Clinica Oana Nicolau accelerează digitalizarea și caută un partener strategic pentru dezvoltarea pe termen lung
Pentru soții Oana și Sorin Nicolau, 2020 nu a însemnat doar mutarea integrală în online a serviciilor de sănătate emoțională, ci și impulsul pentru direcțiile viitoare de dezvoltare.
Cu o strategie bine conturată anul trecut, care viza extinderea rețelei de cabinete la nivel național, Clinica Oana Nicolau tocmai lansase o nouă unitate în București când a început pandemia. Printr-o decizie de moment, în data de 17 martie 2020, toate serviciile clinicii s-au mutat în online. „S-a întâmplat de pe o zi pe alta. Ne-a ajutat foarte mult faptul că lucram online de peste patru ani cu românii din diaspora, iar majoritatea specialiștilor erau familiari în a ține sesiunile de psihoterapie prin video call“, spun acum fondatorii clinicii, care și-au dat imediat seama că digitalizarea, programată inițial pentru 2022, trebuie accelerată.
Dar planurile lor sunt calculate pe termen lung, ceea ce a dus la o altă decizie importantă, care ar urma să se concretizeze anul acesta – găsirea unui „partener strategic“ –, soții Nicolau aflându-se deja „în discuții avansate cu fonduri de investiții și investitori din industria medicală“.
O piață în creștere
La nivel global, numărul persoanelor care suferă de depresie, anxietate și burnout (epuizare psihică și fizică din cauza stresului) este într-o continuă creștere. Iar acest trend se observă și în România.
Deși piața locală de sănătate emoțională (care include arii precum psihologie, psihoterapie, psihiatrie, logopedie, coaching) este fragmentată, valoarea acesteia era anul trecut de 120 de milioane de euro, conform datelor Clinicii Oana Nicolau. În 2021 și 2022, arată aceleași date, valoarea pieței s-ar putea dubla, în condițiile în care și companiile au înțeles că productivitatea este puternic afectată de situațiile emoționale cu care se confruntă propriii angajați și investesc tot mai des în această direcție.
Un studiu publicat la finalul anului trecut de platforma de recrutare BestJobs arată că pentru aproximativ 70% din angajații români nivelul de stres la locul de muncă a crescut de la începerea pandemiei de COVID-19, iar un sfert din respondenți spun că resimt chiar o dublare a acestuia.
Înființată în urmă cu mai bine de 12 ani și devenită între timp unul dintre cele mai cunoscute nume din domeniu, Clinica Oana Nicolau lucra pe segmentul corporate cu mult înainte de pandemie, însă procentul din totalul serviciilor accesate era foarte mic, undeva la 3%. Acest lucru s-a schimbat semnificativ începând cu aprilie 2020, odată cu creșterea serviciilor accesate exclusiv online.
„Am reușit să semnăm cu companii cu care nici nu am fi visat să o facem, și asta, într-un termen foarte scurt. În prezent avem în portofoliu 26 de companii active. Industria principală este IT&C, urmată de banking, pharma, petrol & oil, retail, PR. Toate aceste companii ne dau acces la peste 35.000 de angajați“, detaliază Sorin Nicolau.
În paralel, clinica a semnat un parteneriat important și cu Omniasig, care a început să le ofere consiliere psihologică asiguraților, un „contract care permite accesul la peste 50.000 de asigurați“.
„Vom reuși să depășim cât ne-am bugetat pentru acest an, adică să avem pe segmentul B2B un procent de peste 20% din cifra de afaceri. Prin companiile locale, am reușit să livrăm deja internațional către filialele lor din alte țări, precum Ucraina, Turcia, Polonia“, adaugă Sorin Nicolau. După un 2020 în care afacerile clinicii au crescut cu aproximativ 30%, până la aproape un milion de euro, pentru 2021 se estimează vânzări de 1,4 milioane de euro, din care cea mai mare parte (peste 90%) va însemna servicii de psihoterapie, iar restul – de psihiatrie, psihologie clinică, logopedie și coaching.
„În businessul nostru, când ne uităm la profitabilitate, urmărim două marje: ne concentrăm pe cea medicală, care este în jur de 43%, și pe cea netă de profit, care este în jur de 21%“, detaliază Nicolau. În ceea ce privește numărul de terapii, clinica are o țintă de peste 36.000, cu o medie lunară de 3.000, în creștere față de media de 2.500 de anul trecut.
Accent pe online
Toate aceste creșteri pe care mizează soții Nicolau au la bază investițiile din ultimul an în digitalizare, până acum fiind vorba de 120.000 de euro, cu alți 150.000 de euro bugetați pentru următoarele luni. Și nu se vor opri aici. Planul este dezvoltarea aplicației mobile, atât național, cât și internațional. Mișcarea e firească, având în vedere că din 17 martie 2020 până în 15 martie 2021 afacerea a funcționat 100% în online. Recent s-a redeschis sediul central din București, unde se desfășoară acum activitățile administrative și de call center.
„Avem ca strategie să accelerăm dezvoltarea la nivel național pentru clienții B2C și B2B și pentru românii din diaspora. Vom pregăti platforma digitală pentru a demara internaționalizarea către Europa Centrală și de Est din a doua jumătate a anului 2022. Vom crea în platformă instrumente unice pentru clienți cu ajutorul cărora vor învăța cum să își gestioneze situațiile emoționale“, subliniază Sorin Nicolau. De altfel, referitor la românii din diaspora, înainte de pandemie, aceștia reprezentau aproximativ 6% din cifra totală de afaceri, pentru ca în 2020 procentul să urce la 20%.
Și tot ca parte a strategiei de dezvoltare, soții Nicolau caută un partener de business, fiind „în discuții avansate cu fonduri de investiții și investitori din industria medicală“ pentru a atrage o investiție de 500.000 de euro. Banii vor fi alocați pentru continuarea digitalizării, pentru creșterea echipei administrative și pentru marketing. „Viitorul este despre online, iar noi vom merge înainte cu accent pe digitalizare“, mai spune Sorin Nicolau, care intenționează să crească echipa de psihoterapeuți de la 67 (cât numără astăzi clinica) la 120.
De altfel, în cadrul clinicii sunt mai mulți mentori coordonați de Oana Nicolau, care au grijă ca noii colegi să se integreze în echipă, să se adapteze noii culturi organizaționale și să învețe practici specifice pentru nevoile clienților. În perioada de mentorat de doi ani, aceștia sunt ghidați pas cu pas, dezvoltându-se profesional și personal, cu ajutorul unui manual intern de bune practici creat de-a lungul anilor.
Cum a început Clinica Oana Nicolau
Oana și Sorin Nicolau au înființat propria clinică de psihologie și psihoterapie în anul 2008, într-o perioadă în care piața era aproape inexistentă.
„Eu am făcut Facultatea de Psihologie, după care am urmat toți pașii ca să devin psihoterapeut, într-o perioadă în care oamenii confundau ușor psihologia cu psihiatria, nu exista o cultură în direcția aceasta. Ideea a apărut prin anul 2007, în urma unor discuții cu alți patru terapeuți, când, împreună cu ei, am decis să pornim la drum cu această clinică“, povestea Oana Nicolau într-un alt interviu pentru NewMoney.
Au pornit afacerea cu o investiție de aproximativ 50.000 de euro în renovarea și consolidarea unei vile pe care o dețineau în cartierul bucureștean Cotroceni, unde au amenajat într-o primă fază trei cabinete. „La momentul acela, Sorin a văzut mai mult decât mine potențialul afacerii, eu fiind centrată în principal pe a-mi face meseria“, mai spunea Oana Nicolau.
Lucrurile au evoluat repede și, după doar trei ani, și-au dat seama că spațiul din Cotroceni nu le mai este suficient. Au decis să vândă vila și s-au mutat aproape de Piața Unirii, într-o clădire cu 15 cabinete construită de la zero, în urma unei investiții de aproximativ 400.000 de euro. Înainte de pandemie, Clinica Oana Nicolau mai avea deschise două cabinete în regim de chirie, unul în partea de nord a Capitalei, iar altul la Cluj-Napoca.
Extinderea serviciilor s-a reflectat direct în creșterea cifrei de afaceri, cu o medie anuală de aproximativ 30% în ultimii ani. După cum și numărul terapiilor a avut un avans considerabil: dacă în primii ani erau în jur de 100-150 de terapii pe lună, înainte de pandemie ajunseseră la 2.000 de terapii. Acum, online-ul face conexiunea către un nou avans. În viteză de bandă largă.
FOTO: Laszlo Raduly