Comisia Europeană, îngrijorată de efectele modificărilor din sistemul de pensii: „Au dus la creşterea datoriei publice a României”

venituri inflatie bani pensii pilonul ii batrani getty newmoney

Oficialii europeni sunt îngrijoraţi de modificările aduse în sistemul de pensii din România, care au dus la creșterea datoriei publice, spune reprezentantul Comisiei Europene, Isabel Grilo. 

„La pensii vedem OUG din 2018 cu o serie de prevederi care au afectat negativ sectorul. Au putut determina anumite devieri. Vedem schimbări ale situaţiei privind cerinţele de capital pentru aceste fonduri de pensii. Comisia Europeană a încurajat mereu evoluţia şi dezvoltarea Pilonului II al sectorului de pensii pentru că ajută diversificarea beneficiilor de pensii. Aceste modificări au dus la creşterea datoriei publice”, a declarat Isabel Grilo, potrivit Mediafax.

În același timp, noua Lege a pensiilor „a introdus o serie de modificări în sistem şi credem că acestea creează un pericol privind sustenabilitatea sistemului public de pensii, primul pilon, din cauza unei creşteri necontrolate a cheltuielilor, dacă simultan nu vor creşte şi veniturile în sistemul de pensii”, a mai declarat ea.


Foto: Guliver/Getty Images