Cozi la ATM unei bănci din Irlanda, după zvonul retragerii de bani „gratuit” (VIDEO)

Banca irlandeză Bank of Ireland cere scuze miercuri după ce a soluţionat o problemă tehnică ce le-a permis clienţilor săi să retragă sau să transfere mai mulţi bani decât deţineau, relatează AFP.

Această problemă a condus la formarea unor cozi în faţa distributoarelor de bani lichizi în ţară, marţi, până la mizul nopţii, pe măsură ce se răspândea zvonul că se puteau retrage de la distributoare bani ”gratuit”, iar poliţia a fost necesar să intervină.

Unele publicaţii irlandeze scriu că clienţi fără bani în cont au putut să retragă până la 10.000 de euro. Bank of Ireland i-a avertizat pe cei care îi folosesc bancomatele sau aplicaţiile financiare că fondurile respective vor fi debitate. ”Ne cerem sincer scuze pentru perturbările cauzate de această pană (…). Ştim că am eşuat în privinţa nivelului serviciilor pe care clienţii noştri îl aşteaptă de la noi”, afirmă banca.

Fondatorul site-ului AskAboutMoney.com, Brendan Burgess, a declarat televiziunii RTE că banca este necesar să-şi îmbunătăţească sistemul informatic ”şleampăt”. Potrivit sursei citate de News.ro, el estimează că ”dacă ştii că n-ai bani, dar iei 1.000 de euro din contul bancar (…), asta este fraudă. Iar asta nu este o problemă care să aibă a face cu sistemele Bank of Ireland”.

Banca centrală irlandeză a aplicat deja amenzi Bank of Ireland din cauza defecţiunilor sistemelor informatice ale acesteia şi a anunţat că supraveghează implicaţiile acestui incident.