CNSC: Oferta Durmazlar la licitația pentru tramvaie trebuia respinsă de la bun început
Concluzii dure în decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor referitoare la licitația pentru tramvaie, care se constituie într-un adevărat rechizitoriu la adresa autorității contractante – Primăria Municipiului București, scrie Club Feroviar, care prezintă principalele constatări ale CNSC.
Cea mai dură concluzie cuprinsă în decizia CNSC este cea prin care membrii Consiliului spun, negru pe alb, că oferta firmei turcești Durmazlar trebuia respinsă încă de la bun început și nu ar fi trebuit să participe la licitație.
Este vorba de faptul că Durmazlar nu a inclus în dosarul cu care s-a prezentat la licitație graficul de livrare a tramvaielor, iar acest document a fost depus ulterior, la clarificări.
”Într-adevăr, legislația permite completarea ofertei cu informații formale sau de confirmare, însă prezentarea graficului de livrare și a angajamentului ferm nu poate fi considerată o astfel de completare, cu tât mai mult cu cât, pe baza informațiilor primite, în cazul de față, oferta Durmazlar Makina Sanayi Ve Ticaret AȘ a obținut un punctaj mai mare care a condus la ocuparea primei poziții în clasament”, se arată în documentul obținut de Club Feroviar.
Turcii de la Durmazlar au fost avantajați ”în mod evident” la licitația pentru tramvaie
Și ”rechizitoriul” specialiștilor de la CNSC la adresa comisiei de licitație de la Primăria Capitalei continuă și mai tranșant: ”(…) completarea, prin intermediul clarificărilor, a unui factor de evaluare punctat cu 8 puncte și care a avantajat în mod evident ofertanta câștigătoare, determinând modificarea clasamentului, este de neacceptat, singura măsură care putea fi aplicată fiind cea a respingerii ofertei (sublin. ns.), care este o măsură proporțională. Regimul factorilor de evaluare este unul strict, tocmai datorită importanței lor în stabilirea ofertei câștigătoare, astfel că nu pot fi permise derogări care au ca efect denaturarea rezultatului procedurii”.
La licitația pentru tramvaie a fost încălcată Legea achizițiilor publice
CNSC consideră că, prin faptul că membrii comisiei de licitație de la PMB au acceptat documentele privind graficul de livrare abia la clarificări, au fost încălcate prevederile Legii 98/2016 a achizițiilor publice, ”îndeosebi în ceea ce privește tratamentul egal”. De asemenea, membrii CNSC relevă faptul că, procedând în acest fel, autoritatea contractantă a încălcat dispozițiile Hotărârii de Guvern nr. 395/2016, privind normele metodologice de aplicare a Legii achizițiilor publice. ”În situația de față, dată fiind ponderea acestui factor, de 8% din punctajul total, devine evident faptul că acceptând completarea cu graficul de livrări a ofertei, calculul punctajului este viciat (sublin. ns.)”, se mai arată în document.
Citiți articolul integral pe clubferoviar.ro