Ce presupune, mai nou, implicarea Rusiei în Orientul Mijlociu

[vc_row][vc_column][vc_column_text]

Ce presupune, mai nou, implicarea Rusiei în Orientul Mijlociu? Aceasta merge de la de­monstrația militară de forță din Siria până la acorduri co­mer­ciale cu Qatarul pe zona energe­tică și imixtiune în politica de la Tripoli.

Prin etalarea de forță devastatoare pe care a făcut-o recent, intervenind în răz­boiul civil din Siria, Rusia tocmai s-a reafirmat ca putere militară în Orientul Mijlociu. Reversul medaliei: rușii sta­bi­liți în apropierea zonei de conflict de­vin ținte predilecte ale asasinatelor și violenței, după cum s-a văzut și pe 19 decembrie, când ambasadorul rus la Ankara, Andrei Karlov, a fost asasinat la un eveniment public.

Diplomatul rus este doar una dintre victimele demersului pe care liderul de la Kremlin îl face pentru a-și consolida puterea și influența în regiune. Este de așteptat ca uciderea lui Karlov să ducă la o apropiere între Turcia și Rusia bazată pe rațiuni de securitate – ambele state se tem ca regiunea să nu fie contaminată de conflictul sirian.

De altfel, la nivel regional, influența lui Vladimir Putin bate mult dincolo de Siria. Scopul lui? Să restaureze poziția hegemonică de care Rusia se bucura înainte de destrămarea Uniunii Sovie­tice. „Rusia este decisă să-și sporească influența în Orientul Mijlociu prin orice pârghii“, indică pentru Bloomberg News Fiodor Lukianov, preșe­din­tele Consiliului rus de politică externă și apărare.

Pentru Federația Rusă, Orientul Mijlociu rămâne o țintă atrăgătoare nu doar în virtutea proximității geografice, ci și pe fondul haosului care domnește în regiune. Anders Aslund, cercetător în ca­drul Consiliului Atlantic din Washington, un think tank din preajma fostului preșe­dinte rus, Boris Elțîn, este de părere că „Putin exploatează micile războaie pe care le câștigă pentru a-și cultiva o cât mai bună imagine acasă“. A fost și cazul răz­boiului din Cecenia, de la începutul anilor 2000, al celui din Georgia din 2008 sau, mai recent, anexarea Crimeei în martie 2014.

Pe de altă parte, relațiile SUA cu unele state din Golf s-au răcit. Rusia încearcă să profite de spațiul lăsat liber, mai ales că împărtășește interese comune (con­tra­cararea scăderii dramatice a prețului țițeiului, de pildă) cu petrostatele din Orientul Mijlociu, dependente, ca și ea, de veniturile din exploatarea resurselor energetice. În decembrie, Rusia, cel mai mare producător mondial de țiței, a contribuit la negocierea unui acord între Or­ga­nizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) și producătorii care nu fac parte din Organizație (este și cazul Rusiei, n.r.), în încercarea de a reduce producția de țiței. Acordul încheiat pe 10 decem­brie a presupus negocieri directe între liderul de la Kremlin și omologii săi din Arabia Saudită și Iran.

„Intervenția anti­teroristă a Rusiei în Siria și succesul repurtat în medierea cu OPEC sunt semne clare că influența acesteia a crescut, iar statele producătoare de petrol din Orientul Mijlociu sunt atente la poziția Kremlinului“, spune Elena Suponina, expert în problematica Orientului Mijlociu în ca­drul Institutului rus pentru studii strategice, organizație apropiată de Moscova.

Petromiliarde. Separat, Rusia și-a asi­­gurat și o investiție de 5 miliarde de dolari pe care Qatarul o va face în gigantul rus Rosneft (companie controlată de statul rus, care exploatează 40% din re­sur­­sele naționale de petrol și aproape 10% din cele de gaz).

Tot în decembrie, Rosneft a devenit acționar în compania care deține contractul de concesiune asupra rezervelor offshore de gaz de la Shorouk (situat la 200 de kilometri de coastele Egiptului, în Ma­rea Mediterană, face parte din Zohr, cel mai mare zăcământ de gaze descoperit până acum în lume, n.r.). Rosneft a cum­părat de la compania italiană ENI un pachet de 30% din acest zăcământ pentru 2,8 miliarde de do­lari. Suma include și achiziția unui pachet de 15% din joint-venture-ul creat între IEOC Production BV, subsidiară a ENI, și compania de gaze egipteană care operează proiectul în faza de dezvoltare. Potrivit informa­țiilor compilate de Bloom­berg, Rosneft a făcut achiziții de 15 miliarde de dolari în Rusia și în afara ei în cursul lui 2016.

Acordul cu Qatar atrage atenția tocmai pentru că, până acum, cele două țări au avut o relație tensionată, Moscova acu­zând micul emirat arab că finanțează terorismul din Siria și din Cecenia. La începutul lunii decembrie, emirul Emir Tamim bin Hamad Al Thani l-a sunat pe Putin pentru a discuta afaceri, în ciuda faptului că forțele aeriene ruse tocmai bom­bardaseră poziții ale rebelilor ISIS din Alep, sprijiniți de Qatar, potrivit transcrierii discuției telefonice făcute pu­bli­ce de Kremlin. Motivele Rusiei sunt comerciale și po­li­tice deopotrivă. Pro­ducția de gaz natural lichefiat (GNL) din Orientul Mijlociu înregistrează o creștere explo­zivă. Rosneft și Gazprom vor să dez­volte facilități de procesare a GNL în afara Ru­siei, dar, în același timp, să-și pro­tejeze cota de piață în Europa, menți­nându-și controlul asupra rezervelor de gaze naturale în fața posibililor competitori.

Kremlinul a construit o puternică alianță cu Egiptul în mandatul preșe­di­n­telui egiptean Abdel Fattah al-Sisi. Toto­dată, se adâncesc și legăturile tradițio­nale cu Iranul, care a stat alături de Rusia în dosarul conflictului din Siria. Com­­panii rusești, precum Gazprom, au semnat chiar luna aceasta contracte de miliarde de dolari cu Teheranul.

Moscova își dorește ca Iranul să ră­mână în orbita sa și astfel să împiedice Occidentul să-și sporească influența în zona Mării Caspice. O regiune care include Iranul și fostele republici sovietice bogate în resurse de petrol și gaze – Azerbaidjan, Kazahstan și Turkmenistan, „unde Rusia face jocurile“, remarcă Nikolai Kozhanov, asociat în cadrul Chatham House, un think tank cu sediul la Londra. Nu trebuie uitat că Iranul este produ­cător de gaze și petrol, așadar un posibil competitor pentru Rusia în ceea ce pri­vește aprovizionarea piețelor europene. Astfel că Putin recurge la o strategie din judo – „ține-ți rivalul aproape“, adaugă Kozhanov.

Arme și jocuri politice în Libia. Liderul de la Kremlin caută și o cale de a recâștiga accesul la resursele Libiei. Există informații că Moscova l-a sprijinit pe liderul militar Khalifa Haftar, care controlează o mare parte a teritoriului libian și implicit zăcămintele de petrol ale țării africane. Libienii și observatorii internaționali se tem că liderul militar încearcă să răstoarne de la putere guvernul de la Tripoli, sprijinit de ONU. În plus, în ultimele șase luni, Haftar a făcut două vizite la Moscova. Iar în baza unui contract cu banca centrală a Libiei, Rusia a tipărit patru miliarde de dinari libieni (2,8 miliarde de dolari) și i-a transferat într-o bancă dintr-un oraș libian controlat de liderul militar.

Exportul de arme rusești către Orientul Mijlociu și Africa de Nord a continuat să crească – aproape s-a dublat între 2006 și 2015, până la 12,7 miliarde de do­lari, comparativ cu decada anterioară. Jumătate din exporturile de arme au ajuns în Algeria, celelalte destinații fiind Siria, Irak și Egipt. Oportunitățile Rusiei de a exporta însă în statele din Golf ră­mân limitate, dat fiind că legăturile militare și economice ale SUA sunt mult mai solide cu regiunea. „Este clar că Rusia nu poate concura cu Statele Unite în Golful Persic. Dar rămâne loc pentru toată lu­mea. Bahrain, Arabia Saudită, Kuweit sau Emiratele Arabe Unite cum­pără deja arme rusești“, remarcă Suponina de la Institutul rus pentru studii strategice.

Țar și în Orient. Marcat de conflicte armate și intrigi (geo)politice, Orientul Mijlociu rămâne locul perfect unde președintele Federației Ruse, Vla­di­mir Putin, își poate încorda mușchii pentru a-și atinge ambi­țiile geopolitice. „Putin este în mediul lui exact acolo unde este haos. Atunci când toți își pierd cum­pă­­tul, el reușește să rămână calm“, cre­io­nează Anders Aslund de la Consiliul Atlantic din Washington un crochiu al lide­rului de la Kremlin.

[/vc_column_text][vc_text_separator title=”Povești orientale” color=”juicy_pink” border_width=”3″][vc_column_text]Orientul Mijlociu rămâne o țintă atrăgătoare pentru ambițiile geopolitice ale președintelui Vladimir Putin, pe fondul haosului în care se zbate.[/vc_column_text][vc_column_text]

• DESCOPERIRE FARAONICĂ. Grupul energetic Rosneft, controlat de statul rus, a cumpărat de la ENI pentru 2,8 miliarde de dolari un pachet de 30% din compania care va exploata rezervele offshore de gaz de la Shorouk (Egipt). Concesiunea face parte din Zohr, cel mai mare zăcământ de gaze descoperit până acum în lume, potrivit primelor estimări – 30.000 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, echivalentul a 5,5 miliarde de barili de petrol.
• O PRIETENIE VECHE. Se adâncesc legăturile cu Iranul, aliatul tradițional al Rusiei în regiune și mai ales în conflictul din Siria. Companii rusești, precum Gazprom și Rosneft, au semnat în luna decembrie contracte de ordinul miliardelor de dolari cu guvernul de la Teheran.
• EXPORTUL DE MOARTE. Exportul de arme rusești către Orientul Mijlociu și Africa de Nord a continuat să crească. Acesta aproape s-a dublat între 2006 și 2015, comparativ cu deceniul anterior, până la 12,7 miliarde de dolari. Principalele destinații de export pentru armele rusești sunt state măcinate de conflict, precum Algeria, Irak, Siria și Egipt.

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

Articol preluat din BloombergBusinessweek

de Carol Matlack, Marc Champion; adaptare: Mimi Noel

FOTO: De la jumătatea lui noiembrie 2016, în Alep au murit aproape 500 de persoane, dintre care peste 60 sunt copii. Sursa foto: Guliver / Getty Images