Cine are dreptate în cazul amenzilor legate de modalitatea de rambursare a creditelor cu termene de peste zece ani: Băncile sau ANPC?

Autoritatea Națională pentru Protecția Con­sumatorilor (ANPC) a anunțat pe 16 mai că a amendat 11 bănci. Printre in­sti­tuțiile financiare sancționate se numără și cei mai mari jucători din domeniu, iar totalul amenzilor este de 550.000 de lei. Motivul in­vo­cat de ANPC are legătură cu metodele de ram­bursare a creditelor cu termene de peste zece ani, modalități per­mise to­tuși de legis­lație. Prin urmare, se ridică o serie de între­bări.

În ultimii 15 ani, ANPC a dus adevărate bă­tălii cu sistemul bancar românesc. Pe une­le le-a câștigat, pe altele le-a pierdut, iar amenzile și schimbarea legislației au dus, în ultimă instanță, la o îmbunătățire a relației dintre bănci și consumatori.

Cele mai eficiente schimbări au fost în materie de clauze abuzive, de comisi­oa­ne ascunse sau în ceea ce privește re­gle­men­tarea posibilității de rambursare anticipată a împrumutului. Chiar și introducerea indi­celui de referință pentru cre­ditele consu­matorilor (IRCC) a fost un pas înainte.

Procesele colective împotriva băncilor pe tema creditelor în franci elvețieni au pus presiune asupra sistemului bancar, iar temele fierbinți din perioada crizei eco­no­mice din 2009-2010 nu s-au repetat în criza pandemică.

Dar amenzile date recent de ANPC celor 11 bănci sunt mai greu de înțeles. Ele vi­zează modul în care se calculează ra­tele la rambursarea creditului. Mai exact, ANPC acuză băncile că, „în primii ani, rata a fost com­pusă în proporție de 25% din soldul prin­cipal de rambursat și 75% din do­bândă“.

Acest mod de calcul a fă­cut ca, după câțiva ani de plată, debito­rul să achite doar dobânda și o sumă destul de mică din „principal“. ANPC are dreptate, chiar așa stau lucrurile. Numai că această modalitate de calcul este cea obiș­nuită, iar acest lucru se întâmplă peste tot în Europa.

Două metode de rambursare a creditelor

În câteva explicații simple, rambursarea unui credit se poate face prin două metode: cea a ratelor egale și cea a ratelor descrescătoare.

Principiul ra­telor egale (anuități) prevede ca, pe durata întregului împrumut, debitorul să plă­teas­că rate de valoare egală.

Metoda ratelor descrescătoare pleacă de la împărțirea valorii împrumutului în sume egale, după care se adaugă dobânda curentă, calculată la valoarea rămasă a creditului. Acest lucru face ca în prima perioadă de plată rata totală de plată să fie mai mare decât cea din sistemul de anuități și să scadă în timp sub varianta ratelor egale.

Este clar că nu le poți avea pe toate. Adică nu poți să plătești și în mod egal, și puțin. Depinde foarte mult de prioritățile și de situația debitorului, pentru că un con­­sumator care dorește să își maximi­zeze suma primită drept credit va apela fără în­doială la sistemul de plată al ratelor egale.

Un consumator care are un anumit tip de lejeritate financiară, adică bani sufi­cienți pentru a rambursa împrumutul, va opta pentru sistemul descrescător, care impune un început de rambursare mai dificil, cu valori mai mari, dar care se rela­xea­ză vizibil în timp. Așadar, cele două me­tode de plată vin la pachet cu avantaje și dezavantaje.

Cel mai mare avantaj al ratelor egale este acela că beneficiarul creditului se poate califica pentru un împrumut de va­loare mai mare, întrucât gradul de îndato­rare al consumatorului – 40%, conform legii – se calculează în funcție de valoarea primei rate plătite. Iar în cazul sistemului de anuități, prima rată plătită este mai mică decât cea din situația folosirii sistemului ratelor descrescătoare.

Un al doilea avantaj este cel al împărțirii egale a poverii financiare pe toată durata rambursării împrumutului. În sensul că, în cazul unor credite pe termen lung, consu­matorul se obișnuiește să plătească în mod egal ratele, ceea ce îi poate oferi un tip de confort psihic și o bună predictibilitate.

Dezavantajul major al metodei de plată în rate egale este fără îndoială acela că, în total, debitorul plătește bani mai mulți decât în cazul metodei ratelor descrescă­toare, în condiții de sumă, perioadă de ram­­bursare și dobândă egale.

În situația ratelor descrescătoare, avantajul important este că valoarea ratei care trebuie rambursată scade în timp. Cu alte cu­vinte, ce este mai greu trece după o pe­ri­­oadă, în funcție de durata de rambursare a împrumutului. Spre finalul perioadei, lucrurile devin chiar simple pentru consu­ma­tor, ajungându-se la o scădere la jumă­tate și apoi la un sfert din rata inițială.

De asemenea, un alt avantaj este acela că un debitor va plăti mai puțin, per total credit, principal plus dobândă, decât în ca­zul ratelor egale.

Dezavantajul important este că din cauza valorii mari a primei rate pentru un împrumut se califică mai puțini consumatori de­cât în cazul sistemului de plată prin anui­tăți.

Ambele modalități de rambursare sunt legale, fiind explicit menționate în legislația care guvernează funcționarea sistemului bancar.

Întrebări

În această situație se ridică o serie de întrebări față de amenzile decise. De ce inspectorii ANPC au prezentat ca ar­gument pentru penalizare aplicarea unei metode de plată incluse în legislație? Este evident că varianta de plată prin rate egale este perfect legală și, în plus, se aplică în România de cel puțin două decenii. Este ab­surd să credem că șefii ANPC nu au cunoscut legislația specifică sectorului bancar.

Decizia de a amenda băncile și comunicarea ulterioară sunt imposibil de înțeles de către specialiști. Reacția a fost rapidă. Re­prezentanții băncilor au protestat față de absurdul situației, invocând chiar o lo­vi­­tură la imaginea sistemului bancar.

Ar putea fi un alt motiv pentru amenzi, neprecizat clar de ANPC? Este posibil. Penalitățile decise de ANPC ar putea fi justificate eventual de situația în care băncile le impun consumatorilor sistemul de plată în rate egale (pentru a câștiga mai mulți bani prin rambursarea unui împrumut).

Adică funcționarii băncilor nu le prezintă debitorilor, așa cum cere legislația, ambele variante de rambursare a creditului (prin rate egale și prin rate descrescătoare). Dar, dacă lucrurile ar sta în felul acesta, comunicarea celor de la ANPC ar trebui să fie clară.

Vor contesta în instanță băncile amenzile primite de la ANPC? Este un demers obli­gatoriu. În caz contrar, opinia publică va înțelege că autoritatea națională are dreptate.

Așadar, dincolo de luările de po­zi­ție ale asociațiilor bancare, va trebui vă­zut dacă băncile amendate se vor adresa instanței. Pentru că, de data aceasta, nu mai sunt în joc chichițe contractuale, precum clauze scrise cu litere mici sau co­mi­si­oane strecurate printre rândurile contractului, ci chiar principiul rambursării unui credit.

Acest articol a apărut în numărul 165 al revistei NewMoney

FOTO: Getty