Cum a fost industria construcțiilor în 2024, în contextul unor noi provocări economice?
Industria construcțiilor din România a fost supusă unui cumul de factori economici dificili în 2024, care au îngreunat și mai mult activitatea companiilor din acest sector. Statul, prin eliminarea unor facilități fiscale și prin întârzierea plăților către constructori, a lăsat mulți antreprenori să se confrunte cu fluxuri de numerar instabile.
”În plus, bănci care oferă credite pentru construcții au aplicat dobânzi mari, ceea ce a împovărat suplimentar companiile care se bazează pe finanțări externe pentru a-și derula proiectele. Distribuitorii tradiționali de materiale au adoptat un model similar cu cel al IFN-urilor – au crescut prețurile și aplicat termene de plată extinse –, iar constructorii au fost nevoiți să accepte condiții mai dure pentru a putea obține materialele necesare”, potrivit datelor Vindem-Ieftin.ro, o platformă prezentă pe segmentul industriei construcțiilor,
Panourile sandwich, oțelul beton și acoperișurile au înregistrat majorări de preț de până la 10%, în timp ce furnizorii de materiale au impus condiții mai stricte de plată, care au pus o presiune suplimentară asupra constructorilor, arată aceleași date. Aceste creșteri de prețuri și condițiile de plată prelungite afectează serios marjele de profit ale companiilor de construcții. În plus, dificultățile de finanțare, împreună cu întârzierile plăților de la stat și dobânzile mari impuse de bănci au adâncit criza economică din sector.
„În fața dificultăților financiare și a presiunii provocate de condițiile economice din 2024, companiile de construcții se confruntă cu blocaje severe, de la întârzieri ale plăților din partea statului, până la costuri financiare ridicate impuse de bănci și distribuitori. (…) Industria construcțiilor din România a demonstrat o reziliență remarcabilă în fața provocărilor din 2024, dar, pentru a rămâne competitivă, va trebui să continue să investească în sustenabilitate, să adopte noi tehnologii și să construiască parteneriate solide. 2025 va fi despre echilibru între costuri, cerere și sustenabilitate. Este esențial să rămânem uniți ca industrie și să punem accent pe transparență și colaborare”, a declarat Cosmin Raileanu, fondator și CEO Vindem-Ieftin.ro.
În 2024, industria a accelerat tranziția către soluții ecologice și eficiente energetic, ca răspuns la reglementările de mediu și la cerințele clienților care doresc să reducă amprenta de carbon. Digitalizarea a devenit o soluție importantă pentru optimizarea costurilor și eficientizarea operațiunilor, iar platformele digitale au devenit din ce în ce mai populare în rândul constructorilor.
Sursa foto – Getty Images