În căutarea fericirii: cura cu microdoze de LSD
[vc_row][vc_column][vc_column_text]
Suntem la mijlocul anilor 1700. Benjamin Franklin își făcuse un obicei ciudat: aproape în fiecare dimineață, înainte să înceapă să lucreze, se proțăpea gol în fața ferestrei pentru o… baie de aer. Și nu era deloc un exhibiționist. Era doar un tip revoluționar hotărât să–și optimizeze viața prin tot felul de experimente ritualice, autoadministrate corpului și minții. Dintre toate instinctele umane, dorința de a-ți îmbunătăți viața este la fel de fundamentală ca nevoia de sex și mâncare.
Ei bine, în zilele noastre, internetul te poate ajuta să faci acea baie de aer altfel, chiar să te ajute să mai ameliorezi din problemele pe care le ai, ba chiar să te ajute să conștientizezi unele de care nici nu știai.
Sunt puțini care înțeleg toate astea mai bine decât Ayelet Waldman (52 de ani), scriitoare și fost avocat federal pentru care introspecția a devenit un fel de job part-time. Cartea intitulată „O zi cu adevărat bună“ (costă 25,9 dolari) documentează cel mai curajos efort pe care Waldman l-a făcut pentru îmbunătățirea vieții: a ținut o cură cu microdoze de LSD, un drog psihedelic semisintetic, pe care a descoperit-o într-o carte din 2011 a cercetătorului James Fadiman. Potrivit ghidului acestuia, cei care recurg la această terapie ar trebui să ia 10 micrograme (1 microgram este echivalentul a 0,001 miligrame) de LSD o dată la trei zile, cantitate mult sub nivelul la care un consumator ar începe să aibă halucinații. Luat în microcantități, LSD-ul îmbunătățește starea generală, înlesnește procesul de gândire, creativitatea și sporește capacitatea de concentrare.
Anxietate. Problemele lui Waldman, inclusiv pendulările emoționale și starea de anxietate, nu sunt deloc ceva neobișnuit, în definitiv. Totuși, ea s-a îngrijorat, crezând că, pe măsură ce se apropie de menopauză, aceste mici instabilități ar putea să o destabilizeze mai tare și să-i afecteze căsnicia și existența. Și-a cumpărat o sticlă de LSD lichid cu pipetă de la un apropiat și s-a apucat de terapia cu microdoze pe care le-a luat timp de 30 de zile. A început să țină și un jurnal. Chiar dacă efectele medicamentului erau extrem de slabe și nu-i afectau experiențele de zi cu zi, Waldman scrie în jurnal că se simțea activată emoțional în zilele în care își lua microdoza. Din când în când, mai suferea de insomnii sau avea dureri de stomac, în schimb îi dispărea durerea de umăr. Se certa mai puțin cu soțul și se bucura mai mult de interacțiunea cu copiii. Nu mai era atât de irascibilă și, poate cel mai important, era extrem de eficientă în ceea ce făcea. Chiar și în zilele în care avea o stare capricioasă era extrem de productivă, nota în jurnal. Cea mai mare parte a timpului o aloca cărții la care scria. „Reușeam să scriu cu ușurință, nici nu simțeam când trecea timpul“, remarca în același jurnal. „Acum înțeleg de ce mulți văd în aceste microdoze de LSD o alternativă la Adderall (un stimulent puternic, n.r.).“
Nu există cifre privind gradul de răspândire a terapiei cu microdoze de LSD și nici studii clinice pe marginea efectelor acesteia, dar faptul că este tot mai menționată, de pildă, în rețeaua Reddit (un site web de divertisment, rețea de socializare și agregator de știri, unde membrii înregistrați ai comunității pot plasa conținut, pot vota pozitiv/negativ, n.r.) sugerează o aderență tot mai mare la publicul larg și, mai ales, în rândul celor dependenți de reușite. În ciuda beneficiilor terapeutice, Waldman a rezistat tentației de a scrie o poveste siropoasă despre propria experiență cu microdozele de LSD. În schimb, a reușit să devină un bun cronicar al modului și politicii de folosire a medicamentului.
Cheia lecturii. Bazându-se pe experiența de avocat al apărării, Waldman a pus cap la cap studii și a articulat o argumentație, pendulând în scriere între stilul romanțios și stilul jurnalistic, mai dens și mai alert. Cartea este o combinație între „Mănâncă, roagă-te, iubește“ și „Noul Jim Crow“. La ultima carte Waldman chiar face referire în mod explicit atunci când abordează istoric chestiunea politicilor americane rasiste. Pe alocuri, salturile ei sunt mult prea ambițioase și încearcă să facă tranziții line între autointerogări emoționale și panseuri politice. Totuși, este un lucru rar să te aștepți ca o carte scrisă la persoana întâi să fie mai mult de o reflectare a propriei experiențe. Este, însă, o ușurare să citești o carte despre o terapie care reușește să nu fie o simplă colecție de derapaje emoționale și ciudate ale cuiva aflat sub influența unor microdoze de LSD.
Waldman insistă că experimentul ei nu trebuie înțeles ca o conectare la o putere superioară și nici nu echivalează cu vreo iluminare spirituală. Dar, cu siguranță, autoarea are motivații dincolo de dorința de a se auto-repara emoțional. Se folosește de propria experiență de mamă cu patru copii, nevrotică, ajunsă la vârsta a doua, pentru a încerca să normalizeze percepția și consumul unui drog care, în mod obișnuit, este stigmatizat. Waldman susține că anumite substanțe, precum LSD-ul, nu ar trebui să mai fie incriminate, ci ar trebui reabilitate de cultura modernă. Iar starea de bine pe care ți-o dă însăși lectura acestei cărți este o bună dovadă că are dreptate.
[/vc_column_text][vc_text_separator title=”Droguri sau medicamente?” color=”juicy_pink”][vc_column_text]Scriitoarea Ayelet Waldman și soțul ei, Michael Chabon, autorii cărții „O zi cu adevărat bună“, împărtășesc ideea că microdozele de LSD sunt o alternativă la Adderall.[/vc_column_text][vc_column_text]LSD. Este prescurtarea de la denumirea germană a acidului lisergic dietilamid -25. Este un drog semisintetic și, probabil, cel mai cunoscut și răspândit psihedelic.
Adderall. Este un medicament farmaceutic foarte puternic, folosit în tratarea ADHD şi chiar a narcolepsiei. Este considerat un „drog inteligent“, folosit mai ales de studenți si de persoane aflate în medii de înaltă presiune, fiind cotat ca un puternic stimulent.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]
Articol preluat din BloombergBusinessweek
de Carrie Battan, adaptare de Mimi Noel
FOTO: Guliver / Getty Images; posterul filmului „Fear and loathing in Las Vegas”, 1988.
