Colecția
La vremea pubertății mele era la modă să chemi pe cineva cu îmbietoarea invitație „vii pe la mine, să-ți arăt colecția mea de timbre/tigăițe/afișe/fanioane/plăci (așa erau numite discurile)/casete (audio)?“. N-aș fi avut cum să folosesc această formulă, deoarece colecționam ceva abstract: cuvinte.
La început a fost cuvântul „evricativ“. Am găsit această arătare lexicală, un morfem de toată frumusețea, având un singur cusur, că era fictiv, în schița unui mare și neuitat umorist, Dumitru Solomon. Citez din „La început a fost cuvîntul“, cu mențiunea că păstrez grafia originală – „Arhip scrisese: «Iar din punct de vedere educativ, romanul este nul». Nimic mai simplu. Chiar simplist, ar fi putut considera un critic de formație estetică. Dactilografa, cu gîndul la cină, la musafiri și la faptul că nu găsise cașcaval, bătuse la mașină: «Iar din punct de vedere evricativ, romanul este nul». (…) S-a presupus că evricativ ar fi o derivație de la evrica, exclamația celebră a lui Arhimede cînd a găsit, făcînd baie, principiul scufundării corpurilor. Așadar, ce ar putea să însemne «din punct de vedere evricativ»? Bineînțeles, «din punct de vedere al găsirii», adică al înnoirii. Cuvîntul a proliferat cu o repeziciune mai mare decît fortuit, proliferat (ca să vezi!), benefic. Au apărut expresii de tipul: «spiritul evricativ al poetului», «modalități evricative multiple», «nici un sens evricativ în această zonă a cărții». Ba, mai mult, cuvîntul a făcut pui, adică derivate: «încercarea de evricativizare a limbajului poetic», «gamă evricațională redusă», «evricațiunea lasă de dorit», «sîntem categoric pentru evricacitate în artă!». Ba se descoperi și verbul de la care a pornit totul: a evrica“.
„EVRICATIV!“. Deoarece, pretinde Solomon, „cuvîntul pătrunsese și în cîteva limbi străine de mare circulație. Astfel, în franceză el fu tradus evricatif, în engleză evrikative, în rusă evrikativnîi, în germană evrikativisches…“, am ajuns la următoarele piese de colecție. Cuvinte în limbi care nu există, dar pe care le știe toată lumea. Bunăoară, bijuteria din 34 de litere cântată în musicalul „Mary Poppins“: „supercalifragilisticexpialidocious“. Pare să-nsemne ceva, dar nu înseamnă. Așijderea, „prisencolinensinainciusol“. Acesta era cântat de Celentano, într-o piesă care suna a fi în engleză, dar nu era. Sau. În filmul „Timpuri noi“, Chaplin cântă melodia „Titine“ (compoziție Leo Daniderff, interpretare celebră Yves Montand) cu versurile sale, o improvizație cu rezonanțe franco-italo-esperanto-englezești. Ele sună cam așa: „Se bella giu satore/ Je notre so cafore/ Je notre si cavore/ Je la tu la ti la twah. Lo spinash o la bouchon/ Cigaretto Portobello/ Si rakish spaghaletto/ Ti la tu la ti la twah. Senora pilasina/ Voulez-vous le taximeter/ Le zionta su la seata/ Tu la tu la tu la wa“. Am vârât „pilasina“ în colecție și am mers mai departe.
VECHI ȘI NOI. Obiceiul de a colecționa cuvinte nu m-a părăsit. Acum strâng vocabule aparent intraductibile. Zic aparent, întrucât pot fi traduse, însă există doar în anumite graiuri. Nu sunt cuvinte noi, dar cele mai multe, încă utilizate. Savurați un „culaccino“, care trăiește în italiană și desemnează conturul umed lăsat pe masă de un pahar. Poftiți la un „mamihlapinatapei“ (yagan, idiom chilian) – schimb tăcut de priviri între doi oameni mânați de dorință, dar care sunt prea intimidați ca să-și vorbească. „Ilunga“ (tshiluba, limbă vorbită în zona Africii Centrale) – capacitatea de a ierta prima oară, de a tolera a doua oară, dar de a nu mai accepta a treia oară. „Gökotta“ (suedeză) – trezirea matinală în scopul de a merge afară pentru a asculta primul tril al păsărelelor.
În volumul „Mitul Normalității. Trauma, boala și vindecarea într-o cultură toxică“, de Gabor Maté, am dat de un cuvânt uluitor, utilizat de o populație indigenă nord-americană: „În cultura Cree, cuvântul wetiko (cu variante în alte limbi indigene, cum ar fi ojibwa și powhatan) se referă la o creatură, un spirit sau o mentalitate de lăcomie și dominație care canibalizează oamenii și îi determină să îi exploateze și să-i terorizeze pe alții“.
Multe dintre subiecte au pătruns, în ultima vreme, în insectarul meu semantic grație website-ului Europe’s not Dead, al unui editor francez, Romain Segnovert. Autor al unei cărți despre glume cu caracter imagologic, „De qui se moque-t-on? Tour d’Europe en 345 blagues“, și-a diversificat interesele și, cu sprijinul cititorilor, culege și distribuie cele mai frecvente nume de familie din fiecare țară europeană, ocări, cuvinte intraductibile.
Acestea din urmă pot fi suculente, amuzante ori, pur și simplu, curiozități. „Snjór“ e doar unul dintre cele 6.243 de cuvinte islandeze care indică zăpada sau apariția omătului. Tot în islandeză putem da peste „kviðmágur“: „cumnat de burtă“, adică bărbați sau femei care s-au culcat cu aceeași persoană. Un echivalent găsim în Ardeal – „șogor“. Din Irlanda vine minunăția „béaláiste“, frate bun cu românescul „aldămaș“ și verișor al maghiarului „áldomás“, căci înseamnă cam același lucru – băutură sau gustare oferită de cineva după încheierea unei tranzacții. Vă va surprinde, poate, că irlandezii au un cuvânt pentru spațiul dintre degetele de la mâini și de la picioare, „ladhar“, iar spaniolii – unul pentru spațiul dintre sprâncene, „entrecejo“. Ador finlandezul „pilkunnussija“ – persoană cu un unic scop în viață, să te facă să înțelegi cât de slab ești la gramatică.
Să le tot colecționezi!