Constanţa: Peste 100 de maşini sunt înzăpezite în mai multe zone din judeţ
Peste 100 de maşini sunt înzăpezite, joi, în mai multe zone din judeţul Constanţa, iar două şenilate intervin pentru a prelua două femei însărcinate şi a le duce la unităţi medicale.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea, peste 100 de maşini sunt înzăpezite în mai multe zone ale judeţului Constanţa. Este vorba de localităţile Corbu, Mihail Kogălniceanu, Băneasa şi zona Midia, aici intervenind utilaje de deszăpezire.
De asemenea, şenilata de la Băneasa s-a deplasat pentru a prelua o femeie însărcinată în şapte luni din localitatea Esechioi. Aceasta va fi dusă la Spitalul Judeţean Constanţa. Totodată, şenilata de la Cogealac intervine la o femeie care urmează să nască, dar şi la o persoană cu probleme respiratorii.
Potrivit reprezentanţilor Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri, femeia de la Esechioi are 17 ani şi se află la a doua naştere.
Pompierii au mai intervenit de miercuri seara şi până joi dimineaţa peste îndepărtarea a 17 copaci. Reprezentanţii ISU spun că 41 de localităţi sunt în continuare fără curent electric.
Consiliul Judeţean Constanţa a transmis joi, printr-un comunicat de presă, că pe drumurile judeţene se circulă în condiţii de iarnă, cu vizibilitate redusă din cauza vântului puternic care viscoleşte zăpada
Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri (RAJDP) a intervenit, încă de la ora 2:00, pe toate tronsoanele de drumuri judeţene, iar până la această oră, au fost deblocate peste 50 de autovehicule (autoturisme şi microbuze)
„RAJDP acţionează cu 50 de utilaje de deszăpezire, inclusiv cu frezele din dotare pe tronsoanele de drumuri din vestul şi nordul judeţului, precum şi cu şenilatele, acolo unde situaţia o impune. În acest moment, din cauza viscolului foarte puternic, pe aceste zone se formează troiene de până la un metru înălţime. La acestă oră, RAJDP cu avizul Poliţiei Rutiere, a luat decizia de a închide sectoarele de drumuri judeţene care se intersectează cu DN 2A Hârşova – Constanţa”, se arată în comunicatul Consiliului Judeţean.
Judeţul Constanţa se află sub avertizare de vânt puternic şi viscol.