Ce a scos la iveală revolta grupării Wagner condusă de Evgheni Prigojin

Ultima pretenție a lui Vladimir Putin (70 de ani) de a fi, așa cum își închipuie el, unul dintre conducătorii istorici ai națiunii ruse a fost compromisă pe 24 iunie. O grupare de mercenari înarmați i-a străbătut țara aproape fără opoziție, a reușit să parcurgă cam 750 de kilometri într-o singură zi, a preluat controlul asupra a două orașe mari și a ajuns la doar 200 de kilometri de Moscova, înainte să se retragă nevătămați. Ce înseamnă asta pentru președintele rus?
Putem spune de ceva timp deja că președintele Vladimir Putin a eșuat ca reformator. Ba chiar și-a condus țara într-o corupție și stagnare economică tot mai adânci și nu a reușit să o facă mai mult decât un furnizor de hidrocarburi. Iar era petrolului și gazului se apropie de final.
Mai mult, președintele Rusiei eșuează tot mai evident ca mare comandant militar – la 16 luni după ce a declanșat invazia în Ucraina, pe care se aștepta să o învingă în câteva zile, campania se află în impas, iar Kievul a început contraofensiva. În plus, în contextul revoltei lui Evgheni Prigojin, șeful grupului de mercenari Wagner, a dovedit că nu poate îndeplini nici măcar prima și cea mai mare responsabilitate a unui lider, aceea de a asigura securitatea statului pe care-l conduce.
Indiferent dacă prăbușirea lui Putin va veni curând, în câteva luni sau în câțiva ani, împăratul e gol. Nu este un țar, ci mai curând un șef de bandă. Mai mult decât atât, într-o lume în care puterea este totul, pare un șef extrem de slab, comentează cei de la revista britanică The Economist.
Metamorfoza răului
Evgheni Prigojin încapsulează cam tot ceea ce este dezgustător la Putin. Prigojin, un fost deținut, transformat în șef de restaurant, apoi mercenar în Africa, Siria și Ucraina, a ajuns în vârf exclusiv ca urmare a paranoiei și brutalității lui Putin. Pentru că Putin nu are încredere în propria armată, a apelat la o bandă loială de mafioți. A vrut să nu fie asociat cu anumite acțiuni sângeroase în afara Rusiei, așa că mercenari plătiți precum cei din Wagner au acceptat să comită crime pe trei continente pentru interesele Kremlinului. De asemenea, Putin l-a folosit pe Prigojin pentru a se amesteca (neasumat, evident) în alegeri cu miză, precum cele din Statele Unite, fapt pentru care Donald Trump a reușit să ajungă la Casa Albă în 2016, mai scriu cei de la The Economist.
În paralel, revolta lui Evgheni Prigojin încapsulează și ea putreziciunea statului creat de Putin. În contextul ciocnirii dintre Prigojin și rivalii acestuia din armata regulată (ministrul apărării, Serghei Șoigu, și șeful Statului-Major, Valeri Gherasimov), Putin a decretat că grupul de luptători Wagner ar trebui să fie adus direct sub controlul Ministerului Apărării. O decizie ce amenința să distrugă baza de putere a lui Prigojin, ceea ce a și dus la reacția acestuia (impresia de puci). Prigojin a acuzat Moscova pentru felul în care este condusă armata rusă și pentru pierderile suferite în Ucraina. În ciuda brutalității cu care a spus-o, este un adevăr pe care Kremlinul nu-l prea poate nega.
Mai mult, revolta a expus faptul că Putin este rupt de realitate. Mutarea lui Prigojin pare să fi luat Kremlinul prin surprindere, ceea ce arată cât de erodate sunt agențiile de informații sub președinția, ironic, a unui fost spion. În dimineața de 24 iunie, un Putin șocat l-a denunțat pe omul său drept un trădător și a promis că acesta va fi pedepsit. Totuși, doar câteva ore mai târziu, președintele Rusiei a fost de acord să-l lase pe Prigojin să plece neatins în Belarus, alături de grupul Wagner.
Contextul decăderii
Chiar dacă decenii la rând a creat și a impus un regim de conducere despotic, Putin pare să fi fost incapabil să-și asigure loialitatea. Deși Prigojin nu a obținut un sprijin larg, nici despre Putin nu putem spune că a atras susținerea cuiva – nici a străzii, nici a elitei politice și militare. Timp de 24 de ore pline de tensiune, Rusia a rămas tăcută și inactivă, așteptând să vadă în ce direcție va bate vântul.
Optimiștii văd în slăbiciunea lui Putin dovada că domnia lui se apropie de sfârșit. Realitatea este că despoții, chiar și cei slabi, pot supraviețui mult. Asta se întâmplă dacă nu există o alternativă evidentă și dacă încă au de partea lor arme puternice și suficiente și cruzimea necesară pentru a le utiliza. Să ne uităm la Aleksandr Lukașenko în Belarus sau la Bashar al-Assad în Siria.
Totuși, există doi factori în plus care lucrează împotriva lui Putin. Primul este războiul în sine. Contraofensiva Ucrainei continuă să înregistreze progrese constante. Deși este mai lentă decât s-a sperat, aceasta erodează avansul teritorial pe care Rusia l-a obținut începând din 24 februarie 2022 și, în unele locuri, recâștigă terenul pe care trupele Moscovei l-au ocupat în prima lor incursiune, în 2014.
Teoria victoriei în mintea lui Putin este că Rusia poate aștepta înfrângerea Occidentului. Dacă Ucraina nu poate obține avansul de care are nevoie – și cheia este separarea punții terestre care leagă Rusia de Crimeea –, sprijinul Occidentului ar putea în timp să înceapă să se fractureze. Doar că este o teorie din ce în ce mai puțin plauzibilă. Da, Rusia a reușit să rănească Ucraina, însă țara condusă de Volodimir Zelenski, departe de a se fi lăsat cucerită, s-a unit ca națiune și este deja pe linia aderării la Uniunea Europeană și, poate, la NATO.
Departe de viziunea lui Putin privind declinul Occidentului, NATO s-a extins, incluzând Finlanda și, în curând, Suedia, cheltuielile europene de apărare au crescut, iar dependența de energia rusă a fost aproape eliminată.
În schimb, pierderea a peste 100.000 de ruși (morți sau răniți) nu poate fi transformată în succes nici de cei mai abili propagandiști ai Kremlinului. Narativul actual vorbește de necesitatea unor sacrificii tot mai mari. Fiecare veste proastă pentru Rusia de pe front adaugă presiune asupra lui Putin. De aceea, contraofensiva este atât de importantă, iar dovezile privind rupturi în interiorul societății rusești sunt atât de binevenite.
Economia
A doua problemă a lui Putin ține de economie. Anul trecut, economia Rusiei a rezistat destul de bine datorită prețurilor ridicate ale petrolului și gazelor în contextul războiului. Livrările de petrol au continuat, iar statul încă are o sumă considerabilă de bani. Deși creșterea economică este în declin, o criză economică totală este improbabilă, cel puțin în acest an.
Chiar și așa, Putin nu posedă resursele pentru o nouă ofensivă majoră. Veniturile din exporturile de gaz ale Rusiei s-au prăbușit (a fost tăiată furnizarea către cel mai bun client, în cele din urmă), iar prețul global al petrolului este, de asemenea, în scădere. Decalajul dintre cheltuielile guvernamentale (inclusiv costurile uriașe ale războiului) și încasări crește, ceea ce obligă Rusia să recurgă la fondul suveran de investiții. În plus, rubla și-a pierdut aproape 40% din valoare în ultimul an.
După revolta lui Prigojin, Putin pare acum decis să-și restabilească autoritatea prin represiune și epurări sălbatice. Mai devreme sau mai târziu, liderul de la Kremlin nu va mai avea capacitatea de a face față problemelor, iar lumea va trebui să fie pregătită pentru asta. Dintre numeroasele scenarii posibile, prăbușirea ordinii într-o țară care deține peste 4.000 de focoase nucleare ar fi înfricoșătoare.
Drumul înapoi către ordine și luciditate pentru Rusia va fi o cursă cu obstacole, dar atât timp cât Putin încă poartă coroana, iar soldații săi pun umărul pentru a redobândi stăpânirea imperială asupra Ucrainei, călătoria pe respectivul drum, din păcate, nici măcar nu poate începe.
Totuși, revolta lui Prigojin l-a expus pe Putin în mod periculos, iar facțiunile apropiate liderului se gândesc deja la cum va arăta viața lor după ce la Kremlin va apărea un șef nou.
Vremea necazurilor
După ce a devenit președinte al Rusiei la sfârșitul anului 1999, Vladimir Putin a comparat prima decadă postsovietică cu perioada revoltelor, a foametei și a invaziilor de la sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea, chiar înainte de ascensiunea Romanovilor. Pe sine se prezenta drept începutul unei noi linii de țari, promițând stabilitate, prosperitate și restaurarea statului rus.
Ei bine, promisiunea aceasta a pălit complet pe 24 iunie, odată cu revolta wagneriților, vorbind furios de trădare și de istorie – a evocat întoarcerea soldaților de pe front în 1917 și „tragedia războiului civil“, moment în care nu a mai semănat cu primul Romanov, ci cu ultimul.
Și nu trebuie uitat că Evgheni Prigojin a fost creația președintelui Putin din multe puncte de vedere – este un fost deținut care a condus un restaurant din Sankt Petersburg unde Putin își primea oaspeții. Apoi a devenit șeful unui grup privat de mercenari pe care Putin îi putea trimite în zone de conflict fără să-și asume acțiunile lor, dar finanțându-i, așa cum a recunoscut chiar el.
Evident că, în contextul invaziei ruse în Ucraina, începută în 2014 cu Crimeea, Prigojin și-a găsit locul și mai bine în arhitectura statului putinist, iar afacerile i-au prosperat. Echipamentele celor de la Wagner erau furnizate de GRU, serviciul de informații militare al Rusiei. De altfel, din GRU provin și unii comandanți, la fel cum pușcăriașii din închisorile ruse au devenit carne de tun. Când Wagner a capturat Bahmutul, oraș-cheie din sud-estul Ucrainei, cu costul vieții a aproximativ 20.000 de luptători, după cum a spus Prigojin, Putin a considerat că a meritat.
Numai că Wagner, operând în afara armatei regulate, a devenit o povară grea pentru economia Rusiei. După cum a declarat chiar Putin, Wagner a primit trei miliarde de dolari, echivalentul a 6% din cheltuielile naționale de apărare în primul an de război. Din această sumă, cam o treime a ajuns direct la firma de catering a lui Prigojin, care a asigurat hrana armatei.
Și mai gravă a fost erodarea Rusiei. Pentru a-și proteja afacerea, Prigojin a construit o platformă politică populistă, iar pe sine s-a promovat drept opusul elitelor bogate și leneșe.
Statul lui Putin
Revolta lui Prigojin nu a făcut decât să expună decăderea statului rus – un loc al violenței, lipsit de autoritatea legii, cu frontiere nedefinite și grupări înarmate private rivale. Aleksei Navalnîi, liderul opoziției, încarcerat în urma unor acuzații care i-au adus o sentință de 30 de ani de închisoare, a spus-o limpede: „Nu există o amenințare mai mare pentru Rusia decât regimul Putin“.
În mandatele sale, Putin a vorbit mereu despre stat, iar în spatele acestui discurs l-a golit de instituțiile, regulile și legile care definesc un stat. După ce tânăr fiind a plecat din Sankt Petersburg, un oraș plin de gangsteri, a căutat mereu să facă aranjamente informale pentru a-și atinge scopurile. Loialitatea personală era asigurată prin „kompromat“. În acest sistem, Putin nu era atât de mult un dictator, cât mai curând un șef mafiot, care încuraja rivalitățile între „locotenenții“ săi pentru a deveni indispensabil – altfel spus, singurul om suficient de puternic care poate separa ordinea de haos.
Ei bine, revolta lui Prigojin a venit să expună public dezintegrarea acestui întreg sistem. Putin nu avea nimic împotriva atacurilor lui Prigojin la adresa șefilor militari ruși – pentru Putin era o modalitate de a-i stimula. Conflictul lui Evgheni Prigojin cu cei doi mari șefi militari, Serghei Șoigu și Valeri Gherasimov, a devenit tot mai acut, iar cei doi l-au convins pe Putin să integreze grupul Wagner în structura militară regulată. Prigojin și-a dat seama că urma să fie tăiat de la finanțarea publică, ba poate chiar eliminat. A decis să lovească primul, cu scopul de a-i înlătura pe cei doi.
Comunicator talentat, Prigojin s-a înarmat cu retorica unui Navalnîi – a pornit „un marș pentru justiție“. Într-un videoclip, pe care l-a postat în ajunul revoltei sale, a spus lucrurilor pe nume – Donbas, pe care Putin pretindea că îl apără, a fost, de fapt, prădat de oficialii ruși, începând cu 2014. Și a mai spus ceea ce știam cu toții – nimeni nu a amenințat vreodată Rusia și, în loc să-i omoare pe „naziștii ucraineni“, care nu existau, armata rusă îi ucidea, de fapt, pe mulți etnici ruși din estul Ucrainei. Iar în timp ce soldații ruși mureau sau ucideau ucraineni, Șoigu își răsfăța oaspeții cu caviar și coniac.
Cuvintele lui Prigojin au expus adevărul și pentru mulți ofițeri ai armatei ruse, și pentru rușii de rând. Majoritatea corpului de ofițeri nu s-a alăturat revoltei lui Prigojin, dar nici nu a încercat să îl oprească, nici măcar când Wagner a capturat sediul militar din Rostov pe Don, unde se află comandamentul militar al forțelor ruse din sud.
Imensa mașină represivă a lui Putin, care terorizează societatea rusă prin torturarea oricărui protestatar, fie el și pașnic, s-a oprit în fața wagneriților. Nu a reacționat nici măcar FSB, moștenitorul poliției secrete a lui Stalin, iar militarii au rămas în cazărmi. Garda Națională nu s-a arătat nicăieri, Ramzan Kadîrov, liderul cecen, s-a lăudat doar pe Telegram că luptătorii săi vor „zdrobi rebeliunea“, dar nimic nu s-a materializat. Până și propagandiștii și-au pierdut brusc vocea – Margarita Simonian, șefa televiziunii Russia Today, principala sursă de propagandă a Kremlinului, a spus public că și-a petrecut weekendul respectiv într-o croazieră.
Goliciunea
Chiar dacă revolta lui Prigojin a durat doar 36 de ore, a reușit ceva important – să dărâme o mare parte din edificiul sistemului putinist. Vladimir Putin a fost rănit și umilit în văzul lumii întregi. Cea mai mare lovitură reușită de Prigojin nu a fost tentativa de puci – și probabil că șeful grupului Wagner nu a avut niciodată intenția de a ocupa Kremlinul –, ci ceea ce a scos la iveală: faptul că susținerea populară a lui Putin este goală, nu există. Nu a ieșit nimeni în stradă să-l susțină pe țar. Mulțimi de privitori au ieșit doar să asiste la emoție. Nu s-au alăturat niciunei părți, ba mulți au privit cu bucurie lașitatea poliției și a serviciilor de securitate. Iar când mașina lui Prigojin a părăsit Rostovul, oamenii l-au tratat ca pe o vedetă, în timp ce pe polițiștii care reveneau pe străzi i-au huiduit.
Putin s-a prăbușit și pe rețelele sociale, unde au început să circule tot felul de glume. „Cel mai mare oraș cucerit de armata rusă în războiul cu Ucraina este Rostov.“ Iar o imagine cu Putin, în care este arătat cum fuge la reședința sa de lângă Sankt Petersburg, avea ca titlu „Am nevoie de o cursă, nu de muniție“.
Acum, chiar dacă președintele Vladimir Putin ni s-a arătat în toată slăbiciunea, nimeni nu poate anticipa cât de rapidă va fi prăbușirea autorității sale, cât a mai rămas din ea, asta dacă se va prăbuși, în cele din urmă. Deznodământul depinde foarte mult de facțiunile apropiate de putere. În cadrul guvernului, există trei grupări – armata, FSB și tehnocrații – care fac lucrurile să se întâmple. În afara guvernului, există mai multe clanuri din cercul de apropiați ai lui Putin. Toți aceștia au copii cu interese de afaceri și cu toții se gândesc cum va fi viața lor după Putin. Chiar dacă îl consideră o povară, s-ar putea să nu fie pregătiți să acționeze împotriva lui. Nu se tem doar de represiune, deși pericolul este real. Pentru ei, Putin este un cui, dar unul care menține împreună tot sistemul lor disfuncțional. Cuiul este ruginit și îndoit. Dar, dacă îl scot, totul se va prăbuși – inclusiv ei, împreună cu el.
Cu toate acestea, Putin cu siguranță nu doarme liniștit. În locul lui, mulți lideri puternici ar trece la epurări în armată și în serviciile de securitate. Doar că, pe timp de război, are nevoie de ei. În faza aceasta, Putin caută să-și camufleze greșelile cu ajutorul manipulării informațiilor. Pe 27 iunie, liderul de la Kremlin a organizat o demonstrație a victoriei împotriva rebelilor. A aliniat aproximativ 2.500 de bărbați în uniforme de paradă în Piața Catedralei istorice din Kremlinul Moscovei. La fel ca un țar, a coborât pe un covor roșu lung, pentru a le vorbi despre „curaj, vitejie și loialitate“.
Această piață oferă și decorul indicat pentru scena finală din „Boris Godunov“, piesa lui Aleksandr Pușkin despre „vremea necazurilor“. După moartea lui Godunov, boierii incită mulțimea, iar copiii acestuia sunt uciși. Numai că s-a schimbat brusc ceva în rândul mulțimii. Un boier le strigă: „De ce tăceți? Haideți să vă auzim strigând: «Trăiască țarul, Dmitri Ivanovici!»“. Numai că toți cei prezenți tac. Și piesa se încheie cu poate cea mai cunoscută indicație scenică din literatura rusă: „Poporul nu spune nimic“.
Andrei Zorin, istoric rus la Universitatea Oxford, observă că vremea tulburărilor adesea se instalează după sfârșitul domniei unui țar. În cazul lui Putin, ar putea, de fapt, aduce sfârșitul.
Alt fel de dictatură
Dacă armata chineză ar acționa vreodată împotriva lui Xi Jinping, ea ar acționa doar împotriva sa.
- STATUT. Partidul Comunist Chinez exercită un control strict asupra forțelor sale militare, iar Armata de Eliberare a Poporului (AEP) este armata partidului și nu o armată națională. Armata slujește partidul, nu statul.
- CONSOLIDARE. La începutul mandatului de președinte al lui Xi Jinping, unii intelectuali au pledat pentru naționalizarea armatei. Într-un discurs din 2012, Xi a dat exemplul Uniunii Sovietice: „În URSS, unde armata a fost depolitizată, separată de partid și naționalizată, partidul a fost dezarmat“.
- ALINIERE. Niciun puci militar nu este nici pe departe probabil. Partidul este și în armată și armata este și în partid. 2 dintre cei 24 de membri ai Biroului Politic sunt generali, iar aproximativ o cincime dintre membrii Comitetului Central provin din AEP.
Acest articol a apărut în numărul 168 al revistei NewMoney
FOTO: Getty