Cine are dreptate în cazul amenzilor legate de modalitatea de rambursare a creditelor cu termene de peste zece ani: Băncile sau ANPC?
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a anunțat pe 16 mai că a amendat 11 bănci. Printre instituțiile financiare sancționate se numără și cei mai mari jucători din domeniu, iar totalul amenzilor este de 550.000 de lei. Motivul invocat de ANPC are legătură cu metodele de rambursare a creditelor cu termene de peste zece ani, modalități permise totuși de legislație. Prin urmare, se ridică o serie de întrebări.
În ultimii 15 ani, ANPC a dus adevărate bătălii cu sistemul bancar românesc. Pe unele le-a câștigat, pe altele le-a pierdut, iar amenzile și schimbarea legislației au dus, în ultimă instanță, la o îmbunătățire a relației dintre bănci și consumatori.
Cele mai eficiente schimbări au fost în materie de clauze abuzive, de comisioane ascunse sau în ceea ce privește reglementarea posibilității de rambursare anticipată a împrumutului. Chiar și introducerea indicelui de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC) a fost un pas înainte.
Procesele colective împotriva băncilor pe tema creditelor în franci elvețieni au pus presiune asupra sistemului bancar, iar temele fierbinți din perioada crizei economice din 2009-2010 nu s-au repetat în criza pandemică.
Dar amenzile date recent de ANPC celor 11 bănci sunt mai greu de înțeles. Ele vizează modul în care se calculează ratele la rambursarea creditului. Mai exact, ANPC acuză băncile că, „în primii ani, rata a fost compusă în proporție de 25% din soldul principal de rambursat și 75% din dobândă“.
Acest mod de calcul a făcut ca, după câțiva ani de plată, debitorul să achite doar dobânda și o sumă destul de mică din „principal“. ANPC are dreptate, chiar așa stau lucrurile. Numai că această modalitate de calcul este cea obișnuită, iar acest lucru se întâmplă peste tot în Europa.
Două metode de rambursare a creditelor
În câteva explicații simple, rambursarea unui credit se poate face prin două metode: cea a ratelor egale și cea a ratelor descrescătoare.
Principiul ratelor egale (anuități) prevede ca, pe durata întregului împrumut, debitorul să plătească rate de valoare egală.
Metoda ratelor descrescătoare pleacă de la împărțirea valorii împrumutului în sume egale, după care se adaugă dobânda curentă, calculată la valoarea rămasă a creditului. Acest lucru face ca în prima perioadă de plată rata totală de plată să fie mai mare decât cea din sistemul de anuități și să scadă în timp sub varianta ratelor egale.
Este clar că nu le poți avea pe toate. Adică nu poți să plătești și în mod egal, și puțin. Depinde foarte mult de prioritățile și de situația debitorului, pentru că un consumator care dorește să își maximizeze suma primită drept credit va apela fără îndoială la sistemul de plată al ratelor egale.
Un consumator care are un anumit tip de lejeritate financiară, adică bani suficienți pentru a rambursa împrumutul, va opta pentru sistemul descrescător, care impune un început de rambursare mai dificil, cu valori mai mari, dar care se relaxează vizibil în timp. Așadar, cele două metode de plată vin la pachet cu avantaje și dezavantaje.
Cel mai mare avantaj al ratelor egale este acela că beneficiarul creditului se poate califica pentru un împrumut de valoare mai mare, întrucât gradul de îndatorare al consumatorului – 40%, conform legii – se calculează în funcție de valoarea primei rate plătite. Iar în cazul sistemului de anuități, prima rată plătită este mai mică decât cea din situația folosirii sistemului ratelor descrescătoare.
Un al doilea avantaj este cel al împărțirii egale a poverii financiare pe toată durata rambursării împrumutului. În sensul că, în cazul unor credite pe termen lung, consumatorul se obișnuiește să plătească în mod egal ratele, ceea ce îi poate oferi un tip de confort psihic și o bună predictibilitate.
Dezavantajul major al metodei de plată în rate egale este fără îndoială acela că, în total, debitorul plătește bani mai mulți decât în cazul metodei ratelor descrescătoare, în condiții de sumă, perioadă de rambursare și dobândă egale.
În situația ratelor descrescătoare, avantajul important este că valoarea ratei care trebuie rambursată scade în timp. Cu alte cuvinte, ce este mai greu trece după o perioadă, în funcție de durata de rambursare a împrumutului. Spre finalul perioadei, lucrurile devin chiar simple pentru consumator, ajungându-se la o scădere la jumătate și apoi la un sfert din rata inițială.
De asemenea, un alt avantaj este acela că un debitor va plăti mai puțin, per total credit, principal plus dobândă, decât în cazul ratelor egale.
Dezavantajul important este că din cauza valorii mari a primei rate pentru un împrumut se califică mai puțini consumatori decât în cazul sistemului de plată prin anuități.
Ambele modalități de rambursare sunt legale, fiind explicit menționate în legislația care guvernează funcționarea sistemului bancar.
Întrebări
În această situație se ridică o serie de întrebări față de amenzile decise. De ce inspectorii ANPC au prezentat ca argument pentru penalizare aplicarea unei metode de plată incluse în legislație? Este evident că varianta de plată prin rate egale este perfect legală și, în plus, se aplică în România de cel puțin două decenii. Este absurd să credem că șefii ANPC nu au cunoscut legislația specifică sectorului bancar.
Decizia de a amenda băncile și comunicarea ulterioară sunt imposibil de înțeles de către specialiști. Reacția a fost rapidă. Reprezentanții băncilor au protestat față de absurdul situației, invocând chiar o lovitură la imaginea sistemului bancar.
Ar putea fi un alt motiv pentru amenzi, neprecizat clar de ANPC? Este posibil. Penalitățile decise de ANPC ar putea fi justificate eventual de situația în care băncile le impun consumatorilor sistemul de plată în rate egale (pentru a câștiga mai mulți bani prin rambursarea unui împrumut).
Adică funcționarii băncilor nu le prezintă debitorilor, așa cum cere legislația, ambele variante de rambursare a creditului (prin rate egale și prin rate descrescătoare). Dar, dacă lucrurile ar sta în felul acesta, comunicarea celor de la ANPC ar trebui să fie clară.
Vor contesta în instanță băncile amenzile primite de la ANPC? Este un demers obligatoriu. În caz contrar, opinia publică va înțelege că autoritatea națională are dreptate.
Așadar, dincolo de luările de poziție ale asociațiilor bancare, va trebui văzut dacă băncile amendate se vor adresa instanței. Pentru că, de data aceasta, nu mai sunt în joc chichițe contractuale, precum clauze scrise cu litere mici sau comisioane strecurate printre rândurile contractului, ci chiar principiul rambursării unui credit.
Acest articol a apărut în numărul 165 al revistei NewMoney
FOTO: Getty