CGS România recrutează 500 de noi angajați pentru centrul de contact din Constanța

Computer Generated Solutions (CGS) România vizează dezvoltarea business-ului și pentru centrul de contact pe care îl deține în Constanța. În acest sens, compania are deja în plan recrutarea a 500 de noi angajați pentru biroul din zonă, până la finalul anului.

Centrul de suport din Constanța a fost inaugurat în 2019, fiind cel de-al 7-lea hub CGS pe plan local. Încă de la lansare, acesta a avut performanțe peste medie și, din acest motiv, business-ul destinat acestui birou a crescut constant și a generat, astfel, nevoia de a atrage noi talente. În acest moment, în hub-ul din Constanța activează 200 de angajați, unii dintre ei remote”, a declarat Vladimir Sterescu, Country Manager CGS România.

Potrivit afirmațiilor sale, zona Constanța oferă companiei, în acest moment, posibilitatea de a angaja 500 de persoane până la final de an. Pozițiile deschise sunt atât pentru lucrul de la birou, cât și remote. Noii angajați vor deservi proiecte similare cu cele pe care compania le operează deja în celelalte centre CGS România, din zona tehnică, de vânzări și customer service. De asemenea, și în Constanța, compania americană va oferi salarii și beneficii peste media pieței locale și naționale.

În ceea ce privește profilul candidaților vizați, CGS România dorește recrutarea de tineri care își doresc poziții în cadrul cărora să performeze și să aibă acces la un plan de carieră pe termen lung, cu posibilitatea de evoluție. De asemenea, CGS vizează vorbitori de limba engleză, franceză, romană și turcă, cu abilități de negociere și gestionare a relației cu clienții.

“Dincolo de orice, suntem în căutarea unor colegi care să aibă dorința de a învăța, de a se dezvolta, de a deprinde aptitudini noi. În plus, CGS România propune un mod de lucru centrat pe nevoile angajaților, pe un mod de lucru în care colegii se sprijină și se susțin. Tocmai din acest motiv, este important de menționat că echilibrul dintre viața personală și cea profesională este un aspect extrem de important pentru noi”, a mai spus Vladimir Sterescu.

Conform declarațiilor sale, printre pozițiile deschise pentru centrul de suport din Constanța se numără cele de Consultant relații clienți, Specialist Tehnic nivel 1 sau 2, sau Specialist vânzări.

Compania americană CGS (Computer Generated Solutions) este unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții de business process outsourcing din lume, prezentă încă din anul 2006, pe piața din România. Compania furnizează, pe plan local, servicii în 18 limbi străine, având 7 centre de suport în București, Brașov, Sibiu, Târgu-Jiu, Miercurea-Ciuc, Constanța și Galați.