Care sunt motivele pentru care președintele rus Vladimir Putin devine un personaj din ce în ce mai periculos

Occidentul trebuie, prin sancțiuni econo­mice, să-l facă pe Putin să plătească tot mai scump incursiunile agresive în sta­tele vecine și, la fel, reprimarea brutală a protestatarilor de acasă.

Președintele rus Vladimir Putin se teme de pri­zonierul său, Aleksei Navalnîi, care, după o lună de grevă a foamei în închisoarea unde a fost aruncat la întoarcerea în Rusia (a fost mutat pe 19 aprilie probabil pentru a fi hrănit cu forța), rămâne cel mai eficient opozant politic. Până acum, cli­purile disidentului rezonează extrem de bine cu electoratul rus – filmul-anchetă care pre­zintă detaliat palatul de un miliard de euro al lui Putin a strâns deja 116 milioane de vizualizări.

Navalnîi a reușit să coaguleze o mișcare, ridiculizând minciunile Kremlinului și pu­nând în dificultate partidul lui Putin (Rusia Unită) la apropiatele alegeri. Este poate și mo­tivul pentru care Putin, dorind să schimbe agenda și să aprindă flacăra patriotismului printre ruși, a trecut la vechea sa tactică – amenințarea vecinilor, comentează într-o analiză din 24 aprilie publicația britanică The Economist.

O mobilizare, multe întrebări

În de­curs de câteva săptămâni, Putin a mobilizat peste 100.000 de soldați ruși la granița cu Ucraina, pe care a dezmembrat-o deja parțial în 2014, când a ocupat Crimeea și i-a susținut pe secesioniștii pro­ruși din Donbas (estul Ucrainei). Între timp, forțele sale navale au amenințat că vor blo­ca Strâmtoarea Kerci, ocupând părți din Ucraina cu ieșire la Marea Neagră.

Pe 22 aprilie, ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, a anunțat că forțele ruse vor fi retrase de la frontiera ucraineană, dat fiind că și-au încheiat „exercițiile“ militare. Nu se știe însă exact dacă au fost retrase chiar toate forțele desfășurate (în împre­ju­rări similare, în trecut, Rusia lăsa semnificativ de multe trupe în urmă).

De asemenea, nu este clar ce mesaj a vrut să transmită Putin cu această colosală desfășurare de forțe – să-i intimideze pe liderii ucraineni pentru a accepta concesii (de pildă, autonomia formală a Donbasului) sau este o avanpremieră pentru o vii­toare agresiune?

În discursul către națiune din 21 aprilie, Putin a oferit indicii extrem de vagi. A promis susținere pentru populație și durere pentru dușmani. A reluat teoria conspi­rației, cum că Occidentul caută să-l asasineze pe președintele Belarusului vecin, dictatorul Aleksandr Lukașenko. A promis că aceia care amenință securitatea Rusiei vor regreta mai mult decât orice.

Președintele Putin, mai slab decât pare

Președintele Putin este mai slab decât pare, dar asta îl face și mai peri­culos. Aventura sa anterioară în Ucraina s-a petrecut când economia Rusiei avea probleme, iar în sondaje avea nevoie să crească. În prezent, rata de favorabilitate este tot în scădere și doar un sfert din po­pu­lație îi mai susține partidul. Protestele iscate de arestarea lui Aleksei Navalnîi în ianuarie au fost cele mai ample din ultimii zece ani.

Și protestele fără precedent din Belarus îl îngrijorează – Lukașenko a ieșit extrem de șifonat după manifestații și depinde mai mult ca oricând de sprijinul Kremlinului pentru a rămâne la putere. Dacă Putin ar fi pățit la fel, știe bine că nu ar fi avut cui să-i ceară sprijinul. Confruntat cu proteste în țară, reacționează agresiv – ame­nință Ucraina, Belarus sau alte state vecine. Ceea ce este o provocare pentru președin­tele american Joe Biden și aliații acestuia.

De aceea, când ia decizia de a-l contracara pe Putin, Occidentul trebuie să ră­mână realist. Nimeni nu vrea un război cu o putere nucleară, iar sancțiunile se dovedesc adesea inutile (rareori dau roade dacă sunt aplicate unilateral sau dacă sunt prea ambițioase). Chiar și cele mai severe embargouri au eșuat în a disloca tirani care erau mai slabi – în Cuba sau în Venezuela. Iar a vorbi de un embargo asu­pra exporturilor rusești de gaze și țiței este complet naiv – a scoate din joc acum, fără alternativă, un furnizor de anvergura Arabiei Saudite ar cutremura economia glo­bală, așa că nu se va întâmpla.

Prețul agresiunii și al opresiunii

Așadar, sancțiunile nu trebuie să vizeze o schimbare de regim, ci să crească prețul pe care președintele rus să-l plătească pen­tru agresiunile externe și pentru opresiunile interne.

Joe Biden a început bine, impunând sanc­țiuni financiare pentru implicarea în scru­tinele altor țări. Se pot extinde prin sanc­ționarea instituțiilor financiare occidentale implicate în afaceri cu firme care au legături cu Kremlinul. Liderul de la Casa Albă încearcă să facă un front comun cât mai numeros, ceea ce până acum SUA nu au reușit.

Germania trebuie convinsă să înghețe Nord Stream 2, conductă menită să oco­lească Ucraina. Marea Britanie trebuie să fie mai dură cu acțiunile de spălare a ba­nilor.

NATO, la fel, ar trebui să fie mai activă și să obțină un echilibru – reasigurând securitatea vecinilor Rusiei, dar fără a alimenta paranoia Kremlinului (unii ruși chiar cred că NATO ar putea invada Rusia pentru a ajuta Ucraina să-și recupereze teritoriile pier­dute). Liderul american trebuie să fie convingător în a clarifica faptul că acest lucru nu se va întâmpla. Pe de altă parte, NATO ar trebui să se consolideze în Marea Neagră.

Rusia este mult mai puțin importantă decât China, atât prin prisma economiei globale, cât și a schimbărilor climatice. Chiar și așa, rămâne de luat în seamă. Este cel mai prolific agent de instabilitate de la frontierele Europei și cel mai activ provocator pentru democrațiile prospere, prin finanțarea partidelor extremiste și prin di­seminarea știrilor false și a discordiei. Modul în care statele occidentale aleg să gestioneze aceste provocări setează și un precedent. Cert este că liderii chinezi ur­măresc foarte atenți. Dacă Biden lasă Rusia să facă ce vrea în Ucraina, China va presupune că poate face la fel în Taiwan, de exemplu.

Spre deosebire de predecesorul său, Biden știe bine cu cine are de-a face – nu l-a îmbrățișat pe Putin, ci l-a numit un „cri­minal“. Totuși, nu a închis canalele de comunicare. A sugerat organizarea unui summit. Dar o întâlnire ar fi o greșeală dacă doar va crește prestigiul lui Putin, în loc să scadă tensiunile militare și să semnaleze o rezolvare a situației. Din fericire, președin­tele american s-a înconjurat de foarte mulți experți în Rusia și chiar ține cont de ceea ce îi spun.

La sfârșitul zilei, nu cei din afară vor fi cei care decid viitorul Rusiei. Calea lungă și dificilă de a crea o alternativă la regimul lui Putin poate veni doar de la conaționalii lui. Ceea ce pot face Biden și restul Occidentului este să le acorde sprijin demo­cra­ților ruși, așa cum s-a întâmplat și în epoca sovietică – Biden trebuie să continue să facă presiuni pentru eliberarea lui Navalnîi. Occidentul are nevoie de disidenți ca acesta pentru a avea pârghii de control asupra Rusiei. În caz contrar, aceasta va ră­mâne o cleptocrație brutală, iar statele vecine nu vor fi niciodată în siguranță.

Motivul

Viitoarele alegeri din Rusia ar putea fi mo­ti­vul pentru care Putin are nevoie de un con­flict extern.

• STRATEGIE. ­­Solicitarea unui summit venită din partea liderului american Joe Biden a apăsat doar butonul de pauză, crede Roman Waschuk, diplomat canadian cu experiență în spațiul rus.
• ÎN SCĂDERE. ­­Alegerile pentru Duma de Stat vor avea loc pe 19 septembrie. Partidul Rusia Unită, aflat la putere, s-ar putea confrunta cu rezultate sub aștep­tări în contextul în care eco­nomia rusă este serios afectată de pande­mia de COVID-19.