Cu ce improvizații vine Uniunea Europeană pentru a trece iarna, înainte să reconceapă întregul design al pieței energetice a blocului comunitar

Trăim vremuri în care unele companii energetice sunt pe marginea prăpastiei, iar altele încasează pro­fituri la care nici nu au visat, afacerile fiind la maxime istorice. Războiul din Ucraina obligă Uniunea Europeană să reconceapă întregul design al pie­ței energetice a blocului comunitar, care deo­cam­dată im­pro­vizează soluții pentru a trece prima iarnă cu o astfel de criză.

Se înmulțesc discuțiile despre un posibil plan de salvare a companiilor de utilități care vor fi suprataxate pentru gazul natural furnizat, plan ce ar putea costa anual o gospodărie medie de patru persoane cu încă aproape 500 de euro plus TVA la factură. Iar măsura este doar una dintr-un set complex de intervenții ale autorităților pe piața de energie europeană, remarcă publicația britanică The Economist.

În Germania, ministrul economiei, vicecancelarul Ro­bert Habeck, pe care unii îl prezintă deja drept vii­to­rul cancelar, susține că taxa este necesară pentru a salva companii precum Uniper sau grupul Sefe (fostul Gazprom Germania). Cele două au ajuns la pierderi de miliarde de euro după decizia Rusiei de a suspenda furnizarea de gaz, ca răspuns la sancțiunile occidentale. Pentru a-și acoperi totuși obligațiile contractuale față de clienții lor, companiile trebuie să acopere de­fi­citul, cumpărând combustibil la un cost exorbitant de pe piața spot (zilnică).

Problema este că, așa cum a fost conceput planul de salvare (bailout), încasările din taxa cu pricina ar putea ajunge și la companii energetice care par mai curând să o ducă foarte bine în contextul haosului de pe piață, remarcă The Economist într-una dintre cele câteva analize dedicate pieței de energie din Europa în contextul geopolitic de azi. Printre acestea se nu­mără companii precum Gunvor, un trader de energie din Elveția al cărui profit a crescut de aproape patru ori în prima jumătate a anului, sau RWE, gigantul german care a raportat un profit operațional de aproape 3 miliarde de euro în primele șase luni ale anului (de la 1,8 miliarde de euro în aceeași perioadă a anului trecut).

Ministrul Habeck a promis că va căuta modalități pentru calibrarea taxei astfel încât să fie evitată situația în care ar urma să beneficieze și cine nu trebuie. RWE, la rându-i, a anunțat că nu va profita de schema de sprijin. Chiar și cu aceste asigurări, episo­dul ilustrează zăpăceala din piața energetică euro­peană, în care unele companii au nevoie de susținerea statului, în timp ce altele sunt arătate cu degetul pentru creșterea prețurilor și amenințate cu o suprata­xare a profiturilor excesive obținute.

Agonie și extaz

„Câștigătorii încasează venituri la care nu au visat și pe care nu au cum să le reinves­tească în totalitate“, a tunat pe 7 septembrie preșe­dinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen.

În mod previzibil, cele mai afectate companii de uti­lități sunt cele care depind direct de gazul din Rusia. Uniper, cel mai mare importator din Europa, a co­­laborat foarte bine cu Gazprom timp de mai bine de patru decenii până în iunie a.c. De atunci, gigantul de stat din Rusia i-a redus livrările cu până la 80%. În iulie, Uniper raporta pierderi de 12,3 miliarde de euro pentru prima jumătate a anului. Guvernul condus de cancelarul Olaf Scholz a fost de acord să preia un pachet de acțiuni de 30% în schimbul a 15 miliarde de euro. Chiar și așa, Uniper conti­nuă să piardă zilnic circa 130 de milioane de euro, spune Wanda Serwinowska, analistă a băncii elvețiene Credit Suisse. Ca furnizor care acoperă peste 25% din consumul de gaz al Germaniei, Uniper este însă prea mare să fie lăsată să se prăbușească. Pe 29 august, compania îi cerea băncii de stat KFW să-i crească linia de credit de la patru la nouă miliarde de euro.

Pe 31 august, cea mai mare companie austriacă de utilități, Wien Energie, care, la fel, depinde masiv de Rusia, a primit o linie de credit de două miliarde de euro de la guvern. Totodată, compania este în discuții cu autoritățile pentru un ajutor în valoare de șase mi­li­arde de euro. Pe 4 septembrie, Suedia și Finlanda au anunțat că au pus la dispoziție suma de 33 de mi­liarde de dolari companiilor de utilități care fac eforturi să continue să facă business pe piețe extrem de volatile – de exemplu, explozia prețurilor înseamnă că respectivele companii trebuie să ofere garanții mai mari pen­tru a-și asi­gura fluxurile comerciale. Pen­tru Fortum, compania finlan­deză de uti­lități, nivelul garanțiilor a crescut într-o singură săp­tă­­mână cu un miliard de euro, până la cinci mi­liarde de dolari.

Utilitățile care însă nu depind de gaz pentru a genera electricitate o duc foarte bine. Dar rezultatele recente nu au legătură prea mult cu ce se întâmplă acum pe piețe.

Alberto Gandolfi, managing director al filialei londoneze a băncii americane Gold­­man Sachs, anticipează că, anul acesta, companiile europene de utilități vor genera cumulat profituri nete de 17 miliarde de euro, în scă­dere de la 30 de miliarde de euro în 2021. Dacă guvernele nu intervin, aceste profi­turi vor putea ajunge din nou la nivelurile înregistrate în 2021 abia în anii viitori, mai completează Gandolfi.

Reconfigurare

Sam Arie, analist al băncii elve­țiene UBS, avertizează cu privire la goana după cash în cazul companiilor de utilități. O suprataxare le-ar descuraja să mai facă investițiile atât de necesare. RWE ar putea fi determinată să-și regândească planul de a investi cinci miliarde de euro în regenerabile, plan anunțat în iulie pentru anul fiscal în curs. Toto­dată, ar putea lăsa companiile cu mai puțin cash disponibil să construiască infrastructura prin care să poată aduce gaz lichefiat din terminalele occidentale în zonele unde se confruntă cu deficit de combustibil.

În mod remarcabil, investitorii companiilor de uti­lități europene au rămas calmi. Valoarea combinată a celor mai mari dintre ele arată la fel de plictisitor ca în­totdeauna. Cel mai probabil, piața a tras concluzia că profiturile extraordinare vor fi suprataxate sau pur și simplu nu se vor materializa.

Unii spun că piața energetică europeană nu a fost configurată să facă față acestui gen de criză. Și trebuie reformată, dar fără a arunca peste bord ceea ce o face să funcționeze în vremuri de normalitate.

Majorității dintre noi nu ne place când prețurile fluc­tuează puternic, fie în sus, fie în jos. Când scad prea mult, mediul de business intră în fibrilații. Când cresc spectaculos, oamenii de rând consideră că businessurile ajung să câștige prea mult. Recenta nebunie legată de intervenția guvernelor pe piețele europene de electricitate este un exemplu brutal al acestei dina­mici vechi.

În ultimele săptămâni, costul la electricitatea con­su­mată pe timpul zilei a sărit pentru scurt timp la peste 1.200 de euro pe MWh în Germa­nia și la peste un suprarealist 2.500 de euro pe MWh în Franța (în mod normal, costul este de aproximativ 50 de euro pe MWh). Motivul saltului este simplu și bine știut – deficitul. Reducerea capa­ci­tății de generare în Franța și închi­derile de uni­tăți de pro­ducție de energie în ca­zul Germaniei (la care se adaugă seceta care a lovit întregul conti­nent) au dus la muta­rea poverii pe gazul natural, tot mai mult folosit pentru pro­ducția de elec­tri­citate. Numai că gazul a devenit din ce în ce mai scump din momentul în care Rusia a decis să-l utilizeze ca armă împo­triva europenilor.

Ca în orice tip de piață, prețul la energie e setat de cel mai scump furnizor. Ceea ce înseamnă că, și în cazul centra­lelor cu cele mai scăzute costuri ope­ra­ționale, cum sunt cele nucleare sau eoliene, trebuie să fie plătite prețurile mari pe care centralele pe gaz le impun. Re­zultă profituri foarte mari pentru companii și… furie publică pe mă­sură.

Americanii de la Morgan Stanley admit că în Europa cheltuielile cu electricitatea ar putea crește cu peste 800 de miliarde de euro, echivalentul a 6 puncte procentuale din produsul intern brut. Prin urmare, po­li­ti­cienii au început să se întrebe dacă nu cumva este nevoie de un mecanism de preț diferit.

În formă lichefiată, gazul nu poate fi stocat în can­ti­tăți foarte mari. Prin urmare, trebuie livrat în momentul folosirii. Producătorii trebuie să facă investiții inițiale consistente dacă vor să pună pe picioare un proiect eolian sau o centrală electrică și au nevoie de ani până să intre pe profit. Politicile climatice dictează ca tot mai multă energie din surse regenerabile să fie pompată în sistemele naționale, în pofida faptului că aceste canti­tăți depind de capriciile vremii (soare și vânt).

Volatilitate și costuri

Actualul design al pieței europene de energie este o secvență de piețe pe care se întâlnesc producătorii de electricitate (centralele) cu furnizorii, clienții mari industriali și restul consu­ma­torilor. Unele contracte sunt încheiate cu luni sau chiar ani înainte ca electricitatea să fie livrată, dat fiind că furnizorii și consumatorii au nevoie de predic­ti­bilitate în materie de venituri și costuri.

Prețul de referință pentru curent electric și pentru alte contracte pe termen lung se stabilește pe piața spot, unde se vinde concret energie pentru a doua zi. Furnizorii licitează în funcție de cât este costul margi­nal (costurile marginale au un rol extrem de important în luarea deciziilor legate de producția și comercializarea unor cantități suplimentare de bunuri, n.r.).

Ideea nu este complicată – pentru a genera electri­citate ieftină și cât mai ecologic este nevoie de multă informație. Piața oferă stimulente pentru ca energia să fie consumată când este cel mai ieftin de produs. În prezent, cel mai ieftin este la prânz și noaptea.

Cererea de energie se reglează în funcție de preț – dacă este mare, cererea este descurajată. Dar pe piața energiei competiția se dă și între diverse forme de energie (combustibili fosili, nucleară, verde), a căror obținere poate avea costuri foarte dife­rite, implicit marje diferite. În UE, competiția dintre sursele diverse de energie este influențată și de tranziția către tehno­logii cu emisii reduse (chiar zero) de carbon. Numai că tranziția spre sursele regenerabile în­seamnă însă că prețurile vor deveni tot mai volatile.

Dar tocmai volatilitatea stimulează inovația și in­ves­tițiile în soluții de stocare, instrumente inteligente de măsurare și hidrogen. O baterie cu capacitate mare de stocare va fi extrem de utilă (eficientă) exact când prețurile oscilează între extreme. O perioadă pă­rea că problema pieței europene era dată de prețurile prea scăzute. Pe măsură ce tot mai multă energie din surse regenerabile intra în sistemele naționale, prețul scădea uneori spre zero, chiar la cotații negative.

Provocări

Provocarea era cum pot centralele pe gaz – de echilibrare, care ar putea fi necesare într-o zi de iarnă fără soare și fără vânt – să facă totuși sufi­cienți bani pentru a supraviețui în restul anului.

Acum, problema este foarte diferită. Piețele europene se confruntă cu prețuri exorbitante la electricitate din cauza războiului. Este o situație pentru care nu au fost gândite. Prin urmare, factorii de decizie se lovesc de trei provocări.

Prima este de a păstra un preț de semnalizare (in­formațiile care semnalizează dacă trebuie crescută sau scăzută cantitatea de produse ori servicii solicitate, respectiv oferite, n.r.), atât pentru producători, cât și pentru consumatori, în fața presiunii politice de a-l slăbi. De pildă, scăzând prețurile prin subvențio­na­rea gazului folosit la producerea de electricitate, cum au făcut Spania și Portugalia, ar presupune în altă țară o altă formă de raționalizare pentru a aloca energia oricum în deficit (problemă pe care cele două nu o au, dat fiind că Spania este un important hub de gaze na­turale și poate ușor importa mai mult, la nevoie).

A doua provocare este cum și dacă ar trebui redistribuite profiturile. Guvernul german a decis recent să încaseze ce este în exces, lăsând deoparte semnalul în privința cotației de preț (prețul de semnalizare). Va face asta printr-o suprataxă care să limiteze cotația de pe piața spot pe care furnizorii o pot păstra. Pro­blema este că producătorii au făcut hedging pe expu­nerile de diferite grade pe care le au, ceea ce înseamnă că adevărații beneficiari ai profiturilor excesive s-ar putea să fie greu de găsit, ba chiar ar putea fi din afara pieței de energie.

A treia provocare este de a pregăti piața europeană de energie pentru următoarea criză, și asta fără a-și sa­crifica atuurile. În prezent, piața spot alocă eficient capacitate și livrează informații (semnale) privind de­fi­citul de energie, oferind un stimulent pentru inves­ti­țiile în regenerabile. Dar pentru a conserva avantajul în fața deficitelor de capacitate susținute, altfel spus, în fața unor posibile noi crize a prețurilor, piețele ener­ge­tice ale Europei trebuie să se adapteze. Piețele de hedging pe termen lung nu sunt foarte lichide, deoarece consumatorii nu prea au văzut necesitatea unei securizări a prețului.

În viitor s-ar putea ca acest lucru să se schimbe. De ajutor ar putea fi autoritățile de reglementare. O propunere a cercetătorilor de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) este să cumpere de la producă­to­rii de energie așa-numite „opțiuni accesibile“, o for­mă de asigurare care ar putea să le și aducă profituri în situații de prețuri excesive la vânzare, ceea ce s-ar traduce practic printr-o suprataxare automată.

„My way or Norway“

Deocamdată, pe termen scurt, speranțele se leagă (încă) de Norvegia și de cam­pionul său național Equinor. Țara, care nu este mem­bră a Uniunii Europene, a devenit cel mai mare furnizor de gaze al blocului comunitar după ce Rusia și-a redus livrările ca urmare a războiului din Ucraina. Potrivit calculelor făcute de analiștii băncii Nordea Markets, veniturile din petrol și gaze ale Norvegiei ar putea atinge 150 de miliarde de euro anul acesta. Îna­inte de războiul din Ucraina, Norvegia acoperea doar 20% din cererea de gaze a Uniunii Europene, în timp ce Rusia acoperea 40%. Statul scandinav ar urma să li­vreze în acest an aproape 90 de miliarde de metri cubi de gaze către UE, adică un sfert din necesarul total.

Un lucru este cert – cu cât prețurile la gaz rămân mai mari, cu atât va fi mai mare presiunea asupra Nor­vegiei pentru a ceda o parte din câștigurile sale extraordinare. „Solidaritatea cu Europa este o formă de interes propriu. Relațiile bune cu vecinii săi con­tează mai mult pentru Norvegia decât să stoarcă și ultima picătură de profit. Dincolo de petrol și gaze, bogăția Norvegiei depinde de a face parte dintr-o Eu­ropă care funcționează, pledează Georg Riekeles, director asociat la think tankul Centrul pentru Politici Europene.

Mai multe voci cer autorităților de la Oslo o limitare a prețurilor pentru a scoate și mai mult gazul rusesc de pe piață. Premierul norvegian Jonas Gahr Støre a declarat în trecut, în mai multe rânduri, că responsa­bilitatea revine Equinor, grupul petrolier norvegian controlat de stat, care exploatează câmpurile de pe­trol și gaze din Norvegia. Directorul executiv al Equinor, Anders Opedal, a declarat pentru Financial Times că mai mulți clienți europeni caută diverse opțiuni de aprovizionare cu gaze, inclusiv contracte pe termen lung, o variantă la care rămâne deschis. Nu și la do­rința pla­fonării prețului la gaz, propunere respinsă de altfel și de Comisia Europeană la jumătatea lunii septembrie.

Soluții și nu prea

Prețul de piață al gazului natural este dictat în prezent de limitarea livrărilor de către Rusia.

• PLANUL INIȚIAL. Plafonarea prețului la gazele rusești, reducerea obligatorie în UE a consumului de electricitate în orele de vârf, plafo­narea veniturilor pro­ducătorilor de energie care nu folosesc gaze, „contri­buția de solidaritate“ și ajutorul dat de firmele din energie cu profituri uriașe către cele care se confruntă cu lipsa lichidităților au fost propunerile inițiale ale Comisiei Europene.
• CE A MAI RĂMAS. Statele membre nu au ajuns la un acord cu propunerile de mai sus. A rămas în picioare ideea suprataxării companiilor energetice.
• SPERANȚE. Creșterea prețurilor la combustibili fosili ar trebui să accele­reze trecerea la surse de energie verde, stimulând și investițiile. O soluție care nu poate fi pusă în practică rapid și care nu va calma prețurile acum.

Acest articol a apărut în numărul 148 al revistei NewMoney.

FOTO: Getty