Ce efecte va avea în perioada ce urmează embargoul petrolier impus Rusiei de Uniunea Europeană

După mai multe tatonări, Uniunea Euro­peană a anunțat la începutul acestei luni impunerea embargoului petrolier asupra Rusiei, ca sanc­țiune la agresiunea asupra Ucrainei. Cu excepții și în­gri­jorări pentru noi.

În esență, embargoul prevede că, din decembrie, importurile de petrol din Rusia, mai puțin cele prin conductă, vor fi in­ter­zise în Uniunea Europeană. De asemenea, din februarie nu vor mai fi permise nici importurile de benzină și motorină. Oficialii europeni spun că, astfel, 90% din exporturile de petrol ale Rusiei în UE vor fi oprite. Acordul a întrerupt „o sursă uriașă de finan­țare“ pentru mașina de război rusă, a spus șeful Consiliului European, Charles Michel.

Rusia primește grosier circa 400 de miliarde de euro pe an din importurile de pe­trol și gaze livrate Uniunii Europene, căreia îi asigură 26% din necesarul de petrol și 40% din necesarul de gaze. De la începutul războiului din Ucraina și până la finalul lunii mai, Europa a plătit Rusiei 30 de miliarde de euro pentru petrol.

Embargoul are și câteva excepții. Va mai fi permisă, temporar, aprovizionarea cu țiței pe conductă a Ungariei și a Slovaciei. De ase­menea, va mai fi permis importul de motorină de vid pentru Croația, iar Bulga­ria, a cărei singură rafinărie funcționează cu petrol rusesc, îl va mai primi până în 2024, cu obligația, desigur, de a nu exporta produsele rafinate.

Deși se vorbește destul de puțin despre asta, embargoul comportă anumite riscuri pentru România. Mai ales de aprovizionare și de preț. România importă 70% din țițeiul necesar celor trei rafinării ale sale, Petromidia (deținută de compania națională de petrol și gaze a Kazahstanului, KazMunay Gas, prin Rompetrol), Petrobrazi (deținută de Petrom) și Petrotel Ploiești (Lukoil).

Rusia nu este prima sursă de import a României. Potrivit datelor statistice, în 2020 (an marcat de pandemie, care a condus la o reducere a consumului), Kazahstanul a fost (și a rămas) cel mai important partener al României pentru importurile de petrol, cu 51% din cantitățile importate, petrol care este consumat în cea mai mare parte de ra­finăria Petromidia. Abia apoi vine rândul Rusiei, de unde a adus circa o treime din pe­trolul importat.

Toate importurile de țiței și de produse rafinate ale României se fac exclusiv pe cale maritimă. Vasele descarcă petrolul pe coasta Mării Negre, la terminalele din Constanța (Oil Terminal) și Midia (Rompetrol). Rompetrol aduce țițeiul pentru rafinăria Petromidia folosind două petroliere care tra­ver­sează încontinuu Marea Neagră, între Midia și portul rusesc Novorossiisk.

Terminalul marin din Novorossiisk este capătul vestic al unei mari conducte de pe­trol, prin care se transportă peste 2% din ți­țeiul mondial. Conducta, operată de Caspian Pipeline Consortium (CPC), cu o lungime de 1.500 de kilometri, leagă marile câmpuri pe­trolifere din zona caspică de Marea Neagră. CPC are mai mulți acționari, cel mai important (24%) fiind statul rus, prin Transneft, după care vin KazMunayGas, compania petrolieră națională a Kazahstanului, și mari companii petroliere occidentale, cum ar fi Chevron, Exxon și Eni, alături de rușii de la Lukoil. Prin CPC ajunge marea parte a țițe­iului kazah spre piețele occidentale și, din câte știm, tot de la Novorossiisk ajunge și petrol pentru rafinăria Lukoil din România.

Așadar, dacă rușii ar dori să riposteze la embargoul petrolier al Uniunii Europene, ar putea prelua controlul asupra terminalului și, la limită, l-ar putea închide, privând de țiței cea mai mare rafinărie din zona noastră și nu numai.

România a fost de acord cu embargoul, negociind o așa-numită clauză de solidaritate. „Noi suntem de acord să promovăm acest nou pachet de sancțiuni, dar, pentru a nu fi surprinși de evoluții, am insistat să fie cuprinsă o așa-numită clauză de solidaritate în text și voi insista ca această clauză să rămână, însemnând că, în cazul în care se întâmplă ceva, statele membre și Comisia (Europeană, n.r.) să ia de urgență măsuri pentru a veni, de exemplu, în sprijinul nostru în cazul în care se întrerupe alimentarea pe calea Mării Negre“, a declarat președintele Klaus Iohannis, înaintea summitului la care s-a decis embargoul.

Trei categorii de probleme

România ar putea avea, așadar, trei categorii mari de probleme, dacă lucrurile degenerează. Prima ține de un deficit de aprovizionare a pieței locale, dacă Rusia oprește practic încărcarea petrolierelor în portul său, chiar și cele cu țiței non-rusesc. Oficialii compa­niei kazahe KazMunayGas, care este unul dintre actorii-cheie ai aprovizionării cu țiței în zonă, au vrut să liniștească piețele.

„KMG depune toate eforturile pentru a asigura un export stabil și în condiții de si­gu­ranță pentru țițeiul kazah. S-a ajuns la în­țelegerea privind accesul nelimitat la țițe­iul care tranzitează Federația Rusă pe piața europeană, fapt care va permite asigurarea cu țiței propriu a rafinăriei Petromidia, de­ți­nută de KMG International, precum și a altor clienți ai țițeiului nostru“, a declarat Magzum Myrzagaliev, directorul executiv al companiei. Mai mult, kazahii și-au și redenumit petrolul KEBCO, pentru a nu fi confundat cu vreun sortiment de țiței rusesc care va fi sub embargou.

Chiar și așa, ce se întâmplă în cazul în care livrările ar fi întrerupte? KMG mai poate aduce petrol prin alt terminal din Georgia, pe care îl controlează, dar nu atât de mult, iar în zona Mării Negre ar trebui să ajungă țiței adus din altă parte. Cu costurile de rigoare, care au fost explicate chiar de Pe­trom, companie care a renunțat de câteva luni, de bunăvoie, la importul de țiței rusesc. „Încercăm să ne asigurăm surse de țiței non-­rusești, pentru a ne pregăti în cazul în care va fi impus un embargo total importului de petrol rusesc. Într-o oarecare măsură, ne autosancționăm. Acest lucru vine cu o creș­­tere a costurilor. Estimăm un cost mai mare de aproximativ 16 dolari pe baril, cu un impact lunar total de o singură cifră, în milioane de euro“, spunea CEO-ul Petrom, Claudia Verchere, încă din aprilie.

Și așa ajungem la a doua problemă: pre­țu­rile car­bu­ranților. Războiul din Ucraina nu a făcut decât să crească prețurile, atât la petrol, cât și la produse petroliere, tendință vizibilă încă de anul trecut, în toată lumea. Pe lângă cererea în creștere de petrol, sus­ținută de revenirea de după pandemie, dar care nu își găsește oferta pe măsură, dar și de produse petroliere, în contextul unei ca­pa­cități de rafinare limitate, prețurile car­bu­ranților au ajuns la niveluri istorice. Iar con­flictul din Ucraina a amplificat tendința. Acum, de exemplu, prețul mediu al motorinei, cel mai utilizat sortiment din România, este peste 9 lei litrul. Acum un an, prețul me­diu era 5,42 lei/litrul. Situația este vala­bilă oriunde în lume: în SUA, benzina a sărit de pragul de cinci dolari galonul, cel mai mare din toate timpurile.

Dacă vor apărea probleme de aprovizio­nare a României ca urmare a embargoului petrolier, cu siguranță prețul va crește și mai mult, și pentru că trebuie adus țiței din altă parte, și pentru că va crește costul tran­sportului. Și va fi o problemă în toată zona.

A treia problemă: oprim încă o rafinărie? Cu o ca­pacitate de 2,4 milioane de tone pe an, Petrotel Ploiești, deținută de gigantul rus Lukoil, nu va mai putea rafina din iarnă țiței rusesc, pentru că România nu are scutire, așa cum are, de pildă, rafinăria Lukoil de la Burgas, din Bulgaria. Ce se va întâmpla cu Petrotel?

Autoritățile române încearcă, pe tăcute, să asigure fluxuri de țiței kazah sau azer, dar încă sunt discuții. Chiar și așa, incertitu­di­nea rămâne. Petrotel, ca orice altă ra­fi­nărie operată de companii integrate, are ter­­mene de plată mai laxe a petrolului livrat de companiile-mamă. Dacă Lukoil nu va mai aduce petrol rusesc la Plo­iești, ci din altă parte, va putea plăti rafină­ria „pe loc“ țițeiul înainte de a vinde produ­sele rafi­nate și a în­casa banii? În plus, dacă grupul rus, care va avea propriile lui pro­bleme, nu va mai putea admi­nistra financiar rafinăria, ce se va întâmpla? Oficialii italieni au anun­țat recent că nu exclud naționalizarea rafi­nă­riei ISAB pe care Lukoil o are în Sicilia (cea mai mare din Ita­lia), deci este posibil ca, la limită, și statul ro­mân să ajungă în aceeași situație.

Câștigă alții, pierdem noi?

„Cine be­ne­ficiază de pe urma embargoului? Rafi­năriile din țări precum Ungaria, cu acces la con­ducta «Prietenia» (Druzhba), care tran­sportă țițeiul din Rusia, vor fi avantajate pe termen scurt. Țițeiul de tip Ural, principalul sortiment exportat de Rusia, se tranzac­ționa la începutul lui iunie la 95 de dolari ba­rilul – cu 30 de dolari mai ieftin decât sor­timentul Brent.

Având în vedere că motorina și benzina se vând la prețurile internaționale, rafină­riile care încă vor accesa petrolul rusesc prin conducte vor câștiga marje uimitoare. Potrivit calculelor făcute de Financial Times, compania petrolieră a Ungariei, MOL, care ope­rează singura rafinărie a țării, ar putea câștiga peste două miliarde de dolari într-un an doar din discountul aferent alimentării cu petrol rusesc a rafinăriei Duna“.

Așadar, în teorie, două mari rafinării de lângă noi, Duna Budapesta și Neftochim Burgas, vor avea parte de țiței rusesc încă o perioadă, ceea ce le va asigura un avantaj competitiv în termeni de cost. Ne putem întreba, mai ales dacă nu va exista un control al carburanților exportați (embargoul îl interzice), câteva lucruri.

Primul: cum vor mai putea Petrom și, mai ales, Rompetrol să vândă în Bulgaria carburanți produși în rafinăriile românești din petrol la prețul pieței? Și, mai ales, al doilea: există vreo garanție că acei carbu­ranți produși acolo, la costuri mai mici din țiței rusesc vândut cu discount, nu vor ajunge în România și vor face concurență celor produși de rafinăriile noastre din țiței procesat la prețul pieței internaționale?

Premieră

Săptămâna trecută, am consemnat o premieră în istoria pieței carbu­ranților din România. Pentru o zi, prețurile din rețeaua MOL, poziționată de ani buni ca una premium, au ajuns să fie mai mici decât cele din rețeaua Petrom, liderul consacrat al pieței noastre, nevoit să scumpească în mai multe rânduri, ca urmare a evoluției cotațiilor internaționale la petrol. Ulterior, și Mol a crescut prețurile, dar acea zi nu ar trebui uitată.

Acest articol a apărut în numărul 142 al revistei NewMoney.