Cine câștigă și cine pierde de pe urma războiului declarat corupției de Uniunea Europeană

În contextul luptei de combatere a co­rup­ției în Uniunea Europeană, pică primele capete importante ale Europei – premie­rul Cehiei, Andrej Babiš, și cancelarul Aus­triei, Sebastian Kurz. Cu Polonia, me­ciul se anunță mai greu și mai lung.

Pentru cei îngrijorați de sănătatea demo­crației europene, demisiile celor doi sunt pe atât de bine-venite pe cât sunt de surprin­zătoare. După un deceniu în care guvernele populiste din Europa Centrală și de Est au subminat statul de drept și au siluit instituții să funcționeze în slujba propriilor interese, doi lideri acuzați de manipularea sistemului politic au pierdut puterea în aceeași zi (9 oc­tombrie, n.r.), comentează revista brita­nică The Economist.

Alegerile din Cehia pare-se că au pus ca­păt mandatului lui Andrej Babiš, premierul miliardar aflat sub o anchetă a Uniunii Europene pentru deturnarea unor fonduri eu­ro­pene, acuzație pe care o respinge. Între timp, în Austria, o anchetă privind folosirea unor fonduri guvernamentale pentru a cum­păra bunăvoința unor publicații a condus la demisia cancelarului Sebastian Kurz, care, la fel, neagă orice acuzație.

Dar problema și mai mare urmează. Guvernul polonez, condus de populiștii de la Partidul Lege și Justiție (PiS, conservator), a făcut presiuni de ani buni pentru a-și impune controlul asupra sistemului judiciar și a intrat astfel în conflict direct cu UE. Pe 7 octombrie, Curtea Constituțională poloneză a mers și mai departe, declarând că bucăți ale tratatului fondator al UE încalcă Con­stituția Poloniei și, drept urmare, ultimul cu­­vânt în soluționarea diferendelor cu UE îl au judecătorii polonezi, nu Înalta Curte a UE.

O astfel de încălcare a tratatelor europene ar putea forța Comisia Europeană să respingă Poloniei accesarea fondurilor alocate pentru relansarea economică post-COVID-19, în valoare de 36 de miliarde de euro. Ar reprezenta un punct culminant al ciocnirilor din interiorul UE privind o res­pectare minimă a standardelor democratice din partea tuturor statelor membre. Dacă UE merge mai departe, va semnala că este decisă să-i aducă pe rebeli în linie, ceea ce va conduce inevitabil la o nouă escaladare a tensiunilor.

Două destine

Sebastian Kurz (35 de ani) este copilul-minune al politicii austriece, care a reușit să se impună cu politici anti­imi­­graționiste și să devină șeful Partidului Popular Austriac (ÖVP), apoi ministru de externe și ulterior cancelar. Scandalul recent izbucnit pune sub semnul întrebării însă întreaga sa ascensiune. În urma unui raid al poliției din data de 6 octombrie la se­diile cancelariei, al Ministerului de Externe și al ÖVP, direcția pentru infracțiuni eco­nomice din cadrul Ministerului Justiției a acuzat partidul că a folosit bani ai Ministe­rului de Externe pentru a mitui un tabloid să scrie favorabil despre Kurz între 2016 și 2018. Articolele s-au bazat pe niște sondaje – produse de un institut de sondare a opi­ni­ei publice apropiat – care să-l pună într-o lumină favorabilă și să-l facă să pară mai popular.

Rețeta este cunoscută – regimurile ilibe­rale recurg adesea la publicitate plătită din bani publici pentru articole pozitive. Unele, precum guvernul ungar condus de Viktor Orbán, o fac pe față. În Austria, lucrurile nu sunt atât de vizibile, dar în ultima perioadă au luat-o într-o direcție îngrijorătoare. Bugetele de publicitate alocate de guvern au câș­tigat o pondere îngrijorător de mare în veni­turile publicațiilor și mulți și-au exprimat temerea că astfel se exercită o in­fluență sub­tilă care se reflectă în abordarea jur­na­listică. Mesajele de pe un telefon confiscat de la un coleg al lui Kurz de­mască o înțele­gere neobișnuit de expli­cită.

Kurz neagă că ar fi comis vreun abuz sau că ar fi știut ce se întâmplă. Rămâne preșe­din­tele grupului parlamentar al ÖVP, iar can­celar devine un aliat, Alexander Schallenberg. Austriecii s-au polarizat puternic față de fostul cancelar. Oricum, ceea ce s-a în­tâmplat în Austria dovedește că feno­me­nul corupției siste­mice nu este limitat la fostele țări din blocul comunist.

În Cehia, înfrângerea lui Andrej Babiš este cu atât mai picantă cu cât și-a centrat campania electorală pe tema anticorupției, susținând că este prea bogat ca să mai poată fi mituit de cineva. Și-a construit averea în anii ’90, punând bazele conglome­r­atului agricol Agrofert. De când a intrat în politică în 2013, a devenit ținta unor inves­ti­gații care caută să stabilească dacă Agrofert nu a beneficiat abuziv de fonduri europene. Babiš și-a transferat acțiunile din Agrofert într-un trust offshore, dar Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a stabilit la începutul acestui an că Babiš este în conflict de interese pe motiv de Agrofert.

Fix înainte de alegeri au fost făcute pu­blice și dezvăluirile din Pandora Papers. Potrivit Investigace.eu, partenerul din Cehia al Consorțiului Internațional al Jurnaliș­tilor de Investigație din Washington (ICIJ), scur­ge­rile de informații arată că, în 2009, Babiš a mutat 22 de milioane de euro într-o firmă-paravan din Insulele Virgine Britanice, bani cu care a cumpărat apoi o proprietate în su­dul Franței.

Înfrângerea electorală a lui Babiš nu pare un final de drum, după ce președintele Miloš Zeman, un eurosceptic populist el însuși, a promis că-l va renumi premier indiferent de rezultatul din alegeri. Lucrurile acum sunt complicate de spitalizarea acestuia din 10 octombrie, iar alianța forțelor de opoziție are nevoie de tactica adoptată în toate statele care au lideri iliberali – și în Ungaria, partidele de opoziție au făcut front comun pentru a forța debarcarea lui Orbán în alegerile de anul viitor.

„Nucleara“ poloneză

Revenind în Po­lonia, decizia din 8 octombrie a Curții Con­stituționale poloneze este cea mai gravă sfidare a statului de drept în spațiul Uniunii Europene. Din 2015, de când PiS se află la putere, a făcut tot posibilul să-și aservească sistemul juridic, după modelul Ungariei lui Orbán. Cine nu s-a aliniat a fost suspendat sau chiar condamnat. La rândul ei, Comisia Europeană a ezitat să aplice sancțiuni cu efect real. Faptul că legislația europeană pri­mează în fața celei naționale, cu Curtea de Justiție a Uniunii Europene jucând rolul de arbitru în disputele care apar în spațiul UE, este unul dintre fundamentele proiectului european. Dacă un stat membru își permite să ignore legislația europeană sau să o interpreteze după bunul-plac, proiectul european devine incert.

În acest punct, Comisia Europeană ar pu­tea refuza cererea Poloniei de a accesa fonduri din cele 800 de miliarde de euro alocate pentru susținerea revenirii economiilor post-COVID-19. Există o clauză prin care Comisia Europeană trebuie să certifice că ță­rile care beneficiază de banii europeni respectă statul de drept. Polonia a cerut 36 de miliarde de euro, bani pe care susține că-i va direcționa către programe sociale sub umbrela „Polish New Deal“.

Poate este o mutare nucleară, dar ar pu­tea fi o luptă pentru supremația legii pe care UE nu o mai poate evita.

Derapaje

Comisia Europeană a cerut sancțiuni la adresa Poloniei și Ungariei, din cauza încălcării valo­riloreuropene și a statului de drept.

• Rebeli până la capăt. ­­Ungaria și Polonia au contestat pe 11 octombrie, la Curtea de Jus­tiție a Uniunii Europene (CJUE), noul me­ca­nism care condiționează plățile către statele membre de respectarea statului de drept.
• Polexit. ­­Decizia, fără precedent, a Curții Constituționale poloneze, care a stabilit că anumite articole ale tratatelor Uniunii Europene sunt incompatibile cu Constituția polo­neză, alimentează puternic scenariul unui posibil Polexit.

Acest articol a apărut în numărul 126 al revistei NewMoney

FOTO: Getty