Ce au în comun tabletele, detergentul de parchet, jocurile de societate și inflația

[vc_row][vc_column][vc_column_text]

Cât de relevant este un produs pentru piața din România? La această întrebare pot răspunde studii complicate de piață, dar poate că răspunsul cel mai corect vine dintr-un loc pe care nu l-ar intui prea mulți.

Inflație e atunci când plătești 15 dolari pentru tunsoarea de 10 dolari pe care dădeai 5 dolari pe vremea când aveai păr. În realitatea românească de dincolo de glumă, inflația – creșterea ge­nerală a nivelului prețurilor la bunuri și servicii într-o perioadă de timp – este calculată de specialiștii Institutului Național de Statistică (INS). La începutul fiecărui an, aceștia pun sub lupă no­men­clatorul de produse, coșul de bu­nuri și servicii care se regăsesc pe lis­tele de cumpărături ale gospodăriilor, pentru a vedea care dintre acestea au devenit irelevante sau care au câștigat o „cotă de piață“ suficient de mare încât să fie incluse în calculul inflației.

Produsele din coșul inflației, dar și ponderea acestora dezvăluie detalii și tendințe legate de evoluția comportamentului consu­ma­torului, o preocupare constantă a businessurilor, de la cele din retail și până la producători sau companii din zona serviciilor. Necesitatea actualizării coșului, care a devenit și un fel de indicator al costului vieții, a fost recu­nos­cută abia în urmă cu două decenii. În 1996, în SUA, a fost publicat raportul Comisiei Boskin care atrăgea atenția că, pe cât de schimbători sunt consumatorii, pe atât de flexibil trebuie să fie și coșul inflației, astfel încât acesta să reflecte corect evoluția prețu­rilor.

În 2017, INS a adăugat în coșul de in­flație, printre altele, tabletele, cititorul uni­versal de carduri, detergenții pentru pardoseli, espressoarele, jocurile de so­cie­tate, dar și servicii noi cum ar fi cură­țarea pilotelor. În total, în nomenclatorul oficial există 54 de poziții – denumite posturi de cheltuieli – pentru mărfurile alimentare (cu 407 sortimente), 111 posturi pentru mărfurile nealimentare (cu 991 de sortimente) și 50 de posturi pentru servicii (cu 465 de sortimente). Spre exemplu, pâinea reprezintă un post de cheltuieli la capitolul mărfuri alimentare, iar tipul de pâine (albă, neagră, rotundă, franzelă etc.) reprezintă un sortiment.

Analiza merge însă mai departe de atât. Specialiștii INS trebuie să identifice magazinele care atrag cei mai mulți clienți, precum și cele mai reprezentative branduri pentru fiecare post de cheltuieli din nomenclator. Acestea diferă de multe ori în funcție de regiune, ceea ce în­seamnă că cifrele trebuie agregate cu aten­ție pentru a reflecta realitatea „na­țională“.

„Este o muncă importantă și un pic de­li­cată. Nu avem o listă a tuturor bu­nurilor și serviciilor disponibile la vânzare. Nu ai cum să aplici o eșantionare probabilistică, și atunci faci așa-numitul judgement sample“, explică Mihai Gheorghe, directorul Di­recției de prețuri din cadrul INS. Cei o sută de colectori ai Institutului, care strâng prețuri din 68 de centre comer­cia­le din toată România, trebuie să gă­sească răspunsuri la întrebări cum ar fi „Pe ce pâine pun mâna cei mai mulți clienți din cel mai vizitat magazin dintr-o anumită regiune?“. Pentru a răspunde corect, ei se consultă cu șefii de magazin, studiază diferite analize de piață și își fac o misiune din a înțelege cât mai bine com­portamentul consumatorilor „aron­dați“ zonei pe care o acoperă.

Odată găsite toate produsele și brandurile relevante, se strâng prețurile, iar datele sunt ponderate cu importanța pro­dusului în coșului de cumpărături al unei gospodării.

CELE DOUĂ SCHIMBĂRI. Pentru a afla care e „greutatea“ unui produs sau servi­ciu în bugetul consumatorilor, INS fo­lo­sește o altă anchetă, de data asta le­ga­tă de cheltuielile gospodăriilor. Pe lângă bunurile care se regăsesc pe listele de cumpărături ale celor mai multe familii, cum este pâinea, de exemplu, INS strânge date și despre produsele de nișă. „Noi nu ne ducem să măsurăm numai prețurile produselor consumate de către o gospo­dărie medie, să spunem. Încercăm pe cât posibil să mergem și la produsele care sunt mai puțin consumate, dar care există pe piață, precum și către cele care sunt con­sumate de gospodăriile cu venituri mai mari, cum sunt jocurile de socie­tate sau tabletele“, spune Gheorghe.

În ultimele două decenii, directorul INS a observat două mari tendințe care au dic­tat alocarea resurselor unei gos­po­dării și, implicit, evoluția inflației. Treptat, ponderea serviciilor și a mărfurilor nealimentare a crescut. Dacă, la sfârșitul anilor ’90 – începutul anilor 2000, produ­sele alimentare reprezentau jumătate din coșul de cumpărături al populației, ponderea lor a scăzut anul acesta la sub 35%.

O a doua observație este legată de evo­­luția prețurilor. „Prețurile administrate au avut creșteri mai mari decât pre­țurile «libere»“, adaugă Mihai Gheorghe. Pre­țurile administrate sunt cele stabilite de stat, fie la nivel central (prețurile energiei electrice și a gazelor, spre exemplu), fie la nivel local (gigacaloria, apa și canalizarea). Odată cu liberalizarea pre­țu­rilor din energie, angajament asumat de România prin aderarea la Uniunea Europeană, plata anumitor utilități a înce­put să cân­tă­rească tot mai greu în bugetele po­pulației.

Pe de altă parte, intrarea pe piață a ma­rilor lanțuri de hipermarketuri a dus la o stabilizare a prețurilor altor categorii de mărfuri, în special a alimentelor.

Diferența de dezvoltare dintre România și alte state europene este vizibilă și din punctul de vedere al produselor care trec „testul“ relevanței statistice și ajung să fie incluse în calculul inflației, pragul fiind de circa 0,1% din cheltuielile de consum. Institutul de statistică din Marea Britanie a introdus anul acesta în coșul de produse pe baza căruia măsoară in­flația serviciile oferite de Spotify, berea artizanală și accesoriile pentru telefoa­nele mobile, în vreme ce băuturile pe ba­ză de iaurt și sistemele de navigație prin satelit au fost eliminate.

DATA MINING. Dacă în România colectorii INS merg cu carnețelul în mână pentru a monitoriza evoluția prețurilor, în Regatul Unit, o parte din informații sunt strânse centralizat. În Suedia, în schimb, se folosește așa-numitul scanner data, statele nordice fiind cele mai avansate în ceea ce privește folosirea noilor tehnologii. Scanner data este o bază de date cu in­formații comerciale, cum ar fi prețul, brandul și cantitatea achiziționată dintr-un magazin, informații colectate de cititoarele de coduri de bare de la casele de marcat ale marilor retaileri.

O altă tehnică folosită tot mai des peste hotare este web scraping – extra­gerea de informații de pe diferite site-uri.

INS are în lucru mai multe analize pentru a colecta informații de pe web. Datele despre evoluția prețurilor la biletele de avion sunt urmărite pe internet, statisticienii concluzionând că de acolo sunt cumpărate cel mai des astfel de servicii.

În stadiu de analiză se află și colecta­rea altor tipuri de date online. INS ve­ri­fică dacă prețurile din magazinele virtuale au aceeași evoluție precum cele din magazinele offline, vizate fiind în special produsele electronice și electrocasnice.

Pe viitor, Gheorghe și-ar dori să știe mai multe despre comportamentul consumatorului, de la magazinele pe care le preferă, contextul în care alege un retailer în defavoarea altuia, dar și cum arată competiția regională.

Până atunci, știți cât mai costă un tuns?

[/vc_column_text][vc_text_separator title=”Prețurile dincolo de etichetă” color=”juicy_pink”][vc_column_text]Inflația este unul dintre cei mai importanți indicatori macroeconomici. Evoluția prețurilor este „bugetată“ atât de stat, cât și de companii, fiind foarte relevantă și pentru întregul sistem bancar.[/vc_column_text][vc_column_text]

• PROGNOZĂ. Banca Națională a României (BNR) estimează o inflație medie anuală de 1,4% pentru acest an. Procentul exprimă cu cât va scădea puterea de cumpărare a românilor în 2017. Anul trecut, situația a fost pe dos. Inflația a fost negativă, ca urmare a reducerilor de taxe, dar și a evoluției prețului petrolului, care au determinat ieftinirea multor produse din coșul inflației.
• CREDITE. Nivelul inflației joacă un rol important și în ceea ce privește dobânzile plătite la credite. Dacă inflația crește, BNR înăsprește politica monetară prin majorarea dobânzii-cheie. Ca urmare a acestei „scumpiri“ a banilor operate de banca centrală, dobânzile din piața bancară cresc la rândul lor. La ora actuală, costurile creditelor sunt la cele mai scăzute niveluri din istorie, dar odată cu revenirea inflației pe plus, analiștii se așteaptă ca și dobânzile cerute de bancheri să crească.

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

FOTO: Guliver / Getty Images