Cât de fragilă este acum relația dintre președinții Turciei și Rusiei, Recep Erdogan și Vladimir Putin, în contextul războiului declanșat de Moscova în Ucraina

Aliat al lui Vladimir Putin, dar și pre­ședinte al unei țări din NATO, turcul Recep Tayyip Erdogan are o poziție ex­trem de delicată și sunt voci care spun că recenta reapropiere de Rusia s-ar pu­tea să nu supraviețuiască răz­boiului de­clanșat de Putin împotriva Ucrainei.

De la începutul lunii februarie, traficul prin strâmtoarea Bosfor care leagă Marea Marmara de Marea Neagră a fost mai aglo­merat și mai periculos decât de obicei. Pe lângă feriboturile cu pasageri, supertancuri petroliere și cete ocazionale de delfini, navele de război rusești și-au făcut și ele drum, îndreptându-se spre Ucraina – mai exact, este vorba de șase nave amfibii de asalt și de un submarin de clasă Kilo. La momentul declanșării invaziei, 24 februarie, Rusia avea șase sub­marine din clasa Kilo în apele Mării Negre, echipate toate cu rachete care pot lovi ținte din Ucraina.

Foarte probabil, dintre toate țările care urmăresc conflictul din Ucraina pentru care aceste arme au fost desfășurate, Turcia este cea mai neliniștită, cred britanicii de la The Economist. De ce? Guvernul de la Ankara ar vrea să păstreze reapropierea de Rusia, recent câștigată. „Nu putem re­nunța nici la Rusia, nici la Ucraina“, declara Erdogan pe 23 februarie.

Doar că acțiunile Rusiei s-ar putea să-i forțeze prea mult mâna. La scurt timp după ce bombele rusești au început să cadă asupra unor obiective ucrai­nene, ministrul turc de externe, Mevlüt Çavuşoglu, a declarat invazia „inaccepta­bilă“ și a etichetat-o „o gravă încălcare a le­gislației internaționale“. De asemenea, a denunțat declararea independenței celor două enclave separatiste din Ucraina – Do­nețk și Luhansk. Este clar un război care va testa relația ruso-turcă, existând chiar riscul distrugerii ei.

Preocuparea ime­diată a Turciei

Preocuparea ime­diată a Turciei este economia în picaj. Erdo­gan, care prin măsurile luate a dus inflația la peste 48% și a nimicit lira turcească prin reducerile iraționale ale ratei dobânzilor, vrea să încaseze cât mai multă valută în sezonul turistic care va începe curând, iar pentru asta are nevoie de scăderea prețu­rilor la energie și de stabilitate regională.

Ei bine, războiul lui Putin împotriva Ucra­i­nei tocmai i-a subminat această perspec­tivă – amintim doar că rușii și ucrainenii au reprezentat peste o treime din turiștii stră­ini veniți anul trecut în Turcia. Vara aceasta este evident că vor fi mult mai puțini.

Sancțiunile occidentale împotriva Rusiei, care este unul dintre principalii parteneri comerciali ai Turciei și principalul furnizor de gaz natural, vor afecta implicit și economia turcă, dându-i încă o lovitură. Războiul s-a făcut resimțit deja pe piețele de capital tur­cești, lira depreciindu-se la cel mai scă­zut nivel de anul acesta.

Pe de altă parte, Turcia nu dorește anta­go­nizarea cu Rusia. Ultima dată când a fă­cut-o, doborând un avion de luptă rusesc la frontiera cu Siria în 2015, răspunsul rusesc a fost un amestec de sancțiuni și amenințări. A fost un duș suficient de rece încât să-l de­­ter­mine pe Erdogan chiar să-și ceară scuze – o premieră – și să accepte mai multe concesii făcute Rusiei.

A urmat o reîncălzire a relației bilaterale – noi contracte pe piața de energie, coope­rare în Siria, culminând cu achiziția de către Turcia a sistemului rusesc de apărare anti­ae­riană S-400. Rusia a încercat să desprindă Turcia de NATO, în timp ce Turcia, izolată de partenerii occidentali, a căutat sprijinul Rusiei pentru a-și promova interesele regionale.

Dans periculos

În mod remarcabil, re­apropierea celor două țări a supraviețuit și asasinării ambasadorului Rusiei în Turcia, dar și războaielor din Libia, Siria și Azerbai­d­jan, unde aghiotanții lui Erdogan s-au confruntat de câteva ori cu cei ai lui Putin.

Este genul de relație în care cele două pu­teri cooperează ori de câte ori este posibil și se confruntă acolo unde e necesar, chiar dacă niciodată direct. „Este ca o ca­poeira“, în formularea unui diplomat european, care a comparat-o cu stilul brazilian de arte marțiale.

În momente tensionate, de obicei, Turcia a știut să dezamorseze situația – când în 2020 un atac aerian rusesc a ucis zeci de sol­dați turci staționați în Siria, Erdogan a ordonat o campanie de bombardare împotriva forțelor regimului sirian, dar a protejat pozițiile rusești.

În același timp, Turcia consideră și Ucra­ina ca fiind partenerul său strategic. S-a opus anexării Crimeei de către Rusia, a sus­ținut Ucraina în demersul său de aderare la NATO, și-a manifestat îngrijorarea față de con­solidarea pozițiilor militare navale ale Rusiei în apele Mării Negre.

Chiar la începutul acestui an, cei doi pre­șe­dinți – Erdogan și Volodimir Zelenski, au semnat un nou acord de cooperare în materie de apărare. În contextul conflictului din Ucraina, Turciei îi va fi foarte greu să men­țină un echilibru între calitatea sa de membru al NATO și relațiile apropiate cu Rusia, este de părere Alper Coşkun, de la or­ganizația americană Carnegie Endowment for International Peace.

Susținerea Ucrainei a mai spălat ima­ginea șifonată a Turciei în cadrul Alianței Nord-Atlantice, lăudată acum de diplomații americani pentru poziția fermă. O alegere care ajută Turcia să se apropie de Emiratele Arabe Unite, Egipt și Israel, aliați ai Statelor Unite.

Vulnerabilitatea

Este adevărat că Rusia are pârghii prin care poate tempera ela­nul Turciei binevoitoare cu Ucraina. Și asta se poate vedea cel mai bine în provincia Idlib (din nord-estul Siriei, unde sunt peste trei milioane de civili sub conduce­rea extremiștilor islamiști). În urmă cu doi ani, Turcia (susținătoare a insurgenților) și Rusia (susținătoare a regimului sirian) au fost de acord cu încetarea ostilităților. A fost astfel oprită o ofensivă care ar fi împins insurgenții, dar și milioane de refugiați la frontiera Turciei.

De la începutul crizei din Ucraina, sunt tot mai dese încălcările acelui armistițiu, susțin oficialii de la Ankara. Și nu este o coin­cidență – Rusia folosește chestiunea refugiaților ca armă împotriva Turciei. „Rușii văd regiunea Idlib drept o vulnerabilitate a Turciei și, permițând noi ciocniri, transmite de fapt un mesaj Ankarei“, co­men­tează un oficial turc.

La începutul anului, Erdogan anunța că Turcia va face tot ce este necesar ca membru NATO în cazul unei invazii ruse în Ucra­ina. Dar în practică nu sunt multe pe care Turcia să fie pregătită să le facă pentru Ucraina. Recent, unul dintre consilierii premierului turc a sugerat că Turcia nu se va ali­nia cu sancțiunile internaționale impuse Rusiei, etichetându-le „inutile“.

Pe de altă parte, pe 27 februarie, Turcia și-a schimbat retorica, apreciind drept „răz­boi“ invazia Rusiei în Ucraina. Noua înca­drare i-a permis practic să anunțe că va im­­plementa Con­venția de la Montreux, pactul internațional privind circulația navală către Marea Nea­gră care îi permite Turciei, în anu­mite con­diții, să limiteze accesul prin strâmtorile Bosfor și Dardanele al vaselor de război, în cazul de față cele rusești, no­tează Reuters.

De asemenea, Turcia a încercat să se po­zi­ționeze (și s-a oferit) și drept posibil mediator între Rusia și Ucraina, ceea ce pare acum o naivitate, apreciază cei de la The Economist. Este evident că lui Erdogan i-ar fi plăcut mult mai mult relația confortabilă cu Putin, numai că invadarea Ucrainei cel mai probabil va pune capăt poveștii lor de amor.

Într-un comentariu semnat în cotidianul britanic Financial Times, Ben Hodges, fost comandant al armatei SUA în Europa, in­sistă pe importanța recuceririi unei poziții de forță a NATO în regiunea Mării Negre pentru a nu mai fi în situația de a reacționa la ac­ți­u­nile discreționare ale Moscovei. În acest sens, relația cu Turcia este vitală, sub­li­ni­ază acesta.

Importanță

Convenția de la Montreux, din 1936, pre­vede că nicio țară membră a NATO nu poate trimite por­tavioane în Marea Neagră.

• ISTORIE. Convenția reglementează traversarea strâmtorilor Bosfor şi Dardanele a navelor de război, adică limitează numărul și dimensiunile vaselor de război aparținând altor țări decât cele riverane la Marea Neagră.
• REGLEMENTĂRI. Țările care nu sunt rive­rane la Marea Neagră au și limitări de tonaj, astfel că nu pot trece nave militare de peste 15.000 de tone.
• CHEIA. În vremuri de război, dacă Turcia își menține neutralitatea, niciun vas militar al unei țări implicate în conflict nu poate traversa cele două strâmtori turcești, iar Turcia are putere deplină de decizie.

Acest articol a apărut în numărul 135 al revistei NewMoney

FOTO: Getty