Ce scrie în CV-ul lui Florin Cîțu. Ce studii a urmat și unde a mai lucrat

Florin Vasile Cîţu s-a născut la 1 aprilie 1972 în judeţul Vâlcea, unde şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa. 

CV-ul oficial al premierului Florin Cîțu – document postat pe portalul web al Ministerului Finanţelor Publice şi pe cel al Senatului României – începe, la capitolul „Educaţie şi formare”, cu anul 1992, în perioada în care actualul ministru al Finanţelor avea 20 de ani şi îşi începea studiile în Statele Unite ale Americii, la Grinnell College, Iowa, unde, după patru ani de studii, Florin Cîţu a obţinut o diplomă de licenţă în economie şi matematică.

Educaţia lui Cîţu a continuat, după absolvirea Grinnell College, cu un masterat, între 1997 şi 1999, tot în Statele Unite ale Americii, la Iowa Sate University în domeniului politicii monetare aplicate, macroeconomie, econometrie, iar între anii 1999 şi 2002 premierul desemnat urmând un program doctoral completat, însă fără a susţine lucrarea de disertaţie, la aceeaşi universitate din Iowa unde a făcut şi studii de masterat. Conform CV-ului oficial, Florin Vasile Cîţu a obţinut, în anul 2003, o diplomă de studii de la Center for Financial Studies in Frankfurt, pe tema „Metode empirice pentru construirea  modelelor macroeconomice”.

Din CV-ul oficial al premierului desemnat lipseşte perioada liceului. Numele lui Cîţu apare însă ca absolvent al Colegiului Tehnic Energetic din Râmnicu Vâlcea (Fostul Liceu Energetic Râmnicu Vâlcea), la capitolul „elevi care au studiat în străinătate”, pe site-ul unităţii de învăţământ.

„FLORIN CITU- absolvent al Colegiului Grinnell, Iowa, S.U.A. A activat ca economist la Banca Natională a Australiei. În prezent este vicepresedinte ING-BANK, Bucuresti” este prezentarea, în mod evident neactualizată, a absolventului Cîţu.

Conform site-ului web al liceului vâlcean, actualul ministru al Finanţelor este singurul absolvent al acelui liceu care a reuşit performanţa de a face studii în afara ţării, liceul se mai laudă cu cinci absolvenţi care au devenit profesori de engleză, trei care au devenit jurnalişti şi 17 foşti elevi care au promovat examenul Cambridge.

Economistul Florin Cîțu

Cariera profesională l-a purtat pe viitorul prim ministru în toate colţurile lumii. Florin Cîţu a început să lucreze ca economist la Banca Naţională a Noii Zeelande unde, în perioada ianuarie 2002 – octombrie 2003 s-a ocupat conform CV-ului, de analiza si dezvoltarea de modele aplicate în strânsă legătură cu responsabilităţile/deciziile de politică monetară. În această calitate, Florin Cîţu a participat, pentru şase luni, la Comitetul de Politică Monetară şi în grupul de decizie a ratei de politică monetară fiind secretar şi consilier în legătură cu mecanismul de transmitere a politicii monetare.

În noiembrie 2003 Florin Cîţu a revenit în Europa unde s-a angajat ca economist la Banca Europeană de Investiţii (BEI), în Luxemburg. El s-a ocupat de pregătirea discursurilor preşedintelui şi vicepreşedinţilor instituţiei, conform datelor trecute în CV, dar şi de realizarea de „rapoarte şi analize empirice publicate săptămânal pentru board-ul BEI despre: rolul EURO ca valuta de rezerva internaţională, politica monetară şi preţul activelor, datoria sectorului privat, interpretarea rapoartelor FMI FSAP”. Activitatea lui Cîţu la BEI s-a încheiat în decembrie 2004.

Întreg anul 2005 Cîţu a lucrat în domeniul consultanţei pentru companii private din sistemul financiar-bancar, iar în ianuarie 2006 a devenit economist şef al ING Bank România. În ianuarie 2007 a avansat, în cadrul băncii, în funcţia de director al departamenului Pieţe Financiare, fiind responsabil cu rezultatele financiare pentru departamentele de arbitraj pe rata dobanzii si rata de schimb, responsabil cu administrarea lichidităţii băncii, responsabil cu rezultatele departamentelor de vânzare a produselor financiare către clienţii companii mari, mici si mijlocii, precum şi responsabil peste departamentul de cercetare.

În martie 2011, Florin Cîţu a fost concediat de ING, iar la acel momente declara, pentru Hotnews.ro, că decisese să acţioneze banca în judecată din acest motiv. Parcursul profesional al lui Florin Cîţu a continuat, începând cu aprilie 2011, în domeniul consultanţei şi analizei economice pentru companii cu capital privat şi instituţii publice pe probleme de administrarea riscului de curs valutar şi de dobândă, politică macroeconomică, produse financiar bancare, precizează CV-ul ministrului. Din decembrie 2016 Florin Cîţu este senator, a fost vicepreşedinte şi apoi preşedinte al Comisiei de buget-finanţe din Senatul României,  precum şi liderul grupului senatorilor liberali.

CV-ul lui Florin Cîţu postat pe site-urile Senatului şi Ministerului Finanţelor Publice omite unele aspecte surprinse într-un CV din 2011, redactat în limba engleză şi publicat în acel an de Hotnews.ro. în acel document se preciza că Florin Cîţu a fost lector la Iowa State University, a lucrat la compania americană Young&Rubicam. Documentul din 2011 preciza că actualul ministru cunoaşte, la niveluri de înţelegere vorbire şi scriere, limbile engleză franceză şi italiană, din CV-ul actualizat fiind omisă limba italiană.

Florin Cîţu are, de asemenea, mai multe articole publicate.

În ceea ce priveşte viaţa personală, premierul desemnat este foarte discret la acest capitol. CV-ul din 2011 consemna că la acel moment era căsătorit. În cea mai recentă declaraţie de avere a ministrului, completată în 2020, nu apar venituri realizate de soţie.