Competențele la Bacalaureat 2021, echivalate. Reglementări speciale prin OUG

Guvernul a adoptat miercuri o ordonanță de urgență care prevede, între altele, echivalarea probelor de competențe la examenul de Bacalaureat 2021.

Este pentru al doilea an consecutiv în care, din cauza pandemiei, se recurge la înlocuirea probelor orale de competențe prin echivalarea lor cu mediile pe care elevii le-au avut la materiile respective în timpul celor patru ani de liceu.Astfel, la examenul național de bacalaureat din 2021, se echivalează/se recunosc următoarele probe de evaluare a competențelor:

  • proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română;
  • proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale;
  • proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal;
  • proba de evaluare a competenţelor digitale.

Ministerul Educației urmează să emită ordinul de aprobare a metodologiei de punere în aplicare a acestei măsuri în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgenţă.

Și anul trecut a fost luată o măsură similară, aminteşte Digi24. Echivalarea a înlocuit probele orale de competențe, iar singurii elevi pentru care a fost nevoie de prezență fizică la aceste probe au fost cei care au dat proba de competențe digitale, dacă nu au studiat disciplina tehnologia informației și a comunicațiilor în cei patru ani de liceu. La această probă, candidații se notează cu „Admis/Respins”.

Pentru cei care au studiat tehnologia informației și a comunicațiilor, competențele digitale au fost echivalate cu media aritmetică a mediilor anuale la materie din clasele a IX-a și a X-a.

Media aritmetică a celor 4 ani de liceu a mediilor de la limba și literatura română a devenit calificativ la proba orală de la Bac 2020. 

– cei cu media între 5 și 6,99  au fost considerați „utilizatori medii”;

– cei cu media între 7 și 8,49 au primit calificativ „utilizator avansat”

– cei cu media între 8,50 și 10 au primit calificativul „utilizator experimentat”.

Cum s-au calculat calificativele pentru competențele în limbă străină:

– nivel A1- pentru media cuprinsă între 5 și 5.99

– nivel A2 -pentru media cuprinsă între 6 și 6,99

– nivel B1- pentru media cuprinsă între 7 -8,49

– nivel B2 – pentru media cuprinsă între 8,50 și 10.

CALENDARUL examenului de Bacalaureat 2021:

Sesiunea iunie – iulie 2021

  • 31 mai – 4 iunie 2021 – Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
  • 4 iunie 2021 – Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  • 14-16 iunie 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română -proba A
  • 16-17 iunie 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 18-23 iunie 2021 – Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 23-25 iunie 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de
  • circulație internațională – proba C
  • 28 iunie 2021 – Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 29 iunie 2021 – Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 30 iunie 2021 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 1 iulie 2021 – Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • 5 iulie 2021 – Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12,00 – 18,00
  • 6 – 9 iulie 2021 – Rezolvarea contestațiilor
  • 9 iulie 2021 – Afișarea rezultatelor finale

Sesiunea august – septembrie 2021

  • 19 – 26 iulie 2021 – Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
  • 16 august 2021 – Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 17 august 2021 – Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 18 august 2021 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 19 august 2021 – Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • 23-24 august 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 25 august 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 26 – 27 august 2021 – Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 30 – 31 august 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 31 august 2021 – Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor (orele 12,00 – 18,00)
  • 1- 3 septembrie 2021 – Rezolvarea contestațiilor
  • 3 septembrie 2021 – Afișarea rezultatelor finale