CSAT a decis ca România să doneze Ucrainei un sistem PATRIOT. Reacţia preşedintelui Zelenski

UPDATE. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi că decizia României de a oferi ţării sale un sistem de apărare aeriană Patriot va consolida scutul de apărare aeriană al Ucrainei, precum şi securitatea în întreaga Europă, informează Reuters.

„Această contribuţie crucială ne va consolida scutul aerian şi ne va ajuta să ne protejăm mai bine oamenii şi infrastructura critică de teroarea aeriană rusă”, a reacţionat şeful statului ucrainean pe platforma X, după ce CSAT a decis ca România să doneze un sistem de rachete sol-aer PATRIOT către Forţele Armate ale Ucrainei.

_____________________________________________________________________________

Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a decis joi donarea către Ucraina a unui sistem PATRIOT, având în vedere deteriorarea semnificativă a situaţiei de securitate din ţara vecină.

”Având în vedere deteriorarea semnificativă a situației de securitate în Ucraina, ca urmare a atacurilor constante și masive ale Rusiei asupra civililor și a infrastructurii civile, mai ales asupra celei energetice, precum și consecințele regionale ale acestei situații, inclusiv asupra securității României, în strânsă coordonare cu Aliații, membrii Consiliului au decis donarea către Ucraina a unui sistem PATRIOT”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezindențiale.

Totodată, în ședința CSAT, președintele României a informat că i-a anunțat pe aliații din cadrul NATO, la sfârșitul săptămânii trecute, asupra retragerii candidaturii sale pentru funcția de Secretar General al Organizației.

”Președintele Iohannis a solicitat membrilor Consiliului să se pronunțe cu privire la candidatura lui Mark Rutte pentru funcția de Secretar General al NATO, aceștia declarându-se în favoarea susținerii de către România a candidaturii premierului olandez”, se mai arată în comunicat.

Săptămâna trecută Ungaria și Slovacia au anunțat oficial că-l susțin pe Mark Rutte pentru a deveni viitorul secretar general al NATO, în defavoarea lui Klaus Iohannis. România rămăsese astfel singura țară din Alianță care nu-și anunțase sprijinul pentru premierul olandez.