american. Temerile noi le­gate de Rusia au permis Statelor Unite să întărească și să extindă NATO, iar ajutorul militar acordat Ucrainei este o dovadă a angajamentului american.

Totodată, abuzurile economice și diplomatice ale Chinei în Asia și în Europa au avut un efect contrar – Sta­tele Unite și-au consolidat relațiile în ambele regiuni.

Bugetul militar al Statelor Unite a fost solid în ultimii ani, iar programele de modernizare sunt în desfășurare pe cele trei componente ale triadei nucleare – rachete balistice intercontinentale, bombardiere și submarine. Pentagonul achiziționează noi aeronave de luptă (F-35, F-15 modernizat și un nou avion de vânătoare, de gene­rația a șasea), împreună cu o nouă flotă de avioane-cisternă pentru alimentarea în zbor. Armata terestră (US Army) achiziționează aproximativ 20 de noi platforme și arme, iar marina (US Navy) construiește nave și submarine suplimentare. Continuă să dezvolte noi tipuri de arme, cum ar fi munițiile hipersonice, și să-și întărească capacitățile cibernetice. În total, Statele Unite cheltuie mai mult pentru apă­rare decât urmă­toa­rele zece țări la un loc, inclusiv Rusia și China.

Responsabilitatea păcii mondiale

Nimic în viața unei națiuni nu este mai costisitor decât războiul. Și nimic nu face războiul mai probabil decât băgatul capului în nisip, pretinzând că vei scăpa, cum poate cred unii americani. America trebuie să rămână liderul global implicat și garantul păcii în contextul celor 75 de ani de pace între marile puteri, cea mai lungă perioadă din istoria lumii.

După cum o dovedesc secole de conflicte, a nu te ocupa de agresori nu face decât să încurajeze agresiunea. Este naiv să crezi că succesul Rusiei în Ucraina nu va duce la o agresiune extinsă asupra Europei și, posibil, chiar la un război între NATO și Rusia. Și este la fel de naiv să crezi că succesul Rusiei în Ucraina nu va crește semnificativ probabilitatea agresiunii chineze împotriva Taiwanului și, astfel, a unui potențial război între Statele Unite și China.

O lume fără Statele Unite ca lider global ar fi o lume a prădă­to­rilor autoritari, în care mai toate celelalte țări ar fi o pradă potențială. Dacă America dorește să-și protejeze poporul, securitatea și libertatea, trebuie să continue să îmbrățișeze acest rol. Sau, după cum spunea premierul britanic Winston Churchill despre Sta­tele Unite în 1943 – „prețul măreției este responsabilitatea“.

Puncte tari, puncte slabe

Punctul slab este în acest moment disfuncționalitatea politică. Eșecurile po­liticii americane îi subminează succesul, scrie Robert M. Gates în Foreign Affairs.

Economia Statelor Unite riscă dezechilibre majore din cauza cheltuielilor guvernamentale excesive. Opo­zi­ția constantă față de majorarea plafonului datoriei a subminat încrederea în economie, determinând investitorii să se îngrijoreze cu privire la ce s-ar întâmpla dacă țara ar intra în incapacitate de plată (în august 2023, agenția de rating Fitch a retrogradat ratingul de credit al Statelor Unite, ceea ce a dus la creșterea costurilor de împrumut pentru guvern).

Ce trebuie să facă America acum este să reconstru­iască așadar sprijinul intern, la fel, să refacă încrederea printre aliați și să semene teamă printre adversari. Numai că, pe fondul tensiunilor interne, al mesajelor ames­tecate și al ambivalenței liderilor politici cu privire la rolul Statelor Unite în lume, mulți din afara Americii se în­doiesc de angajamentul ei. Și aliații, și adversarii se întreabă dacă implicarea și construirea alianțelor de către Administrația Biden reprezintă o revenire la normal sau dacă disprețul lui Donald Trump pentru aliați, exprimat prin „America întâi“, va fi firul dominant în politica americană în viitor. Chiar și cei mai apropiați aliați sunt sceptici în privința Americii, iar într-o lume în care Rusia și China vânează, acest lucru este deosebit de periculos.

Peisajul politic intern actual este marcat de partiza­nat, polarizare și provocări în a explica rolul global al țării. Totuși, există o susținere bipartizană în rândul factorilor de decizie pentru o ripostă fermă a Statelor Unite la agresiunea Chinei și a Rusiei. Această susținere ar trebui rapid să se traducă în acțiuni concrete. Statele Unite trebuie să admită complexitatea și provocările pe care le presupune contracararea agresiunii și influ­en­ței Rusiei și ale Chinei. Urgența este să treacă de la vorbe la acțiune.

Unde și cum

America trebuie să meargă dincolo de „pivotarea“ către Asia.

• CALEA. Diplomația publică este esențială pentru promovarea intereselor Statelor Unite în lume, dar Washin­g­tonul a abandonat acest instrument important de putere după terminarea Războiului Rece. Între timp, China cheltuie miliarde de dolari în întreaga lume pentru a-și avansa narativele. La fel, Rusia se ocupă agresiv să-și răspândească propaganda și dezinforma­rea sau să bage discordie între aliați.
• ACOPERIRE. Consolidarea rela­țiilor cu Australia, Japonia, Filipine, Co­reea de Sud și alte țări din regiune este necesară, dar nu su­ficientă. China și Rusia lu­crează împre­ună împotriva intereselor Statelor Unite pe fiecare continent. Washingtonul trebuie să aibă o strategie pentru a fi mai eficient în special în Africa, America La­tină și Orientul Mijlociu, unde rușii și chinezii îi întrec pe ame­ricani în dezvol­tarea relațiilor de securitate și econo­mice.

Acest articol a apărut în numărul 173 al revistei NewMoney

FOTO: Getty