Colliers a intermediat vânzarea proiectului de birouri Dacia One din portofoliul ATENOR către Pavăl Holding
Compania de consultanță imobiliară Colliers a intermediat vânzarea proiectului de birouri de clasa A Dacia One, dezvoltat de ATENOR, către Pavăl Holding, proprietarul Dedeman, cel mai mare retailer local de bricolaj. Valoarea tranzacției se situează în jurul valorii de 50 milioane de euro.
Situat în centrul Bucureștiului, la intersecția dintre Calea Victoriei și Bulevardul Dacia, proiectul de birouri de clasă A Dacia One are o suprafață închiriabilă de aproximativ 15.000 de metri pătrați și integrează și clădirea cunoscută sub numele Casa Cesianu, care a fost complet renovată. Clădirea monument istoric a fost construită în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în stil eclectic, și a găzduit Legaţia germană, deschisă la 1 martie 1880, respectiv una din sălile teatrului Constantin Tănase.
Ca o recunoaștere a calității și standardelor înalte de performanță energetică, Dacia One vizează obținerea calificativului „Excelent” în conformitate cu normele BREEAM pentru certificarea verde a clădirilor. Principalul chiriaș al proiectului pre-închiriat în totalitate este ING Tech, hub-ul global de software development al Grupului ING, alături de alți chiriași, precum compania de avocatură Noerr și ESS.
„Dacia One este o proprietate unică și un proiect remarcabil de regenerare dezvoltată de ATENOR pentru zona istorică a orașului București, aflat de acum în portofoliul Pavăl Holding, care include proprietăți de birouri de top în locații cheie ale orașelor București și Cluj-Napoca. Faptul că tranzacția s-a realizat într-un context marcat de pandemie confirmă încrederea investitorului în calitatea proiectului și potențialul pieței de birouri și contribuie la lichiditatea pieței locale de investiții. Estimăm că piața de tranzacții imobiliare comerciale din România a înregistrat un volum de peste 800 milioane de euro în 2021, aproape jumătate din volumul de achiziții implicând investitori din sau preponderent asociați regiunii Europei Centrale și de Est, inclusiv capital românesc”, explică Robert Miklo, Director Investment Services la Colliers.
Odată cu tranzactia Dacia One, Pavăl Holding marchează a treia achiziție de proiecte de birouri, după investițiile precedente: The Bridge în București și The Office în Cluj-Napoca. Portofoliul companiei depășește acum 150.000 metri pătrați de spații de birouri în proiecte sustenabile și de înaltă calitate, în locații privilegiate, care deservesc un portofoliu de clienți remarcabili.
Despre Colliers
Colliers (NASDAQ, TSX: CIGI este unul dintre liderii globali în servicii de consultanță imobiliară și de management al investițiilor. Cu operațiuni în 65 de țări, cei peste 15.000 de specialiști lucrează împreună pentru a oferi consultanță de specialitate pentru chiriași, proprietari și investitori. Timp de peste 26 de ani, echipa noastră experimentată de management a oferit acționarilor profituri investiționale anuale de aproape 20%. Cu venituri anuale de 3,6 miliarde de dolari (4 miliarde de dolari inclusiv afiliații) și active gestionate de 46 miliarde de dolari, compania maximizează potențialul proprietăților și accelerează succesul clienților și al angajaților. Pentru mai multe detalii despre Colliers accesați corporate.colliers.com, Twitter @Colliers sau LinkedIn.