Cât de periculoasă este pentru România invazia Ucrainei de către Rusia? Şeful Statului Major al Apărării explică implicaţiile
Probabilitatea ca România să fie ţinta unor acţiuni ofensive convenţionale ale Federaţiei Ruse este „minimă”, a afirmat joi şeful Statului Major al Apărării (SMAp), generalul Daniel Petrescu, într-o postare pe Facebook în care condamnă comportamentul „agresiv” al Rusiei.
„Estimările care anunţau iminenţa unei invazii a forţelor Federaţiei Ruse în Ucraina s-au confirmat. Escaladarea recentă a conflictului ruso-ucrainean a adus cele două state în faza luptei armate. Această agresiune împotriva Ucrainei reprezintă o încălcare flagrantă a principiilor de drept internaţional. Comportamentul agresiv al Federaţiei Ruse a deteriorat fundamental situaţia regională de securitate. În acest context, determinarea statelor membre NATO pentru apărarea colectivă se manifestă, în prezent, la un nivel nemaiîntâlnit în istoria de peste şapte decenii a Alianţei„, a scris generalul Petrescu.
El a subliniat că România, ca membru NATO, beneficiază de „cele mai puternice garanţii de securitate”. „Probabilitatea ca România să fie ţinta unor acţiuni ofensive convenţionale ale Federaţiei Ruse este minimă. Ca membri NATO, suntem beneficiari ai celor mai puternice garanţii de securitate pe care le-am avut vreodată. La nivelul Armatei României am fost şi suntem permanent implicaţi în procesul de consolidare a capacităţii defensive naţionale, precum şi a posturii aliate pe Flancul estic de descurajare a oricăror agresiuni, în complementaritate operaţională cu NATO şi partenerii strategici”, a transmis şeful SMAp.
Potrivit acestuia, Armata României a activat capabilităţile necesare pentru monitorizarea evoluţiei de securitate şi coordonarea forţelor şi mijloacelor, precum şi pentru sprijinul autorităţilor publice, dacă situaţia o va impune.
„În strânsă coordonare cu structurile militare aliate, desfăşurăm următoarele: în plan naţional – consolidăm continuu capabilităţile şi creştem capacitatea de reacţie a forţelor proprii; în context NATO – încurajăm participarea structurilor multinaţionale aliate de tip ‘grup de luptă’ în România, pentru asigurarea unui aliniament defensiv unitar şi proporţionat pe întregul Flanc estic NATO; în contextul Parteneriatului Strategic – continuăm demersurile de cooperare şi suplimentare a prezenţei militare americane pe teritoriul naţional„, a precizat generalul Petrescu.