Cineworld Group, care deține Cinema City în România, a ieşit de sub protecţia legii falimentului
Operatorul britanic de cinematografe Cineworld Group, care are operaţiuni şi în România, a anunţat marţi ieşirea de sub protecţia capitolului 11 din legea falimentului după o perioadă de 11 luni, reuşind să îşi diminueze datoriile şi să îşi schimbe echipa managerială şi consiliul de administraţie, transmite Agerpres.ro.
Cineworld, al doilea mare operator de cinematografe din lume după AMC Entertainment, a decis în luna septembrie 2022 să îşi plaseze cea mai mare parte a afacerilor sale sub sub protecţia Legii falimentului din SUA. Însă, operaţiunile Cineworld din Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Bulgaria, România şi Israel, regrupate sub umbrela diviziei ‘Rest of World’, nu se află sub protecţia US Chapter 11 iar în anul 2021 au fost responsabile pentru aproximativ 13% din veniturile grupului.
Noua companie denumită „New Cineworld” a reuşit să îşi redreseze bilanţul contabil după ce şi-a redus datoriile cu 4,53 miliarde de dolari, a strâns noi fonduri în valoare de aproximativ 800 de milioane de dolari şi a reuşi să obţină noi finanţări ale unor datorii în valoare de aproximativ 1,71 miliarde de dolari.
„Suntem încântaţi şi energizaţi de viitorul luminos dinaintea noastră şi suntem nerăbdători să livrăm o experienţă excelentă clienţilor noştri”, a declarat preşedintele Eric Foss.
Cinema City este cel mai mare operator de cinematografe din România şi face parte din Cineworld Group, al doilea mare lanţ de cinematografe pe plan mondial.
Cinema City România operează 27 de multiplexuri, cu un total de 247 de săli, în 20 oraşe din ţară: Bucureşti, Arad, Bacău, Baia Mare, Brăila, Buzău, Cluj, Constanţa, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Galaţi, Iaşi, Piatra Neamţ, Piteşti, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Suceava, Târgu Jiu, Târgu Mureş şi Timişoara.