Ce opțiuni diplomatice au SUA pentru a evita un conflict cu China, în condițiile în care Xi Jinping a cerut armatei să fie pregătită până în 2027 pentru o invazie în Taiwan

Cum poate fi evitat un război pentru Taiwan, dat fiind că un conflict între cele două superputeri ale lumii – SUA și China – ar zdruncina din temelii omenirea? America trebuie să cântărească atent până unde merge cu pregătirile de război, astfel încât să nu riște ca tocmai făcând asta să precipite declanșarea lui, scrie revista britanică The Economist.

Europa este martora celui mai sângeros război din 1945 încoace, însă Asia riscă ceva mult mai devastator – un conflict între SUA și China pentru Taiwan. Tensiunea este la cote ridicate, America pivotând către o nouă doctrină, botezată „Distributed Lethality“ (trecerea de la o paradigmă militară defensivă la una mai ofensivă, n.r.) și gândită să anihileze atacurile cu rachete ale Chinei.

La începutul lunii martie, zeci de avioane chine­zești au penetrat zona de apărare aeriană a Taiwanului. Iar la o săptămână, ministrul chinez de externe, Qin Gang, a condamnat strategia Americii „de a ține sub con­­trol și su­prima, un joc cu sumă nulă de-a viața și de-a moar­tea“.

The Economist ridică două întrebări, în contextul în care Statele Unite ale Americii se fortifică militar în Asia și caută să-și activeze alianțele: merită să riște un răz­boi direct cu o altă putere nucleară pentru a apăra Tai­wanul, ceea ce nu au fost pregătite să facă, de exemplu, pentru Ucraina?

A doua, rivalizând militar cu China în Asia, SUA nu provoacă oare exact războiul pe care în­cearcă să-l prevină?

Necunoscute

Nimeni nu poate fi sigur cum ar putea începe o invazie a Taiwanului. China poate folosi așa-numitele „tactici în zone gri“ (un spațiu de risc în care au loc strategii și manevre de hărțuire care sunt între război și pace și care se produc fără nicio modificare a relațiilor diplomatice, n.r.), care sunt coercitive, dar care nu pot fi considerate acte de război per se.

Sau poate impune o blocadă insulei care se autoguvernează și îi subminează astfel economia și moralul. Sau ar pu­tea fi un atac cu rachete asupra bazelor americane din Guam și din Japonia, lovitură prin care să pregătească te­re­nul pentru un asalt amfibiu. Dat fiind că Taiwanul poate rezista de unul singur unui atac câteva zile sau săp­­tămâni, orice conflict poate escalada rapid într-o confruntare a celor două superputeri.

În locul tranșeelor și atacurilor infanteriei pe care le-am văzut în Ucraina, un război pentru Taiwan ar pu­tea implica o nouă generație de arme, de la rachete su­personice la arme antisatelit, ceea ce ar duce la distrugeri greu de estimat în acest moment și ar putea pro­voca o reacție imprevizibilă de ambele părți.

Impactul economic ar fi și el devastator – Taiwanul este furnizorul principal al lumii în privința celor mai avansate cipuri. Statele Unite, China și Japonia, cele mai mari trei economii ale lumii și cele mai interconectate, vor institui sancțiuni, ceea ce va afecta masiv rela­țiile comerciale globale. Evident, Statele Unite le vor cere aliaților europeni să impună embargou Chinei.

Din păcate, războiul nu mai este o posibilitate în­depărtată, după ce o veche înțelegere s-a rupt. Din anii ’70, Statele Unite au fost atente să nu încurajeze Tai­wanul să-și declare oficial independența, dar și să nu pro­mită explicit să-l apere. Fără să excludă opțiunea de a folosi forța, Beijingul a pledat pentru o reunificare paș­­nică.

Numai că aceste poziții s-au schimbat. Preșe­din­tele Chinei, Xi Jinping, și-a anunțat armata să fie pre­gătită pentru o invazie până în 2027, potrivit informa­țiilor serviciului american CIA. Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a dat asigurări că va apăra Taiwanul în cazul în care China va ataca. Numai că echilibrul mi­litar nu mai este atât de clar în favoarea Americii, așa cum era în anii ’90. Iar opinia publică s-a mai schimbat în Taiwan, un motiv fiind și mo­dul în care China a suprimat libertățile în Hong Kong – astăzi, doar 7% dintre taiwanezi mai sunt pentru reunificare.

Ambele tabere își consolidează pozițiile și caută să-și semnalizeze gradul de hotărâre, balet cu consecințe destabilizatoare. Unele sunt vizibile – cum a fost vizita de la Taipei de anul trecut a președintei Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, altele sunt aproape invi­zibile, precum tăierea misterioasă a cablurilor submarine de internet care alimentau Taiwanul.

Di­plo­mația este în­ghe­țată – oficialii militari ai celor două părți nu au mai avut discuții din noiembrie. În timpul incidentului recent cu balonul-spion, China nu a vrut să răspundă când partea americană a încercat să ia legătura. Și reto­rica internă a devenit tot mai belicoasă, în ambele tabere. În ceea ce una dintre părți vede drept un act de apă­rare menit să protejeze liniile roșii, cealaltă vede o în­cercare agresivă de a-și proiecta ambițiile globale. Așa se face că ambele părți tind să-și radicalizeze po­zițiile.

Plasa americană de siguranță

Nu este clar cât de departe ar merge SUA pentru a apăra Taiwanul. China are câteva planuri ce de­pășesc Taiwanul, dar nu vrea să invadeze sau să con­ducă direct toată Asia. Și nu este clar nici câți taiwanezi percep China ca pe o ame­nințare clară sau sunt dis­puși să intre într-un război.

Asemenea ucrainenilor, este clar însă că taiwanezii merită sprijinul american. Insula este admirabil de libe­rală și democrată, dovadă că aceste valori nu sunt stră­ine culturii chineze. Ar fi o tragedie dacă Taiwanul va trebui să se supună unei dictaturi. Dacă America nu ar interveni, umbrela ei de securitate din Asia ar fi profund pusă sub semnul întrebării.

Unele țări asiatice s-ar adapta dominației chineze. Coreea de Sud și Japonia însă ar căuta să se înarmeze nuclear. Ar fi astfel confir­mată viziunea Chinei asupra lumii – inte­resele statelor prevalează în fața libertăților individu­ale, consacrate de Organizația Națiunilor Unite (ONU) după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Ajutorul primit de Taiwan este menit să preîntâm­pine un atac al Chinei fără să provoace război. SUA trebuie să ia în considerare calculul lui Xi – o plasă de siguranță din partea Americii ar putea încuraja Taiwanul să-și declare independența formală față de Beijing, ceea ce este o linie roșie pentru Xi. Iar promisiunea unei prezențe militare americane mai largi în Taiwan ar putea împinge China să atace acum și fără linia roșie a independenței.

Dacă invazia este însă ratată, Xi și Partidul Comunist vor plăti enorm. America trebuie să-și calibreze poziția – să-l asigure pe Xi că liniile lui roșii nu vor fi trecute, dar totodată să-l și convingă că orice act de agresiune presupune riscuri inacceptabile. Scopul nu este să re­zolve chestiunea Taiwanului, ci să o amâne.

Taiwanul trebuie să evite să provoace. Președintele său, Tsai Ing-wen, nu a declarat independența. Dar trebuie să facă mai mult pentru a-și descuraja vecinul – de la a-și spori cheltuielile cu apărarea, astfel încât să poată rezista singur, fără ajutor american, până la a-și pre­găti cetățenii să reziste acelor tactici din zona gri (de­zinformare sau manipulări electorale).

La rândul lor, Statele Unite ar trebui să facă eforturi mai mari să dea noi asi­gurări Chinei și să o descurajeze. Ar trebui să evite ges­turile simbolice care pro­voacă Beijingul. Cu actualul regim chinez, SUA nu vor putea ajunge vreodată la vreun acord cu privire la Taiwan. Însă ambele au interes comun – evitarea unui al treilea război mondial.

Primii 15 ani ai Războiului Rece dintre SUA și Uniunea Sovietică au presupus un ames­tec teribil de politică periculoasă și greșeli aproape ca­tastrofale, până când criza rache­te­lor din Cuba a mar­cat o revenire la diplomație. Cam acesta este și terenul actual global. Din păcate, terenul comun posibil pe care-l au la îndemână SUA și China pe dosarul Taiwan este tot mai mic. Într-un fel, cele două sisteme rivale trebuie să găsească o modalitate mai puțin periculoasă de a conviețui.

Impact

Un posibil război se va extinde în toată regiunea și va avea consecințe devastatoare. Pușcașii marini americani se antrenează pentru un război cu China, care ar fi precipitat de o invazie în Taiwan. Baza ame­ri­cană din Okinawa, la capă­tul sudic al arhipelagului ja­ponez, se află la doar 600 de kilometri de Taiwan.

Cele două insule fac parte din ceea ce strategii militari ameri­cani numesc „primul lanț de insule“ – o serie de arhipe­laguri și insule, mari și mici, care se întind din Japonia până în Malaysia, îm­pie­dicând trecerea navelor din China în Pacific. Și fie că vor avea sarcina să șicaneze na­vele chineze de la dis­tanță, fie (mai puțin probabil) vor fi desfășurați în Tai­wan pentru a respinge o debarcare chineză, pușcașii marini vor intra primii în luptă într-un eventual conflict.

Cel mai greu este să faci față unui adversar care vine spre tine cu un număr imens de soldați și arme. Pe mă­sură ce forța militară a Chinei crește, este tot mai greu de anticipat modul în care se va desfășura un război pentru Taiwan. Singura certitudine este că, și dacă nu se ajunge la arme nucleare, un astfel de conflict va avea consecințe teribile nu doar asupra celor 23 de milioane de taiwanezi, ci asupra întregii omeniri.

„Ne vom lupta“

Liderii comuniști chinezi pretind Taiwanul de când forțele naționaliste s-au refugiat acol­o după ce au pierdut războiul civil din 1949. Statele Unite s-au angajat de mult să ajute insula să se protejeze. Dar, în ultimii ani, de ambele tabere, retorica și pre­gătirile au devenit tot mai febrile.

Între timp, americanii trimit tot mai multe cadre care să-i pregătească pe soldații taiwanezi, iar guvernul de la Taipei a prelungit stagiul militar obligatoriu de la patru luni la un an. Congresmenii americani i-au cerut pre­ședintelui Biden să învețe lecția din Ucraina și să înar­meze Taiwanul cu tot ce are nevoie înainte de o po­si­bilă invazie, nu după. La această senzație de criză imi­nentă se adaugă, pe de o parte, eforturile Americii de a frâna industria tehnologică a Chinei, iar pe de alta, prie­tenia tot mai mare a lui Xi cu președintele Rusiei, Vladimir Putin.

Unii cred că de fapt conflictul ar putea fi declanșat înainte de 2027. „În 2025 ne vom lupta“, crede generalul Michael Minihan, șeful comandamentului mobilității aeriene a Statelor Unite. Ambele tabere se tem că timpul s-a cam scurs. Americanii se tem că forțele chineze vor fi prea puternice pentru a putea fi ținute sub control, iar chinezii se gândesc că perspectiva unei reunifi­cări pașnice s-a cam evaporat.

„Războiul cu China nu este inevitabil, nu este nici imi­nent“, crede totuși amiralul John Aquilino, comandantul forțelor americane din India-Pacific, cel care ar urma să coordoneze o eventuală confruntare cu China. Misiunea lui este de a face tot ce îi stă în putință pentru a preveni un conflict. „Dar dacă strategia de ținere sub control dă greș, trebuie să fim pregătiți să luptăm și să câștigăm. Iar după cum arată și invazia Ucrainei, nu există termenul de război scurt“, a mai spus Aquilino.

Simptomele războiului

Prima întrebare pentru stra­tegii americani este în ce grad vor fi avertizați cu pri­vire la o invazie iminentă. Armata chineză, cu două mi­lioane de soldați activi (versus armata taiwaneză, cu 163.000) va avea nevoie de pregătiri ample pentru a ini­­ția ceea ce ar fi cel mai mare asalt amfibiu de la Ziua Z din 1944 încoace.

Într-un război în care Xi își alege mo­mentul, multe dintre aceste pregătiri pot fi deghi­zate în exerciții militare. Oficialii militari americani spun că ar putea vedea semnale fără echivoc ale unui război iminent (stocuri de sânge) cu doar două săptă­mâni înainte. Pentru ope­rațiuni mai mici – capturarea insulelor pe care Taiwa­nul le controlează aproape de propriul teritoriu –, avertizarea ar fi cu doar câteva ore înainte.

America va vrea să expună din timp pregătirile de război ale Chinei, cum a făcut cu ale Rusiei în cazul in­va­­dării Ucrainei, pentru a putea astfel ralia o coaliție in­ter­­­națională. Ar fi mai ușor dacă președintele Xi va alege calea unei invazii directe. Iar China ar putea să ex­ploateze ambiguitățile din statutul Taiwanului – nu are relații diplomatice cu majoritatea țărilor. Dacă Xi invocă anumite provocări din partea Taiwanului și începe cu acțiuni non-militare, de pildă, o blocadă, Sta­tele Unite și aliații lor ar putea ezita.

De asemenea, SUA trebuie să cântărească până unde merge cu pregătirile de război, astfel încât să nu riște declanșarea lui. A trimite avi­oane în regiune ca demon­s­trație de forță, a desfă­șura soldați în Taiwan sau a amenința aprovizionarea cu țiței a Chinei prin strâmtoarea Malacca, toate acestea ar putea fi considerate provocări de către China, dacă nu chiar acte de război.

Scenarii de luptă

Pe măsură ce războiul ar deveni iminent, Taiwanul ar avea de făcut câteva manevre ra­pide – să-și mute navele de pe vulnerabila coastă de vest pe cea de est, să-și ascundă în subteran avioanele și să-i mobilizeze pe cei 2,3 milioane de rezerviști. Va trebui totodată să țină sub control panica generalizată a po­pu­lației, mulți dorind să părăsească insula.

Americanii ar trebui să-și disperseze avioanele din bazele expuse, pușcașii marini ar fi desfășurați în jurul punctelor maritime cheie, submarinele ar trece pe po­ziții, unele aproape de Taiwan, unii comandanți americani și taiwanezi ar presa pentru lovituri militare împo­triva forțelor invadatoare chineze, dar vor prevala vocile care vor cere soluții diplomatice.

China, la rându-i, va trebui să ia o decizie critică – se va limita să atace Taiwanul, sperând să creeze o punere în fața faptului împlinit în cazul unei ezitări a Statelor Unite? Sau va lovi forțele americane din regiune, într-un nou Pearl Harbor? Primul scenariu îi lasă Americii opțiunea de a ataca forțele in­­va­datoare, al doilea va ga­ranta intrarea cu toată forța în conflict, la fel și a Japoniei alături de SUA, dacă China va lovi bazele americane din arhipelagul nipon.

În mod cert, o invazie va începe cu lovituri masive de rachete care să distrugă apărarea navală, aeriană și antiaeriană a Taiwanului. Wang Hongguang, fostul comandant adjunct din regiunea militară Nanjing, vorbea în 2018 despre cum ar arăta un atac al Chinei – 24 de ore de bombardament continuu împotriva țintelor mi­li­tare și politice taiwa­neze, apoi asupra infrastructurii civile (depozite de com­bustibil și centrale energetice).

China va sabota sa­teliții taiwanezi, va tăia cablurile sub­ma­rine de internet și va folosi războiul electronic pentru a-i da peste cap sistemele de comandă și control, sabotând implicit coordonarea cu forțele americane. Se va crea un haos de proporții, totul fiind gândit să se ob­țină o fereastră de două zile pentru invazie. Dacă for­țele americane nu ajung în trei zile, se lăuda genera­lul Wang, „nu mai are rost să se deranjeze să vină“.

Debarcarea

China trebuie să ducă la bun sfârșit for­midabila provocare a unui atac amfibiu, una dintre cele mai dificile forme de război (iar plajele insulei taiwaneze Kinmen, aflată la doar trei kilometri de continent, sunt încă presărate cu relicvele unei încercări de in­vazie din 1949). De atunci însă, armata chineză a fă­cut progrese militare imense, în plus a studiat și câteva debarcări de succes – Ziua Z, debarcările conduse de ame­ricani la Incheon în Coreea, în 1950, sau recucerirea de către Marea Britanie a Insulelor Falkland în 1982.

Meteorologic, cea mai bună perioadă pentru o invazie este fie martie-mai, fie septembrie-octombrie. Doar 14 plaje ar fi potrivite pentru o debarcare și sunt deja puternic fortificate, în special cele din apropierea Taipeiului, unde forțele chineze vor prefera să înceapă invazia. Nu se știe dacă armata chineză are suficiente nave pentru a transporta rapid o forță de debarcare su­ficientă – între 300.000 și un milion de soldați pentru a fi siguri că supune Taiwanul.

La rându-i, strategia Taiwanului va fi să împiedice de­barcarea inițială a Chinei sau să o împiedice să aducă suficiente trupe. Forțele taiwaneze ar urma să blocheze por­turile și plajele cu mine marine, nave scufundate și alte obstacole. Cu sprijin aerian și naval, ar lovi forța de debarcare cu rachete și cu artilerie.

Există zvonuri că Taiwanul ar avea conducte subacvatice pe plajele sale ce pot elibera un lichid inflamabil, iar unele dintre in­sulele sale periferice sunt protejate de arme telecomandate. Fiind o insulă, Taiwanul nu este doar mai greu de invadat decât Ucraina. Și operațiunile militare împotriva ei sunt mai greu de susținut.

Nu în ultimul rând, America și Taiwanul vor avea ne­voie de sprijinul aliaților. Japonia, unde se află zeci de mii de soldați americani, are forțe de încredere, Filipine are o armată slabă, dar este aproape de Taiwan, Australia este aliat important, chiar dacă modest înarmat și cam îndepărtat. Nu se știe clar cum se va po­­­ziționa India.

În trecut, strategia Statelor Unite de apărare a Taiwanului se baza pe portavi­oane (pe primul l-a trimis în zonă după ce China a tras rachete în apropiere de Taiwan în 1995 și apoi încă o dată, după salva lansată în 1996). De atunci însă, China a investit enorm în arme A2/AD, concepute pentru a res­pinge navele și aeronavele americane – este vorba de racheta DF-26 și de noile rachete hipersonice care sunt mai greu de interceptat.

La fel, forța navală a Chinei este acum cea mai mare din lume, cu o flotă de sub­marine care pot ataca navele americane din zonă. De te­mut sunt și bombardierele cu rază lungă de acțiune.

David Ochmanek, de la think tankul RAND Corporation, care a simulat un conflict pentru Taiwan, susține că vechile strategii americane reprezintă o cale sigură către înfrângere. Alternativa pentru strategii americani este rezumată în trei puncte – să perturbe operațiunile chineze în zona primului lanț de insule, să apere aliații din respectiva zonă și să domine marea și cerul.

Ame­rica trebuie să depășească provocări descurajante – „tirania distanței“ în vastul Ocean Pacific, faptul că azi China și-a lărgit zona de angajament, astfel încât poate ajunge și la bazele americane din Pacificul de Vest, și dimensiunile ar­matei ca număr de soldați și echipamente, China de­pășind SUA la mai multe categorii.

Opțiuni

Date fiind consecințele devastatoare, întrebarea este dacă Statele Unite și China chiar vor să se ajungă la o confruntare militară? Oficialii chinezi spun că soluția lor pre­ferată este unificarea pașnică și neagă orice calendar al unei invazii. China are, de asemenea, multe op­țiuni înainte de o invazie totală – represalii eco­nomice, o blocadă totală sau parțială și capturarea unor insule periferice precum Kinmen.

Președintele Xi are motive să aștepte, mai ales pentru că forța militară este în con­tinuă creștere, pe când cheltuielile militare americane sunt la cel mai scăzut nivel din ultimii 80 de ani ca pon­dere din produsul intern brut (PIB).

Fără să vrea, Xi s-ar putea să fie însă presat să atace dacă Taiwanul respinge orice variantă de reunificare cu China și-și declară oficial independența sau dacă SUA trimit trupe în Taiwan. Mulți strategi din SUA și din Asia cred că pierderea Taiwanului ar înlocui ordi­nea din re­giune dictată acum de SUA cu una dictată de China.

Acum, America se consolează cu eșecurile Rusiei pe frontul din Ucraina, crezând că acestea alimentează și îndoielile lui Xi privind abilitatea de a cuceri Taiwanul. Totuși, pentru a păstra echilibrul precar în regiune, SUA trebuie să dea dovadă de o extraor­di­nară abilitate – să alimenteze ezitările lui Xi, consoli­dându-și în ace­lași timp propria poziție, a aliaților și a Taiwanului, dar nemergând atât de departe, încât să-l facă pe liderul chinez să creadă că trebuie să atace ra­pid sau altfel să renunțe la anexarea insulei.

Pericole

Consecințele unui război SUA-China ar fi devastatoare.

• RISCUL NUCLEAR. Chiar dacă Joe Biden a spus că Statele Unite se vor baza tot mai puțin pe arsenalul nuclear, iar China a adoptat politica de a nu va fi prima care să re­curgă la arma nu­cleară, riscul unui dezastru crește odată cu arsenalul Chinei – de la 400 de focoase, cât are azi, la 1.000 până în 2030 (dar tot mai puțin decât au SUA și Rusia).
• RISCUL ECONOMIC. Costul economic ar fi, de asemenea, enorm. RAND estima în 2016 că un război de un an în Taiwan ar reduce PIB-ul Chinei cu 25-35% și al Americii cu 5-10%. Grupul Rhodium, o com­panie de consul­tanță, concluziona în 2022 că între­ru­perea aprovizionării cu semiconductori (Taiwanul produce 90% dintre cele mai avansate cipuri de computer din lume) ar provoca o pe­nurie globală de produse electronice, ducând la daune „incalculabile“ economiei mondiale.

Acest articol a apărut în numărul 160 al revistei NewMoney

FOTO: Getty