Cum funcționează Antreprenoria, școala de antreprenoriat de pe mobilul tău
Aplicația de mentorat Antreprenoria, un proiect născut în sânul Romanian Business Leaders, își propune să intermedieze lecții de business pentru circa o mie de „învățăcei“ (mentees) pe an. Deja dispune de peste 350 de mentori.
Mai toate studiile – vechi sau recente – despre ingredientele fericirii subliniază importanța „nevoii“ umane de a-i ajuta pe ceilalți, de a întoarce comunității o parte din bunăstarea pe care aceasta ți-a creat-o. Acesta pare să fie principiul motrice al proiectului Antreprenoria, care funcționează (nu neapărat în forma actuală) încă din 2013 și care anul acesta s-a metamorfozat într-o aplicație mobilă, disponibilă atât pe App Store, cât și pe Google Play.
Primele semne că atelierele de antreprenoriat realizate prin interacțiune directă între mentor și mentee, așa cum au fost gândite ele inițial, au nenumărate limitări au apărut încă înainte de pandemie. Poate cea mai importantă dintre acestea era incapacitatea extinderii proiectului la nivel național, majoritatea participanților provenind din zona București-Ilfov.
Șocul pandemic
COVID-19 i-a forțat însă pe promotori să reinventeze din temelii modul de lucru. Iar digitalizarea era singura soluție. Pentru a-și finanța transformarea digitală, au participat la un concurs internațional de proiecte, organizat de Fundația Vodafone (la nivel de grup), pe care l-au și câștigat.
După mai bine de un an de dezvoltare, aplicația a putut fi lansată în 2022 (chiar dacă mai are unele imperfecțiuni care sunt corectate din mers).
Numărul de antreprenori implicați în programul de educație de business (puțin peste 200) este mai mic decât numărul mentorilor (peste 350). Însă obiectivul proiectului este să „atingă“ o mie de persoane în fiecare an, de acum înainte. Misiunea Antreprenoria este să „democratizeze accesul la mentorat digital pro bono“, spune Dragoș Dinu, liderul programului. Din 2013, când erau puse primele semințe ale proiectului, peste o mie de antreprenori au beneficiat de programe de mentorat.
În principiu, aplicația le oferă participanților acces gratuit la zece ore de „lecții“ cu unul dintre mentori – acesta este sugerat pe baza unor algoritmi. Softul ține cont de mai multe criterii, unul dintre cele mai importante fiind acela că mentorul trebuie să fie cu unu sau două niveluri de evoluție mai sus decât mentee-ul. Evoluția se referă la nivelul de maturitate al companiei pe care o conduce. Iulian Rizea, senior program manager, vorbește de cinci astfel de niveluri, exprimate metaforic prin moduri de organizare umană: familie, trib, sat, oraș și națiune.
Mentee-ul nu plătește nimic, însă asta nu înseamnă că valoarea trainingului este egală cu zero. Dimpotrivă, valoarea de piață a acestor interacțiuni cu un mentor experimentat este calculată de Iulian Rizea la circa 2.500 de euro. În aceeași ordine de idei, „impactul pe care cel care a participat la programele noastre îl generează în companie se ridică la 50.000 de euro“, apreciază el. În cei nouă ani de când programul funcționează sub diverse denumiri (Atelierele de antreprenoriat sau Mentoria), valoarea „intermediată“ – virtual vorbind – se ridică la circa 10 milioane de euro.
Din garnitura de mentori fac parte inclusiv antreprenori și investitori cunoscuți precum Dragoș Roșca (Delta Asset Invest), Felix Pătrășcanu (FAN Courier), Radu Bălăceanu (LifeBox), Cristian Logofătu și Dan Berteanu (Bittnet), Mihai Matei (Highlander Partner) sau Dragoș Dinu (fost CEO A&D Pharma și Țiriac Holdings). Cei mai mulți mentori sunt membri ai Romanian Business Leaders (RBL).
Cercul virtuos
Dragoș Dinu spune că mentorii investesc timp în acest proiect, pentru satisfacția de a da înapoi comunității antreprenoriale o parte din lucrurile pe care le-au învățat de-a lungul timpului. De altfel, antreprenorii buni sunt mentori mai tot timpul, în cadrul organizației lor. „Când lucrezi cu oamenii tăi din companie e tot un fel de mentorat“, spune el.
Ca filosofie, modelul pe care îl abordează Antreprenoria e de inspirație europeană, mult diferit de școala americană de business. În vreme ce în cadrul celei din urmă, mai strictă formal, abordarea e că mentorul e un sponsor care își sprijină mentee-ul (protégé) de-a lungul carierei, școala europeană se bucură de mai multă democrație, în sensul că „învățăcelul“ își poate contesta „dascălul“.
Finanțarea e și ea democratică. Bugetul anual este acoperit preponderent de participanții la proiect (mentori, mentees), precum și de alumni. Cercul recunoștinței se închide când oamenii care au participat la program constată că ideile pe care le-au primit au generat o creștere a businessului propriu de la câteva sute de mii de euro pe an la venituri de ordinul milioanelor de euro. Pe lângă aceștia, contribuții au și câteva companii mari: Fundația Vodafone (a finanțat dezvoltarea aplicației), Raiffeisen Bank sau Coface. Într-un an plin de operare cu 1.000 de participanți, bugetul Antreprenoria s-ar ridica la circa 100.000 de euro.
Ca studii de caz, unul dintre cele mai interesante pe care și le amintesc Iulian Rizea și Dragoș Dinu este cel în care tânărul antreprenor Iulian Burdoază a cerut consiliere prin Antreprenoria când businessul – un retailer online de pantofi din Cluj-Napoca – a intrat în distress. Mentor i-a fost Florin Niță, cofondator al retailerului de ochelari Lensa, care i-a făcut planuri de ieșire din dificultate, dezvoltare și atragerea de investitori. Ce-i drept, nevoia de învățare se manifestă mai ales atunci când traversezi un moment nu tocmai plăcut și când constați că nu-ți mai sunt suficiente cunoștințele acumulate până în acel moment.
Alternative & perspective
Desigur, Antreprenoria nu este singura inițiativă de acest tip, un alt proiect notabil fiind Startarium, inițiat de Impact Hub și ING. Conform paginii de prezentare, Startarium a angrenat din 2016 circa 48.000 de antreprenori „existenți și în devenire“, precum și o sută de „aliați“, adică mentori, consultanți sau finanțatori. Până acum, prin acest program au fost acordate premii și finanțări în valoare de 800.000 de euro.
Și cu riscul de a suna pesimist, vremurile tulburi care se prefigurează îi vor aduce probabil pe tot mai mulți fondatori de afaceri mici sau mijlocii pe băncile virtuale ale școlilor de business.
Scurtă istorie a unui deceniu
Încă de la prima ediție a summitului RBL din 2012 sunt testate Atelierele de Antreprenoriat. De-abia un an mai târziu iau naștere primele două proiecte de mentorat: „101 – de la stres la succes“ și „1001 start-upuri“.
- MATURIZARE. În 2015, cele două proiecte de mai sus sunt unite într-unul singur – e vorba de Mentoria.
- APLICAȚIA. În urmă cu cinci ani, Atelierele de Antreprenoriat și Mentoria fuzionează în Antreprenoria de azi. După ce pandemia a afectat dramatic modul de lucru, promotorii programului au decis să dezvolte o aplicație. În acest moment, aceasta a adus peste 350 de mentori.
Acest articol a apărut în numărul 150 al revistei NewMoney.