Cât de fragil s-a dovedit a fi modelul de creștere economică din China, bazat pe imobiliare

De ani la rând, analiști internaționali avertizau că modelul de creștere chinez bazat pe imobiliare nu este sustenabil. La jumătatea lunii septembrie a venit confirmarea. Evergrande, cel mai mare dezvoltator imobiliar din țară, a admis că s-ar putea să nu-și poată achita obligațiile față de creditori. Dincolo de riscul sistemic pentru economia și societatea chineze, impactul ar putea afecta toată economia lumii.

Criza Evergrande ar putea fi un moment Lehman Brothers mult mai grav pentru China, pentru că indică sfârșitul unui model de creștere bazat pe o bulă imo­bi­liară, atrage atenția traderul Jim Chanos într-un interviu acordat publicației britanice Financial Times (FT).

„În realitate, e plin de Evergrande în China. Evergrande este întâmplător și cel mai mare dintre ele“, atrage atenția asupra fenomenului Chanos, celebru pentru că a prezis prăbușirea gigantului energetic Enron în 2001. „Toți dezvoltatorii sunt la fel, întreaga piață imobiliară chineză stă pe picioare de lut“, adaugă Chanos, care este și fondatorul fondului de hedging Kynikos Asso­cia­tes.

Cum era de așteptat, fiind vorba de a doua economie a lumii, problemele businessului Evergrande au de­pășit rapid granițele țării. Temerile legate de incapacitatea de plată a celui mai îndatorat dezvoltator imobiliar din lume au declanșat unde de șoc pe toate piețele. Defaultul ar putea afecta în cascadă întreaga piață asiatică a datoriilor.

Majoritatea investitorilor cred că Evergrande nu va afecta băncile și investitorii globali în felul în care s-a întâmplat cu falimentul Lehman Brothers în criza fi­nan­ciară din 2007, deoarece ponderea datoriei pe piețele internaționale – aproximativ 20 de miliarde de dolari – este relativ mică.

În China însă, ponderea este seismic de mare – peste 300 de miliarde de dolari datorați în cea mai mare parte creditorilor din China. Chanos avertizează că impactul economic la nivelul Chinei va fi sever, dat fiind că sectorul imobiliar are o pondere de 29% în pro­dusul intern brut (PIB). „Din multe puncte de vedere nu trebuie considerat o situație de tipul Lehman, dar în multe privințe este mai grav, pentru că Evergrande este simptomatic pentru un model economic bazat pe îndatorare“, explică acesta.

Schimbări

Anul trecut, președintele Chinei, Xi Jinping, a luat câteva măsuri menite să mai tempereze anii în care s-au livrat inflaționist imobiliare în China, precum și măsuri menite să limiteze gradul de îndatorare în sector.

Numai că dacă te apuci acum brusc să dezumfli bula, demersul devine extrem de riscant. Nu sunt riscuri care să se extindă și în in­teriorul sistemului bancar când nimeni nu mai îm­prumută pe nimeni. Este un risc însă pentru modelul economic de creștere al Chinei, care se baza consistent pe sectorul imobiliar. Motiv pentru care China va trebui să găsească noi motoare de creștere sau altfel va trece printr-o peri­oadă destul de lungă de creștere mult mai lentă decât până acum.

„Dacă Partidul Comunist Chinez învață ceva din pră­bușirea Evergrande rămâne de văzut“, mai spune fondatorul Kynikos, căzut în dizgrație de la criza finan­ciară din America încoace – activele pe care le are în management au scă­zut sub un miliard de dolari, după un nivel-record de șapte miliarde de dolari atins acum zece ani.

De ce vorbește Chanos atât de mult de China acum? Fondul său specializat în short selling și-a du­blat expunerea pe China la peste 10% în ultimul an, in­clusiv poziții short în bănci precum HSBC și Standard Chartered, „care la rândul lor au o expunere ma­sivă pe China“. Ambele bănci sunt listate la Londra, dar cea mai mare parte a profiturilor o fac în Asia.

Tot de cum vor gestiona autoritățile chineze pră­bușirea celui mai mare dezvoltator imobi­li­ar din țară și a uneia dintre cele mai mari com­panii chineze depinde calmarea piețelor. Poate fi totodată un semnal că ar fi timpul să fie cum­părate mai masiv acțiuni în active chineze, comen­tează și Forbes într-o analiză de­dicată crizei Evergrande. Pe aceeași linie cu FT, sub­li­niază de la început că nu asistăm la un Lehman 2.0.

Saga defaultului Evergrande este un soi de naufragiu care s-a derulat cu încetinitorul pentru că majoritatea comunității de investiții era conștientă de el de ani buni. Nu înseamnă că nu rămâne un moment marcant – este vorba de cel mai mare dezvoltator imobiliar din China. Mai este important și pentru că de la prăbu­și­rea băncii Lehman Brothers și criza financiară din Sta­tele Unite ale Americii în­coace, investițiile în imobi­liare s-au schimbat major, în condițiile în care băncile nu mai puteau ști cine va supraviețui și cine nu, în ce intermediar să aibă încredere și care active chiar sunt de calitate.

Evergrande a rămas un model bazat pe un lanț lung de intermediari și un portofoliu cu multe active evaluate artificial, numai că toată lumea investițională știa că situația contabilă a companiei este sub o imensă pre­siune. Defaultul actual este doar momentul culminant al unui șir de ani de decizii proaste și de evaluări discutabile în portofoliul de active.

Pragmatism & etatism

O altă componentă-cheie care joacă un rol în saga Evergrande este modul în care funcționează guvernul chinez. Partidul Comunist Chinez se poate implica și asigura lichiditățile necesare, plătind către bănci, alți creditori sau chiar direct celor de la Evergrande, dacă simte că lucrurile scapă de sub control.

Deocamdată, pare că va asigura sprijin local pentru a susține continuarea marilor proiecte aflate în con­strucție avansată și va injecta ceva lichidități în companie pe măsură ce aceasta scapă de active. Rămâne de văzut dacă acestea vor fi vândute la prețuri cu dis­count sau autoritățile locale vor achita la valoa­rea de piață.

Este important de remarcat însă că guvernul de la Beijing nu a intervenit direct în stoparea defaultului Evergrande. Nu se folosește de moment nici pentru a naționaliza compania, nici pentru a face un spectacol public în care să deplângă capitalismul. Dimpotrivă, lasă compania să cadă și face doar ce trebuie să facă pentru a împiedica prăbușirea sistemului. Adică o abordare pragmatică, procapitalistă, și, în definitiv, un semnal bun pentru restul sectoarelor chineze care se află sub presiunea unor reglementări tot mai puternice.

Acțiunile companiilor chineze s-au tranzacțio­nat la valori mai mici tot anul, multe nume mari precum Baidu, Alibaba sau JD, deși tehnologice, se află pe un trend negativ – s-au vândut cu discounturi de până la 50-60% față de nivelurile-record înregistrate anterior. De obicei, tranzacțiile cu asemenea discounturi indică o deteriorare semnificativă a modelului de business sau oportunități de achiziție.

În cazul de față, adevărata dilemă a investitorilor este dacă este bine (oportun) sau nu să investească în companii chineze în contextul în care în ultimele luni guvernul de la Beijing a aplicat restricții și regle­mentări noi în mai multe industrii, în unele cazuri cu impact semnificativ asupra afacerilor. De exemplu, în sectorul educațio­nal – noile reglementări impuse de Partidul Comunist au eliminat practic o industrie întreagă peste noapte.

Investitorii s-au trezit cu inves­ti­­țiile evaporate, la fel cei din sectorul jocurilor de noroc, când au fost anun­țate reglementări noi, astfel încât să fie controlate toate fluxurile de bani către și dinspre Macao (consi­de­rat un hub global al industriei jocurilor de noroc).

Cu toate acestea, noile măsuri sunt mai curând excep­ții de la regulă. Chiar dacă investitorii se simt persecutați sau văd represaliile ca fiind draconice, majoritatea reformelor care se aplică acum sunt pragmatice. Dar pentru a înțelege aceste reforme trebuie înțeleasă relația pe care Partidul Comunist o are cu poporul chinez. Este vorba mai exact de un fel de con­tract – oamenilor li se permite să se îmbogățească și, în schimb, oamenii îi consolidează puterea.

Prin ur­mare, în mare parte, reformele sunt centrate pe îm­bu­nătățirea bunăstării cetățenilor de rând. Reformele educaționale, spre exemplu, sunt menite să reducă povara îngrijirii copiilor. Măsurile împotriva marilor com­panii tehnologice sunt menite să ridice competiti­vitatea. Securitatea datelor este foarte importantă. La fel, controlul asupra flu­xurilor de capital care ies din țară este o preocupare principală.

Chiar dacă toate aceste măsuri au provocat ravagii semnificative în mai multe sectoare, este important de înțeles că nu sunt anticapitaliste, susțin cei de la Forbes. Pentru a ne convinge, trebuie să ne uităm atent la cum Beijingul gestionează criza Evergrande. În plus, dacă regimul și-ar fi dorit cu adevărat să fie anti­ca­pitalist, și companiile americane ar fi avut de suferit deo­potrivă. Orice campanie de naționalizare ar fi avut reverberații negative și asupra multor afaceri americane cu expunere mare în China pe lanțurile de apro­vizionare, ba chiar asupra comerțului global în gene­ral. Nu acesta este scenariul aflat acum pe masă.

Oportunitatea

Dacă operăm cu premisa că se poate investi în China, că Partidul Comunist nu are de gând să fie antibusiness, atunci înseamnă că există oportunități. În definitiv, vorbim de a doua mare eco­no­mie a lumii, a cărei continuă creștere nu a fost de­cât puțin frânată de COVID-19.

Este posibil ca investitorii să fie tentați de Evergrande și de companiile expuse pe gigantul chinez și care acum se află sub presiune. Riscul rămâne însă imens, oricât de mare ar fi toleranța la volatilitate, mai comentează Forbes.

Dezvoltarea imobiliară este un business opac, cu multe straturi de reglementări și interese care se suprapun. Capitalul împrumutat existent în sistemul imobiliar din China are o pondere semnificativă și, chiar dacă prăbușirea Evergrande va fi cel mai probabil controlată, sigur va genera unde de șoc. Această opacitate a ascuns practic riscurile, nu au existat aver­tismente clare. Evergrande s-a împrumutat de la absolut toată lumea – bănci, investitori, furnizori, clienți, angajați, numai că foarte mulți din acest lanț nu au știut în ce intră.

Dar după cum remarca și o analiză a celor de la zia­rul britanic The Guardian, criza Evergrande repre­zintă cel mai important test pentru Beijing și pentru președintele Xi Jinping în efortul de a reforma coloșii supraîndatorați ai economiei chineze. Deopotrivă, un test pentru sistemul financiar chinez, în condițiile în care sute de protestatari nemulțumiți au luat cu asalt sediul dezvoltatorului imobiliar. Pe de altă parte, tur­bulențele de pe piețe pun presiune pe liderii chinezi în sensul frânării înăspririi politicii față de conglomera­tele chineze.

Cronologia

În 1996 începe visul. Fost muncitor într-o oțelărie, Xu Jiayin pornește afacerea Evergrande, cu gândul la milioanele de chinezi din clasa de mijloc care căutau prosperitatea prin investiții imobiliare într-o țară care se urbaniza accelerat.

În 2009-2019 începe extinderea afacerii. După listarea din 2009, Evergrande preia și echipa de fotbal Guangzhou, pe care o redenumește Guangzhou Evergrande, și cheltuiește miliarde de dolari pe fotbaliști străini valoroși. Totodată, compania începe să-și diversifice investițiile în agrobusiness, petrol, ba chiar își deschide și o divizie de mașini electrice pe care tre­buia să o listeze în această toamnă.

În 2017, Xu devine cea mai bogată persoană din Asia, cu o avere estimată la 43 de miliarde de dolari. Trece doar un an de la acest moment și, în 2018, Banca Centrală a Chinei trage un prim semnal de alar­mă în legătură cu Evergrande. Compania este pusă pe lista celor mai îndatorate conglomerate și pusă sub strictă monitorizare, transmițând astfel mesajul că un colaps poate cauza riscuri sistemice.

În august 2020, compania intră sub incidența regle­mentării numite „trei linii roșii“, prin care se limitează ca­pacitatea de a se împrumuta a companiilor imobiliare supraîndatorate. Evergrande își vinde 28% din divizia de management a activelor imobiliare pentru suma de trei miliarde de dolari și începe totodată să vândă din portofoliu cu discounturi masive.

În iunie 2021 începe și analiza la sânge a depozitelor de la clienți – controversata practică de a lua avansuri substanțiale de la clienți înainte de a livra casa, o sursă importantă de creditare folosită de dezvoltatorii imobiliari. Noile reglementări stabilesc pragul maxim de avans, banii sunt reținuți și livrați dezvoltatorilor în tranșe pe măsură ce sunt verificate stadiile de dezvoltare ale proiectelor imobiliare.

Potrivit firmei de cercetare Capital Economics, la final de iunie, Evergrande avea pasive în prevânzare în valoare de peste 207 miliarde de dolari, echivalentul a 1,4 milioane de imobile asumate că le va construi.

Potrivit lui Logan Wright, directorul firmei de con­sultanță Rhodium Group, cinci țări membre ale G7, precum Franța, Germania, Italia, Marea Britanie și Canada, ar putea să-și cazeze oricare întreaga popula­ție în apartamentele goale din China. „Estimăm că inventarul de locuințe existent, dar nevândut se situ­ează în intervalul de trei miliarde de metri pătrați, ceea ce este suficient pentru a găzdui 30 de milioane de familii“, a mai indicat acesta.

Din august, se îngroașă rândurile subcontractorilor care încep să dea în judecată compania. Se opresc lu­crările la mai multe șantiere. Companiile internațio­nale de rating precum Fitch, Moody’s, S&P scad la ne­­gativ ratingul Evergrande, ceea ce face tot mai greu ca firma să se mai poată împrumuta. Plutește deja în aer teama de faliment. Compania anunță că are datorii de peste 300 de miliarde de dolari și că riscă să nu poată plăti dobânzile la termen. Septembrie vine cu proteste publice în fața sediului companiei din Shenzen și în alte locații din țară.

Din acest punct, pentru economia lumii devine pro­blematică încetinirea creșterii economiei chineze în contextul posibilei prăbușiri a grupului Evergrande, dincolo de riscul pentru stabilitatea financiară, eco­nomică și so­cială a Chinei. Dat fiind că sectorul imobiliar era o locomotivă a creșterii produsului intern brut, evenimentele de azi ar putea compromite rata de creștere pentru un deceniu. „Nu aș fi surprins dacă peste un deceniu creșterea PIB-ului Chinei să fie de doar 1 sau 2%“, a declarat Leland Miller, chief executive officer (CEO) al firmei de consultanță China Beige Book.

Orice scădere a creșterii economice a Chinei este inevitabil resimțită la nivel mondial, după ce China a fost cel mai mare motor al prosperității globale, contribuind cu 28% din creșterea PIB-ului la nivel mondial între anii 2013 și 2018, adică dublu decât contribuția Statelor Unite, potrivit unui studiu al Fondului Mone­tar Interna­țional (FMI).

Impactul

Criza dezvoltatorului imobiliar Evergrande afectează și celelalte activități ale grupului chinez, precum și sectorul imobiliar din China.

• MAȘINI ELECTRICE. Evergrande Auto nu comer­cia­lizează în prezent niciun ve­hicul, dar urma să se listeze secundar pe piața Star Mark din Shanghai. Pe bursa din Hong Kong a pierdut anul acesta 94% din valoare.
• CĂDEREA. Evergrande are 200.000 de angajați și generează indirect 3,8 milioane de lo­curi de muncă în China. Oficial, com­pania a avertizat că, fără o injecție rapidă de capital, lipsa de lichidități i-ar putea afecta „operațiunile zilnice și ar înrăutăți capacitatea compa­niei de a le plăti sala­riile angajaților și de a acoperi alte cheltuieli“.
• DOMINO. Principalii dezvoltatori imobiliari din Hong Kong au pierderi uriașe. Ave­rea lui Xu Jiayin, pre­ședintele grupu­lui Evergrande, a scăzut la 7,3 mili­arde de dolari, de la un maxim de 42 de miliarde de dolari în 2017.

Acest articol a apărut în numărul 125 al revistei NewMoney

FOTO: Getty