Ce mesaje diplomatice au producțiile cinematografice mai ales când este vorba despre relația dintre Israel și Iran

„Arătăm o imagine diferită, mai plă­cută, a Iranului, niciodată prezentată de cine­matografia occidentală“, spune Moshe Zonder, creatorul seriei „Fauda“, despre cel mai recent film al său, „Teheran“. În plus, speră că noua serie va influența în bine relația dintre Israel și Iran.

Lui Moshe Zonder i-a plăcut mereu să tragă cu ochiul peste gard și nu este doar o me­taforă. În anii ’90, pe când lucra ca reporter pentru un săptămânal din Tel Aviv, nu rata nicio ocazie să meargă în Gaza, care nu era încă închisă pentru jur­na­­liștii israelieni. Zonder, care azi este cel mai de succes scenarist israelian, a reușit atunci să-și facă surse solide printre localnici.

Într-una din vizite l-a intervievat pe comandantul celulei care a răpit opt soldați din Brigada Nahal a armatei israeliene în timpul primului război cu Libanul (1982). Zonder îl știa din copilărie pe acesta.

Cu alt prilej, a fost rugat să facă un interviu cu liderul Hamas, Ahmed Yassin. „Am ajuns cu o jumătate de oră înainte, așa că am avut ceva timp la dispoziție“, povestește Zonder în discuția cu Haaretz. „Am stat de vorbă cu șeful de cabinet al șeicului Yassin, am băut o cafea și mi-a ară­tat poze cu familia lui. Mi-a spus: «Voi, evreii, ați atins apogeul sub conducere mu­sulmană, referindu-se la perioada de aur a evreilor din Spania». I-am dat dreptate, dar i-am amintit că perioadele invocate s-au terminat cu persecuții și exiluri.“ Cel cu care Zonder vorbea atunci era Ismail Haniyeh, astăzi șeful brațului politic al grupării Hamas.

Deși au trecut aproape trei decenii, încă se simte că acea întâlnire l-a marcat pe Zon­der. „De atunci m-am mai întâlnit cu membri ai Hamas. Câțiva dintre ei au fost asasi­nați între timp. Șeicul Yassin, liderul spiritual, paralizat în scaun cu rotile, a fost ucis de o rachetă israeliană. Unde pot duce ast­fel de decizii?“, se întreabă retoric Zonder.

Documentarea

De altfel, din întâlnirile cu lideri palestinieni și diverși oficiali de rang înalt din gruparea Hamas a apărut în 2015 primul sezon al popularului serial de televiziune „Fauda“, scris de Zonder îm­preună cu Avi Issacharoff și Lior Raz.

„Am avut nevoie de doar cinci minute pen­tru a-mi da seama că ne aflam pe ace­eași lungime de undă“, mărturisește Zon­der. Le-a spus că personajul Abu Ahmad, aka „Pantera“, șeful aripii militare a organizației și care are mâinile pătate de sânge israelian, nu poate fi pur și simplu un terorist care urma să fie ucis de israelieni. Trebuia portretizat ca familist, îndrăgostit nebunește de soția lui și devotat mamei. „Părea ireal că ni se va permite să creionăm un astfel de personaj, în primă fază nimeni nu voia «Fauda», dar în cele din urmă compania Yes a pariat pe noi“, mai spune Zonder.

Casa unde locuiește se află în centrul capitalei Tel Aviv, vizavi de Muzeul de Artă. Sufrageria e ticsită de mii de biografii politice și militare (sare în ochi cartea „Scrisorile lui Jonathan Netanyahu“), de romane și de cărți de poezie. Zonder însuși este auto­rul unor cărți, cea mai cunoscută fiind „Sa­yeret Matkal, unitatea de elită a Israelului“. Publicată în ebraică în anul 2000, se concen­trează pe celebra Unitate 269 (echivalentul Serviciului Aerian Special britanic sau al Delta Force-ului american), unitatea de re­cu­noaștere care mereu l-a fascinat.

S-a născut la Holon, în 1965. Întâlnirea cu Haaretz a avut loc la o săptămână de la lansarea seriei „Teheran“, creată pentru Kan Public Broadcasting Corporation (televiziunea publică israeliană), alături de Maor Cohen, Dana Eden și Omri Shenhar. Până acum, a primit doar recenzii bune de la aproape toți criticii.

Povestea

După succesul internațional cu „Fauda“, distribuit de Netflix, și vânzarea producției „Teheran“ se poate spune despre Zonder că este un om bogat. „Legat de colaborarea cu Apple, este un secret co­mer­cial și mă bucur că e așa, pentru că urăsc să vorbesc despre bani. Sunt impor­tanți, în mod cert, și pentru mine ca scen­a­rist israelian, ca om cu familie, dar nu mă pasionează. Nu mă interesează să mă îm­bo­gățesc. Pentru mine, fericirea ține de ca­pa­citatea de a scrie viu și ceea ce vreau“, spune Zonder.

Înainte de lansarea filmului „Teheran“, Apple TV a cumpărat toată seria cu 1,5 mili­oane de dolari per episod și s-a angajat să producă încă două sezoane, o abordare impresionantă. Colaborarea i-a fost înles­nită de producătorul israelian Alon Aranya, care trăiește de 20 de ani la Los Angeles, și de Ju­lian Leroux, producător canadian și vi­ce­­președintele companiei de producție media Cineflix.

În ultimii cinci ani, Zonder, alături de Eden și Shenhar, a scotocit în mai tot ce este legat de Iran – interviuri și discuții cu spe­cialiști în domeniu, academicieni, ex­perți în spionaj și securitate cibernetică din serviciul Mossad, zeci de exilați iranieni – pentru a obține un tablou cât mai corect po­­sibil despre orașul de dincolo de proverbialele dealuri ale întunericului.

O cercetare extrem de minuțioasă care s-a concretizat într-un thriller de spionaj al cărui personaj central este Tamar Rabinyan (jucat de actrița Niv Sultan), o agentă israe­liană trimisă într-o misiune de spionaj cibernetic cu obiectivul de a neutraliza sistemul iranian de apărare aeriană, pentru ca Israelul să poată bombarda facilitățile nucleare ale Iranului. Tamar este nevoită să se des­curce într-o țară ostilă, iar în același timp este pusă în situația neașteptată de a-și înfrunta propria identitate – Tamar este o ira­niană plecată în Israel la vârsta de 6 ani.

Unul dintre principalele obiective ale seriei „Teheran“ este de a contracara imagi­nea negativă a Iranului drept țara al cărei unic și declarat scop este să distrugă Israelul. Deconstruiește adevărul pe bucăți, astfel că telespectatorii pot să-l vadă cu cea mai largă prismă posibilă.

De la bun început, Zonder merge pe car­tea intimidării spectatorului. Multe dintre execuții în Iran au loc în închisori, dar se prac­tică încă și cele publice. Aflată într-un taxi, Tamar asistă la execuția unui iranian acuzat și condamnat că a deturnat bani într-o afacere cu petrol, un delict foarte grav în această țară. Zonder spune că a discutat mult cu Omri Shenhar dacă să lase scena respectivă și au decis că da, pentru a ilustra teama lui Tamar, dar și pentru a spune ceva despre Iran.

„Iran este o țară frumoasă, tinerii se dis­trează, există o intensă activitate avangar­distă și underground, sex, droguri, rock’n’roll, poți vedea steagurile comunității LGBT la proteste. În același timp, Iranul nu este paradisul, iar regimul ayatollahului este unul opresiv, brutal. Am vrut să transmitem asta de la bun început“, explică Zonder.

Bomba urii

Vă puteți imagina cât de în­cântat ar fi premierul israelian Benjamin Netanyahu de paranoia față de Iran des­crisă în seria „Teheran“. „Prima dată când am discutat cu un iranian fugit din țara sa, l-am întrebat de ce președintele de la acel moment, Mahmoud Ahmadinejad, ame­nință că va anihila Israelul. «Credeți că îl in­te­resează Israelul?», mi-a răspuns. «Este doar o diversiune, deoarece nu știe cum să gestioneze alte probleme interne, reale». La fel face acum și Bibi – incită și divide, este foarte bun la asta“, remarcă Zonder.

Continuă cu o observație dură – Israelul nu a vrut niciodată pacea, deși copiilor li se spune că da. „Nu vrem pacea, de fapt. Poate David Ben-Gurion să fi încercat pacea cu președintele egiptean de la acel moment – Gamal Abdel Nasser, dar a ales în final să meargă pe mâna celor două puteri imperiale, Franța și Marea Britanie, în așa-numita Operațiune Kadesh (sau Campania Sinai din 1956)“, adaugă Zonder.

Mottoul seriei „Teheran“ este „Teheran este aici“. Nu este o comparație flatantă, mai ales că în ultimii ani au crescut ase­mă­nările dintre Israel și Iran – ascensiunea conservatorismului, erodarea drepturilor omului și abordarea de tip incitare-divizare.

„Mottoul a fost ales de cei de la televiziunea Kan, doar că eu nu am nevoie de re­gimul ayatollahilor pentru a înțelege că Israelul este o țară violentă, inoculată de ură, care îi erodează țesătura socială. Profunzi­mea acestei uri aproape patologice mă în­grijorează, când vine vorba de capacitatea Israelului de a supraviețui ca societate. Fisurile și clivajele socio-economice sunt mai periculoase decât o bombă iraniană“, co­men­tează Zonder.

Modelarea realității

În 2015, cu „Fauda“, Zonder devenea scenaristul complet în ceea ce privește descrierea Israelului. În același an, scria și scenariul filmului „Sabena Hijacking: My Version“, docu­dramă despre deturnarea avionului de pasageri belgian cu israelieni la bord, în mai 1972, de către gruparea Septembrie Negru. În „Sabena“, actualul premier Netanyahu parti­cipa în echipa trimisă să elibereze ostaticii. Zonder, la fel, pune pe picior de ega­litate teroriștii și echipa israeliană. O face și acum în „Teheran“, de data aceasta cu o ero­ină care se luptă într-o societate patriar­hală.

A fost în mod clar o alegere politică în crearea personajului Tamar. A ajuns în Israel plecând de mică din Iran și iată că re­vine în cel mai periculos loc pentru ea. Dar este și tărâmul unde a crescut până la 6 ani, locul după care a tânjit mereu. Este cel mai bun hacker, dar o agentă fără experiență în teren, aruncată în arena leilor din cauza presiunii timpului. Planul este să ajungă în Teheran, să stea 24 de ore, pentru a lua infor­ma­țiile vizate, apoi să fie extrasă și readusă în Israel. Nu se întâmplă și este nevoită să se descurce în masculina lume șiită.

Întrebat de cât de mare este impactul fil­mului asupra realității, Zonder povestește: „Îmi amintesc de o dezbatere despre «Fauda» la Liceul Max Stern Yezreel Valley, alături de Hisham Suliman, cel care îl interpretează pe Abu Ahmad. Am mers pe scenă și, când l-am prezentat pe Suliman, toți s-au ridicat și au aplaudat, de parcă sosise Bob Dylan. La finalul discuției, trei adolescenți de 16 ani mi-au spus, cumva jenați, că le-a plăcut mult «Fauda» și că la proteste nu vor mai scanda niciodată «moarte arabilor!». În acel moment, mi-am dat seama că am realizat ceva cu acest film“, mărturisește Zonder.

Mai mult, după difuzarea filmului, în Israel a crescut numărul celor care au înce­put să studieze araba. „Este o limbă care îi face pe mulți să tremure, simt că vor fi ata­cați dacă o aud vorbită din spatele lor. Noi, israelienii, o folosim mai ales când înjurăm. Nu vreau să mă iluzionez, dar sper că seria «Teheran» va contribui la repararea rupturii totale care există acum între israelieni și ira­nieni“, a mai punctat scenaristul.

Spionii de ieri și de azi

Timp de trei decenii, filmele cu spioni au fost dominate de două teme mari – James Bond și Războiul Rece. Schimbarea începe după căderea Uniunii Sovietice.

• Istoric. De la thrillerele cu spioni naziști din anii ’40, la seria populară „James Bond“ din anii ’60 și până la blockbusterele high-tech de azi, filmele cu spioni s-au bucurat de succes de la bun început, combinând filmele de acțiune cu SF-urile și, mai nou, cu thrillerul politic. După terminarea Războiului Rece, noul personaj negativ a devenit terorismul, iar acțiunea s-a mutat preponderent în Orientul Mijlociu.
• Realism. Mulți critici au observat o ten­dință a genului – filmele cu spioni s-au înde­părtat tot mai mult de fantezie în favoarea realismului, cum se poate vedea începând cu „Syriana“, seria „Bourne“ sau în producții mai recente din seria „James Bond“ („Casino Royale“, „007: Partea lui de consolare“ și „007: Coordonata Skyfall“).

Acest articol a apărut în numărul 95 al revistei NewMoney. FOTO: Cinemagia

Citește ultimul număr al revistei NewMoney în format e-paper