Ce strategii de investiții are miliardarul american Warren Buffett la vârsta de 90 de ani

Warren Buffett și-a făcut probabil cel mai ciudat cadou la împlinirea vârstei de 90 de ani, cumpărând acțiuni în cinci companii japoneze. Dacă va fi un pariu câștigător, va confirma nașterea unei noi paradigme de business în a treia economie a lumii. Iar dacă va fi un eșec, acționarii celui mai complex conglomerat financiar din Statele Unite ale Americii, Berkshire Hathaway, vor regreta aventura.

Trebuie să ne întoarcem în timp, în anul 1998, pentru a înțelege de ce acum o lună Berk­shire Hathaway, vehicul de in­vestiții controlat de miliardarul american Warren Buffett, a cumpărat acțiuni de 6,5 miliarde de dolari în cinci companii din Japonia fondate cu mai bine de 90 de ani în urmă, adică mai bă­trâne decât el în­suși, co­men­tează publi­cația britanică The Eco­no­mist.

În cadrul unei discuții cu studenții la MBA care a avut loc în Florida, în acel an, Buffett a fost întrebat despre investițiile sale din Japonia. A răspuns simplu – rata dobânzii de 1% practicată de banca centrală niponă este foarte atrac­tivă. Cu toate acestea, considera la acel moment companiile japoneze ca fiind un pariu slab, oferind o rentabilitate scă­zută.

Afacerile cu profitabilitate mică merită să fie cumpărate doar în cazul unei abor­dări de tip „chiștoc“ (acest stil de inves­tiții presupune preluarea unor afa­ceri decăzute, nebăgate în seamă de nimeni, vânzarea lor cu discounturi mari, dar care valorizează și ultimul strop, n.r.). „Mergi pe stradă și vezi pe marginea drumului un chiștoc. E respingător, dar la o adică ar mai fi suficient cât să mai poți trage din el un fum. Așa că te apleci și îl iei, acele ultime fumuri pe care le mai poți trage sunt gratis, nu?“, le explica Buffett studenților în 1998.

Pariul ciudat al lui Warren Buffett

Ei bine, se pare că nu nea­părat această teorie a fost cea care l-a împins spre giganții Japoniei, mândria revi­rimentului nipon postbelic, după cum ex­plică însuși Buffett.

Investiția în 5% din acele companii nipone cunoscute la nivel global – Itochu, Marubeni, Mitsubishi, Mitsui și Sumitomo – poate fi urcată în timp la 9,9% și rămâne cea mai mare făcută de Buffett în afara Statelor Unite ale Americii.

Numai că achizițiile cu pricina au rămas un mister – ce anume s-a schimbat, dacă s-a schimbat ceva, în ultimele decenii, în­cât să le facă atât de atractive acum pentru Buffett? Sau miliardarul nonagenar a cedat tentației de a lua aceste active ief­tine pentru că banii pe care stă fondul (peste 140 de miliarde de dolari) îi cam ardeau buzunarul?

La prima vedere, achizițiile dau impresia că lui Buffett îi scapă ceva pe drum. Aceste companii nipone (sogo shosha) cam iau peste picior majoritatea principii­lor de investiții pe care Buffett le-a respectat toată viața. Miliardarul a spus mereu că preferă afaceri pe care le înțelege ușor – cum ar fi Coca-Cola sau Apple. Susține că afacerile nu ar trebui să fie doar ieftine, ci să fie ren­tabile pe termen lung și eventual să fie ca­pabile să-și țină departe rivalii. Ei bine, achi­zițiile din Japonia nu bifează nici măcar unul dintre aceste principii ale capi­talismului anglo-saxon, în definitiv.

Modelul de business

Să începem cu simplita­tea modelului de business. În ochii unui occidental, nicio companie japoneză nu poate fi încadrată în paradigma capita­lismului anglo-saxon. Dar cel mai departe de acest model sunt cele cinci amintite – mo­­delate de istorie și tributare sistemelor de secol XIX (zaibatsu) și celor postbelice (keiretsu), ambele modele având structuri complexe de acționariat. Iar în epoca mo­dernă au mai suferit niște modificări și ra­mificări.

Între anii ’50 și ’80 au activat mai de­grabă ca afaceri de intermediere, răsco­lind lumea în căutare de resurse – energie, me­tale și minerale și punând, în final, umă­rul la miracolul economic japonez.

Au urmat investițiile în exploatări mi­niere și de hidrocarburi pentru a alimenta boomul de bunuri, fenomen condus de China. Cele cinci conglomerate economice au ajuns să cumpere aproape tot, de la retail la companii de cablu. În timpul acestui proces, au acumulat active mult mai repede decât au reușit să le vândă. Rezultatul? Structuri de companii de tip sumo, foarte greoaie – vezi Mit­subishi, care înglo­bează orice, de la pro­cesarea căr­bunelui la franciza KFC. Itochu, cea mai pro­fitabilă din cele cinci, a ajuns să-și bo­teze divizia de con­sumer A 8-a Companie, rămânând fără idei după branduirea pri­melor sale șapte divizii.

Cum rămâne cu profitabilitatea și valoa­rea de piață? În mod cert, acțiunile acestor giganți rămân ieftine. Dintre toate, doar Itochu are o valoare bursieră mai mare decât valoarea contabilă a activelor. Dar, chiar și așa, nu se poate spune că sunt niște chilipiruri.

Kikkawa Tatsuya, de la JPMorgan Chase, spune că activele cu rentabilitate scăzută și în cazul cărora sunt șterse datorii importante cresc percepția de risc a investitorilor. Complexitatea lor mărește, de fapt, costul activelor, mai mare decât în cazul producătorilor de bunuri ancorați într-un singur domeniu, precum ExxonMobil sau Rio Tinto.

Apoi este poziția competitivă a celor cinci companii. Probabil că Buffett pariază pe supraviețuirea lor, dat fiind că sunt o specie de corporație venerată în Japonia. Luate individual, rentabilitatea lor suge­rează că nu au nimic din atuurile companii­lor aflate în portofoliul Berkshire Hathaway. Cel mult, se poate spune că fiecare dintre cele cinci este cel mai acerb rival al celeilalte.

Revoluția acționarilor

Dacă privim mai în adâncime însă, am putea iden­tifica o logică în nebunia lui Warren Buffett. După cum miliardarul american admitea în 1998, viziunea lui asupra Japoniei s-ar pu­tea schimba, dacă managerii ar deveni receptivi la ce-și do­resc acționarii. În ulti­mii ani au reușit asta, chiar și cei din cele cinci companii în dis­cuție, care cândva pri­veau cu profund dis­preț guvernanța corporativă.

Zuhair Khan, din cadrul băncii elvețiene Union Bancaire Privée, spune că optica a început să se schimbe ca urmare a refor­melor prietenoase cu acționariatul ce au fost promovate din 2014 de fostul prim-mi­nistru al Japoniei, Shinzo Abe, care a de­­mi­sionat recent.

În cazul acestor cinci companii, executivii au cumpărat pachete consistente de ac­țiuni și astfel și-au putut alinia interesele cu cele ale celorlalți acționari. A început să se țină cont de criteriul de performanță, iar accentul s-a mutat de la investiții pe ge­­ne­rarea de cash și pe consolidarea dividendelor. Mulți estimau că pandemia va încetini aceste schimbări, dar trendul s-a păstrat. În plus, succesorul lui Abe, noul prim-mi­nis­tru al Japoniei, Yoshihide Suga, pare dispus să adop­te și alte măsuri care să le dea mai multă putere acțio­narilor, a mai observat Khan.

Așa că Buffett ar putea să fi văzut ceva ce majoritatea nu vede. Se știe că preferă firmele de energie și acele companii precum Mitsui și Mitsubishi, care au divizii energetice mari. Prognozele indică faptul că revigorarea de după pandemie va fi robustă în cazul lor, pe fondul cererii de energie. Una peste alta, pariul nu este sigur deloc. Istoria ne dă multe exemple de averi pierdute de cei care au crezut că afacerile japoneze ar putea deveni mai… anglo-sa­xone. Dacă va fi un pariu câști­gă­tor, investițiile lui Warren Buffett vor întări o nouă viziune care se naște în Japonia – anume că acționarii, fie ei japonezi sau stră­ini, sunt o componentă a afacerii pentru care merită să te lupți.

Țintele lui Buffett

Pandemia a șters aproape 50 de miliarde din banii celor de la Berkshire, vehiculul de in­ves­tiții al lui Warren Buffett, în contextul în care acțiunile companiilor aeriene sunt în picaj.

• Tiparul. Până acum, Berkshire a ales să investească pe termen lung și în companii americane precum Coca-Cola (de 32 de ani), American Express (de 29 de ani) și Moody’s (de 20 de ani). Mai recent și în Apple.
• Excepția. Buffett a mai pariat pe companii străine. Acum doi ani, Berkshire a investit 340 de milioane de dolari în grupul brazilian de plăți StoneCo, când acesta a ieșit pe piața de capital, iar valoarea acțiunilor s-a dublat de atunci. StoneCo era neprofitabilă în anul anterior listării.

Acest articol a apărut în numărul 101 al revistei NewMoney

FOTO: Getty