Cât de dur joacă Vladimir Putin în negocirile cu NATO pe tema tensiunilor din Ucraina

Analiștii militari occidentali vorbesc de o iminentă acțiune militară a Rusiei împotriva Ucrainei, deși pe 10 ianuarie a dat asigurări că nu intenționează să atace țara vecină. A intrat cu trupe însă în Kazahstan după căderea președintelui Nursultan Nazar­baiev, o oportunitate de a aduce cea mai bogată țară din Asia Centrală în sfera sa de influență.

Chiar pe 2 ianuarie, în cadrul unei discuții telefonice, președintele american Joe Biden l-a asigurat pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski că „SUA și aliații săi vor răspunde decisiv dacă Rusia va invada Ucraina“. Discuția a avut loc la câteva zile după ce Biden i-a cerut omologului său rus Vladimir Putin să de­tensioneze criza militară de la frontiera cu Ucraina înainte de întâlnirea programată la finalul lunii, la Geneva, între oficiali ruși și americani, notează CNN.

Circa 100.000 de soldați ruși sunt în continuare des­fășurați la frontieră, în ciuda acestor avertismente. Iar potrivit serviciilor americane de informații, „Rusia ar putea lansa o ofensivă militară împotriva teritoriilor ucrainene la începutul lui 2022“.

Biden a subliniat că l-a avertizat pe Putin că Rusia va plăti un preț greu dacă invadează Ucraina, iar sanc­țiunile economice extrem de dure sigur se vor afla pe agendă. Putin a replicat că o nouă rundă de sancțiuni ar fi o greșeală colosală din partea SUA și ar conduce la o rupere completă a relațiilor dintre cele două țări.

Rusia a cerut garanții de securitate din partea Statelor Unite, inclusiv un angajament ferm că NATO nu se va extinde spre est și nu va accepta Ucraina ca mem­bru. De altfel, potrivit revistei Foreign Affairs, Rusia urmărește, de fapt, să oprească expansiunea alianței, nicidecum să anexeze noi teritorii. Biden a atras aten­ția însă că SUA nu vor face nicio concesie în privința NATO sau a viitorului Ucrainei.

NATO, prea aproape

Într-un editorial al ziarului bri­tanic The Guardian, Adam Schiff crede că decizia foarte probabilă a Rusiei de a invada Ucraina nu va face decât ca alianța să devină și mai atractivă pentru alte țări (efectul ar putea fi, așadar, de bumerang pentru Rusia). Pentru a-l descuraja pe liderul rus, sancțiunile ar trebui să fie la un nivel fără precedent.

În contextul tensionat actual, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că, „dacă Occidentul va continua pe linia sa agresivă, Rusia va fi forțată să adopte toate măsurile necesare pentru a asigura echi­librul strategic și pentru a elimina amenințări inaccep­tabile la adresa propriei securități“.

De ani de zile, Rusia se plânge de apropierea NATO, odată cu prăbușirea Uniunii Sovietice. Fără sancțiuni fără precedent și un front comun solid din partea tuturor aliaților, Rusia nu va putea fi oprită, mai crede Schiff, citat de Reuters.

Nu ar trebui să ne lăsăm însă păcăliți de discuția telefonică a celor doi mari lideri și de promisiunea unor noi negocieri în ianuarie, comentează și Bloomberg. Contextul este ideal pentru o invazie rusă, iar filonul pare mai degrabă de inspirație țaristă decât sovietică, așa că nu este exclus ca un război împotriva Ucrainei să-l facă pe liderul rus ceea ce visează – Putin cel Mare.

Când o tabără este setată pe război, activitatea di­plo­matică adesea continuă chiar și cu câteva ore îna­inte de începerea ostilităților. Iar Putin pare decis să în­ceapă acest război, opusul unui atac-surpriză.

În iulie anul trecut, Putin publica un eseu lung, intitulat „Despre unitatea istorică a rușilor și ucraineni­lor“, în care argumenta tendențios că independența ucraineană a fost o anomalie istorică. Un mesaj destul de limpede că are în vedere o preluare precum anexa­rea Austriei în 1938 de Germania nazistă. Mai mult, cei 100.000 de soldați ruși au fost desfășurați pe trei puncte cardinale la frontiera cu Ucraina chiar înainte să fie publicat eseul.

De mai multe ori în 2021, președintele Putin a atras atenția asupra încălcării mai multor linii roșii privind securitatea Rusiei. Pe 30 noiembrie, de exemplu, a declarat că, dacă sisteme ofensive vor fi desfășurate pe teritoriul Ucrainei, „va trebui să răspundem în oglindă“.

Pe 17 decembrie, Rusia a lansat un ultimatum virtual către SUA și NATO, publicând două acorduri de se­curitate – un tratat bilateral SUA-Rusia și unul multilateral NATO-Rusia. Cele două tratate în fază de pro­iect cuprind șase cereri-cheie: NATO trebuie să pună capăt extinderii; SUA și NATO nu trebuie să desfășoare rachete cu rază scurtă sau medie de acțiune care ar pu­­tea amenința teritoriul rus; SUA nu trebuie să sta­ționeze arme nucleare în străinătate; NATO nu trebuie să desfășoare forțe sau arme în statele membre care s-au alăturat alianței după așa-numitul Act de Fondare din mai 1997, adică toate fostele state membre ale Pactului de la Varșovia; NATO trebuie să desfășoare exerciții militare cu maximum 3.000-5.000 de soldați și doar într-o zonă-tampon agreată; SUA nu au voie să coopereze militar cu țările din fosta Uniune Sovietică. Unele cereri amintesc de fostele acorduri de securitate dintre NATO și Rusia (de exemplu, cea privind des­fășurarea de rachete cu rază scurtă sau medie de acțiune).

Ialta 2.0?

NATO nu are staționate trupe permanente în Europa de Est, deoarece formal nu a fost abrogat niciodată Actul de Fondare. Cu toate acestea, din 2017, Alianța a rotit aproximativ 1.100 de soldați în state membre precum Estonia, Letonia, Lituania și Polonia în virtutea politicii de prezență rotațională înaintate pe flancul estic, respectiv „consolidate“ pe segmentul nord-estic (Enhanced Forward Presence – eFP, n.r.). Dacă se va renunța la această prezență rotațională, ges­tul ar reprezenta deja o mare concesie făcută Mos­covei.

Luate la un loc, cererile Moscovei sunt nici mai mult, nici mai puțin decât o „nouă Ialta“, care i-ar reda Rusiei o sferă de influență dincolo de fostele republici sovietice, adică și asupra Europei de Est. Ar putea intra într-o discuție doar dacă Rusia ar oferi ceva important la schimb – de pildă, retragerea tuturor for­țelor sale din Ucraina. Numai că Putin este departe de astfel de concesii. Este, de fapt, artizanul acestui casus belli.

Pe 23 decembrie, în conferința sa maraton de final de an, deja tradițională, liderul rus a explicat că orice concesii și oricâte asigurări ar primi, Rusia nu va mai avea încredere în SUA, deoarece americanii au mințit flagrant cu privire la extinderea NATO. Faptul că alianța are arme ofensive la ușile Rusiei este ca și cum Rusia ar avea sisteme similare în Canada sau în Mexic. Întrebat de un jurnalist dacă Rusia este deranjată, Putin l-a citat pe ministrul de externe al țarului Alexandru al II-lea, prințul Gorceakov: „Rusia nu este furioasă, își concentrează doar forțele“.

Mulți dintre analiștii occidentali fac greșeala de a crede că scopul lui Putin este de a reface URSS, invo­când comentariul celebru făcut în 2005 în care deplângea colapsul Uniunii Sovietice, numindu-l drept „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului“.

Suprimarea, chiar în decembrie 2021, a celei mai cu­noscute organizații pentru drepturile omului din Rusia – Memorial International – arată că Vladimir Pu­tin își pregătește țara pentru vremuri grele, în formularea profesorului Roman Goncearenko, citat de Deutsche Welle. Totodată, ar putea fi un indiciu că Pu­tin mai nutrește o oareșce fidelitate față de malefica moștenire a lui Stalin.

Despre organizația neguvernamentală Memorial International, procurorul general Aleksei Jafiarov a spus: „În mod fals creează imaginea fostei Uniuni Sovietice drept un stat terorist. Și ne împinge să ne fie ru­șine de trecutul sovietic în loc să ne amintim de is­toria noastră glorioasă“. De altfel, Jafiarov ar putea ușor să joace un rol în „Maestrul și Margareta“, roma­nul lui Mihail Bulgakov, cu a sa descriere memorabilă a erei staliniste.

De la Petru la Putin

Numai că Putin nu privește cu nostalgie la epoca stalinistă, ci la ascensiunea Imperiului Rus sub domnia lui Petru cel Mare. În 2019, într-un interviu memorabil, editorul ziarului britanic Financial Times, Lionel Barber, remarca „statueta din bronz a vizionarului țar care trona în biroul liderului rus“. Și adăuga că „Petru este liderul preferat al lui Putin, iar memoria lui va supra­viețui atât timp cât și cauza lui va supraviețui“.

Pentru a înțelege acest cult al lui Putin pentru țar e nevoie de o călătorie cu trei secole în urmă, până la momentul Marelui Război al Nordului (1700-1721), când forța militară dominantă a Europei era nu Rusia, ci Suedia, condusă de marele luptător scandinav Ca­rol al XII-lea. În Marele Război al Nordului, acesta a în­fruntat alianța lui Frederick al IV-lea, regele Danemarcei și al Norvegiei, alături de Augustus cel Puternic, elector al Saxoniei, rege al Poloniei și duce de Lituania, și de țarul rus Petru I. Până în 1709, Suedia a reușit să-i înfrângă pe Frederick și pe Augustus, nu și pe țarul rus. La Poltava (localitate situată la 320 de kilometri est de Kiev, nu departe de regiunile disputate azi – Luhansk și Donețk), în 1709, Petru cel Mare a câștigat cea mai importantă bătălie a domniei sale. Poltava fusese aleasă de regele Carol a XII-lea drept cartier ge­neral al armatei sale pe durata asprei ierni rusești. Poltava nu era, așadar, în Rusia, dar nici în Ucraina (nu în sensul modern).

Ucraina de azi era prinsă între două forțe – era trasă spre vest de Polonia și spre est de Rusia. Ei bine, bătălia de la Poltava (când însuși marele Carol al XII-lea a fost rănit) a tranșat cărei zone de influență urma să aparțină.

Este victoria care îl inspiră azi pe „țarul“ Putin, mult mai substanțial decât epoca întunecată a regimu­lui de teroare instituit de Stalin și de care ucrainenii si­gur își vor aminti mereu cu groază. Este, totodată, o victorie care a consfințit ascensiunea Rusiei ca mare putere europeană și care ne reamintește că acest te­ritoriu a fost egal disputat la începutul secolului, așa cum este, iată, și azi.

Conflictul ruso-ucrainean de azi are legătură și cu ră­mășițele unui prinț din secolul al XI-lea, Iaroslav cel Înțelept. Moștenirea acestuia este disputată deopo­trivă de Kiev și de Moscova, iar osemintele lui sunt cău­tate până în America (Biserica Ortodoxă din Brooklyn).

Iaroslav a reușit în secolul al XI-lea să unească principatele dintre Marea Baltică și Marea Neagră, formând primul stat politic al slavilor estici. Atât Rusia, cât și Ucraina și-l dispută ca lider fondator și pretind a fi moștenitoarele politice ale federației rușilor kie­veni. De câțiva ani, Ucraina chiar a demarat o opera­țiune întreagă implicând Departamentul de Stat și FBI-ul în găsirea rămășițelor acestuia, scrie la început de an Wall Street Journal în contextul iminentului conflict ruso-ucrainean. Găsirea lor ar constitui o victorie simbolică ce ar pleda o dată în plus cazul suveranității Ucrainei în acest moment tensionat – numele cneazului Iaroslav a fost invocat în discursul rostit de ziua na­țională de președintele Zelenski. Dimpotrivă, pentru președintele Putin, Rusia (sau Rutenia) Kieveană este argumentul că Rusia și Ucraina sunt părți ale ace­­luiași spațiu istoric și spiritual, după cum a spus-o chiar el în eseul din vara lui 2021, la care face trimitere și Bloomberg.

„Ca descendenți direcți ai Rusiei Kievene, nu negăm dreptul Belarusului și al Rusiei moderne de a onora le­gătura istorică cu acest spațiu. Ce respingem categoric însă sunt actualele încercări ale Rusiei de a folosi istoria acestui loc pentru a servi miturilor puti­niste și a justifica pretenții teritoriale ilegitime“, a de­­clarat ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba. Kremlinul nu a dorit să facă niciun comentariu pe această temă.

Întrebarea este cât de fantezist este Putin când se ima­ginează moștenitorul lui Petru cel Mare? Este și nu tocmai. Deși mulți o spun, populația Rusiei nu scade, ci, dimpotrivă, a crescut an de an din 2009 până în 2020. Produsul intern brut este mai mic decât cel al Co­reei de Sud și doar 20% din cel american (compa­rând puterea de cumpărare și potrivit cifrelor din 2020 ale Fondului Monetar Internațional). Și să nu uităm dimensiunile economice din vremea celui de-al Doilea Război Mondial – PIB-ul Uniunii Sovietice era la jumătate din cel american. Nu trebuie să fii Goliat ca să pornești un război.

Scenarii de luptă

Putin nici nu are nevoie să iște un război în stilul clasic, punând tancurile rusești să defileze pe câmpurile ucrainene. O invazie terestră masivă este doar una din opțiuni. Ar putea foarte bine să lanseze un asalt amfibiu asupra coastei ucrainene a Mării Negre sau un atac precis cu rachete împotriva unor ținte-cheie din Ucraina. Sau poate cuceri teritorii noi din estul Ucrainei, având ca punct de pornire mili­țiile deja aflate pe poziții. Poate la fel de bine lansa niște atacuri cibernetice împotriva comunicațiilor și infrastructurii ucrainene – să nu uităm că cele mai re­­cente acțiuni în care Rusia s-a implicat (Ucraina, în 2014, și Siria, din 2015 încoace) nu au fost invazii ample, ci escala­dări treptate ale conflictului. Ultimul blitzkrieg al Rusiei datează din 2008, când timp de cinci zile a luat cu asalt Georgia, fără a invada însă ca­pitala Tbilisi.

Este limpede că mulți tineri ucraineni vor să lupte și să-și apere țara, numai că fără sprijin internațional nu au nicio șansă. Din păcate, nimeni nu pare dispus să-i ajute. Ani de zile, guvernele de la Kiev au încercat aderarea la Uniunea Europeană sau la NATO – cea mai recentă tentativă datează din iunie 2021.

A fost o nouă lovitură pentru Kiev când Adminis­trația Biden a ridicat sancțiunile împotriva companiei care monitoriza construcția conductei Nord Stream 2 (terminată deja), care leagă Rusia de Germania. Când gazoductul va funcționa, Ucraina va pierde din produsul intern brut între 2 și 3 mi­liarde de dolari din taxele de tranzit.

Alături de alte două state din fosta Uniune Sovietică, Georgia și Republica Moldova, Ucraina caută să în­ceapă negocierile de aderare la Uniunea Europeană, doar că Europa nu este deloc deschisă, invocând ca motiv formal faptul că aceasta nu îndeplinește criteriile Tratatului de la Copenhaga – stabilitatea statului de drept, domnia legii, respectarea drepturilor omului și ale minorită­ților etc. Ucrainenii deplâng, pe bună dreptate, că în 2006, nici România, nici Bulgaria nu înde­pli­neau mare parte din aceste criterii, nemai­vor­bind în 2000, când cele două au demarat negocierile de aderare la UE.

Așadar, dacă Putin va lansa o acțiune militară, este limpede că Ucraina nu va primi sprijin militar din par­tea Occidentului. De altfel, pe 8 decembrie, președin­tele Biden a și exclus că va trimite trupe americane.

Prin urmare, ce ar trebui să înțelegem când Biden spune că SUA vor răspunde decisiv dacă Rusia inva­dează Ucraina? Răspunsul este că, la fel ca în 2014, violenței din teren i se va răspunde cu sancțiuni. Pe 7 decembrie, Victoria Nuland, subsecretar de stat pentru afaceri politice, a anunțat în fața Congresului că SUA pregătesc seturi de sancțiuni pentru ziua 1, ziua a 5-a, ziua a 10-a etc., fără a detalia în ce vor consta, dar că „vor fi de natură să izoleze Rusia complet de sis­temul financiar global“.

Scenarii de sancțiuni

În practică, probabil că re­presaliile occidentale vor însemna anularea lansării conductei Nord Stream 2, sancționarea datoriei suve­rane a Rusiei pe piața secundară, sancționarea băn­ci­lor de stat (Sberbank – PJSC, cea mai mare instituție financiară a Rusiei), limitarea convertibilității rublei în dolari, suspendarea Rusiei din SWIFT, sistemul care domină plățile interbancare la nivel mondial etc.

Ar fi, într-adevăr, sancțiuni mult, mult mai dure de­cât cele impuse în 2014. Dar pe cât de dure vor fi pentru Rusia, pe atât de resimțite vor fi în tot Occiden­tul. Rusia știe asta, mai ales după ce sancțiunile din 2018 asupra companiei de aluminiu United Co. Rusal International PJSC au trimis unde de șoc pe piața glo­bală a aluminiului, obligând SUA să dea înapoi.

Sancțiunile privind inaugurarea gazoductului Nord Stream 2 ar fi o pedeapsă minoră care nu va afecta ca­pacitatea Rusiei de a face bani din livrarea de gaz natural. În plus, Moscova poate face față unei crize a datoriei suverane cu rezervele de 620 de miliarde de dolari pe care le are.

Cea mai slabă verigă în strategia Occidentului ră­mâne, desigur, dependența Uniunii Europene de gazul rusesc – 43% din volumul total de gaz importat în 2020. Recent, președintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german Olaf Scholz s-au întâlnit la Bru­xe­lles cu Volodimir Zelinski pentru a-l asigura de „con­se­­cințele dure“ pe care Rusia le va simți dacă va ac­ționa militar împotriva Ucrainei.

Să ne reamintim însă că, în vara trecută, același pre­­ședinte Macron își eticheta omologii din Polonia și din țările baltice drept rusofobi și considera că aceș­tia insistă, într-o paranoia deplasată, cu adopta­rea unei politici dure față de Moscova, comenta atunci Politico. Reacția acestora a fost de bun-simț – sunt doar ruso-realiști, iar liderul de la Elysée este periculos păcălit în abordarea soft față de omologul său de la Kremlin.

Va fi sau nu va fi?

Se va lăsa Putin descurajat de avertismentele Occidentului sau va trece la ofensivă, cum prezic serviciile de informații americane?

• 2014. Rusia invada aproape 5% din teritoriul Ucrainei și peste jumătate din coasta acesteia. În estul țării, forțele rusești și separatiștii înarmați de Mos­cova au continuat de atunci luptele, soldate cu peste 13.000 de morți și 30.000 de răniți. Mutarea a frânat serios economia Ucrainei și apro­pierea acesteia de Occident.
• 2022. Experții militari sus­țin că situația este mai nuanțată acum și Putin are mai multe opțiuni. Oricare dintre scenarii va implica operațiuni militare conven­țio­nale, atacuri cibernetice sofisticate, campanii de dezinformare. Cu un Occident „moale“, cel mai plauzibil ar fi ca Moscova să își consolideze câști­gurile din Donețk și Luhansk și să creeze acolo o entitate care să funcționeze ca un stat viabil.

Acest articol a apărut în numărul 131 al revistei NewMoney

FOTO: Getty