Care sunt marile trenduri care anunță o prăbușire a vechii ordini mondiale

Regresul globalizării, instituții internaționale defuncte sau în agonie, protecționism și ascensiunea politicilor naționale, acestea sunt marile trenduri care anunță o prăbușire a vechii ordini mondiale.

Dezintegrarea vechii ordini mondiale devine tot mai vizibilă cam peste tot în lume. Folosite de patru ori mai mult decât în anii ’90, sancțiunile comerciale au devenit cea mai uzitată bâtă în duelul dintre state. În plus, se coace un răz­boi al sub­ven­ții­lor, în măsura în care mai multe țări caută să copieze sus­ți­ne­rea pe care China și SUA o acordă pro­ducției „verzi“. Deși do­larul rămâne dominant, iar economiile emergente dau dovadă de o mai mare rezi­liență, fluxurile glo­bale de capital încep să se fragmenteze, remarcă revista britanică The Economist.

Avem instituțiile care cândva protejau vechea ordine și care acum fie sunt defuncte, fie își pierd rapid credibilitatea. Orga­ni­zația Mondială a Comerțului (OMC) împlinește 30 de ani anul viitor, dar de aproape cinci ani stagnează pe fondul ne­gli­jenței americane – la sfârșitul lunii aprilie, pentru a 75-a oară con­secutiv, SUA au blocat un demers banal de ocupare a locu­rilor vacante în cadrul organului de apel, care arbi­trează disputele comerciale dintre membrii organizației.

Fondul Monetar Internațional (FMI) este afectat de o criză de identitate, captiv între o agendă „verde“ și asigurarea sta­bi­lității financiare. Consiliul de Securitate al Organizației Na­țiu­nilor Unite (ONU) este paralizat. Iar instanțele supra­na­țio­nale, precum Curtea Internațională de Justiție, sunt tot mai mult folosite ca arme de părți aflate în conflict.

EXEMPLELE TRECUTULUI

Până acum, fragmentarea și declinul au impus o taxă nevăzută economiei globale, percep­tibilă doar dacă știi unde să te uiți. Din nefericire, istoria ne arată că sunt posibile colapsuri mai profunde și mai haotice, iar ele pot lovi brusc odată ce declinul începe.

Primul Război Mondial a pus capăt unei epoci de aur a glo­balizării, despre care, atunci, mulți gândeau că va dura mereu. Numai că, la începutul anilor 1930, în urma izbucnirii Marii Depresiuni și a tarifelor Smoot-Hawley, importurile Americii au scăzut cu 40% în doar doi ani. În august 1971, președintele ame­rican Richard Nixon a suspendat în mod neașteptat convertibilitatea dolarului în aur, iar după doar 19 luni, sistemul Bretton Woods al ratelor de schimb fixe se destrăma.

Ei bine, astăzi, genul acesta de lovituri pare ușor de imagi­nat. O revenire a lui Donald Trump la Casa Albă, cu viziunea sa de tip sumă-zero, ar continua erodarea instituțiilor și a nor­melor. La fel, prăbușirea ar putea fi accelerată de temerea unui nou val de importuri ieftine din China, dar și mai tare de un război deschis între SUA și China pe marginea Taiwa­nului sau între Occident și Rusia.

În multe dintre aceste scenarii, pierderile vor fi mai profunde decât crede majoritatea dintre noi. Este la modă să critici globalizarea necontrolată și să spui că a generat ine­ga­­lități, criza financiară globală și neglijarea mediului. Dar rea­li­zările anilor 1990 și 2000 – punctul culminant al capitalis­mului liberal – rămân fără egal în istorie. Sute de milioane au scăpat de să­răcie în China pe măsură ce aceasta s-a integrat în economia globală.

Rata mortalității infantile la nivel mondial este mai mică de jumătate din cea raportată în 1990. Procentul popu­lației globale ucise de conflictele interstatale a atins un minim postbelic de 0,0002% în 2005 (în 1972, era de aproape 40 de ori mai mare). Cercetările recente indică faptul că era Consensului de la Washington a fost momentul în care țările sărace au început să se bucure de creștere ac­ce­lerată, reducându-și decalajul față de lumea bogată.

RISCUL ANARHIEI ECONOMICE

Acum, declinul acestei or­dini amenință să încetinească tot acest progres sau chiar să-l inverseze. Odată distrusă, este puțin probabil să fie înlocuită cu reguli noi. Se va instala o stare naturală de anarhie în afa­ce­­rile lumii, stare care favorizează tâlhăria și violența. Fără încredere și fără un cadru instituțional pentru cooperare, va fi tot mai dificil ca statele să facă față provocărilor secolului al XXI-lea și vorbim aici în primul rând de oprirea unei curse a înarmării în domeniul inteligenței artificiale sau de colaborarea în sectorul spațial.

Problemele vor fi abordate de cluburi de țări care împăr­tă­șesc o gândire similară. Acest lucru poate func­ționa, dar va implica mai degrabă constrângere și va duce la resentimente. Iar când coopera­rea cedează în fața presiunii, țările au mai puține mo­tive să men­țină pacea. Pentru Rusia și pentru China, ordinea liberală nu este o manifestare și împli­nire a unor idealuri umaniste, ci manifestarea puterii americane brute, putere aflată într-un declin relativ.

Chiar dacă, da, ordinea mondială postbelică a însemnat un mariaj între principiile interna­ționaliste ale Americii și interesele sale strategice, nimeni nu poate contesta că sistemul libe­ral a adus beneficii uriașe în­tregii lumi. Țările cu un produs in­tern brut (PIB) mijlociu, cum ar fi India și Indonezia, care speră să își crească bogăția prin co­merț, exploatează opor­tu­nitățile create de fragmentarea vechii ordini, dar în cele din urmă depind de integrarea și predictibilitatea economiei globale. Și prosperitatea multor țări dezvoltate precum Marea Britanie și Coreea de Sud, depinde în întregime de comerț.

TREI SCHIMBĂRI ALARMANTE

Dis­funcționalitatea actuală a Organizației Mondiale a Comer­țu­lui în legătură cu arbitrarea litigiilor pare să anunțe noua or­dine în care instituțiile și regulile menite să promoveze co­merțul și investițiile internaționale devin desuete. Și zilnic apar noi titluri alarmante.

Uniunea Europeană, deși susținătoare a comerțului liber și mai hotărâtă să-și reducă emisiile de gaze cu efect de seră de­cât alte puteri economice, este pe punctul să impună tarife vamale autovehiculelor electrice chinezești. Apoi avem Sta­tele Unite, care au impus recent sancțiuni în cazul a peste 300 de entități, inclusiv din China și din Turcia, pe motiv că au acordat sprijin forțelor armate ale Rusiei în Ucraina.

Amplificarea subvențiilor și a sancțiunilor este unul dintre cele mai evidente semne ale dezintegrării „ordinii internaționale bazate pe reguli“, spun analiștii. Asistăm la un regres total nefericit al globalizării. Este o primă schimbare majoră, care încă nu a avut un impact semnificativ asupra nivelului de trai global. Sunt mulți însă care pariază că sărăcia va continua să scadă global și în absența globalizării.

A doua mare schimbare este pariul pe politica industrială. Politicienii concurează frenetic pentru a dezvolta lanțuri de aprovizionare interne și industrii locale – nu mai vorbim acum de cărbune și oțel, așa cum s-a întâmplat în perioada post­belică, ci de energie verde, vehicule electrice și semiconductori. Guvernele din întreaga lume au adoptat peste 1.500 de politici pentru a promova industrii specifice, atât în 2021, cât și în 2022, față de aproape niciuna la începutul anilor 2010.

SUA direcționează miliarde de dolari către firmele sale pre­fe­rate pentru a stimula producția de energie verde și de se­mi­conductori. Scheme bine finanțate pentru stimularea pro­ducției interne includ etichete de genul „Fabricat în Europa“, „Făcut în India“ și „Un viitor făcut în Australia“, iar bu­getul de anul trecut al Canadei s-a numit chiar așa – „Planul făcut în Canada“. Războiul se dă acum nu în zona tarifelor, ca după Al Doilea Război Mondial, ci în subvenții. Un studiu recent reali­zat de FMI constată o probabilitate de 74% ca, în decurs de un an, o subvenție pentru un anumit produs dintr-o economie mare să fie urmată de o subvenție pentru același produs într-o altă economie mare.

Pe lângă regresul globalizării și războiul subvențiilor, a treia schimbare ține de instituțiile globale, o umbră a fostei lor influențe. FMI avea aproape puteri exclusive în rezolvarea problemelor privind datoriile țărilor sărace. Dar, odată cu apa­riția creditorilor alternativi precum China sau India, FMI nu mai reușește să joace acest rol de stabilizare a economiilor. Fiecare parte a restructurării datoriei, inclusiv pașii care erau odată formalități, presupun acum negocieri lungi. A crescut nu­mărul statelor, în special din Africa Subsa­ha­riană, care sunt aproape sau deja incapabile să-și plătească datoriile.

Concluzia articolului publicat de The Economist este cât se poate de pesimistă: consolidată de o creștere puternică a eco­nomiei Statelor Unite, economia mondială poate părea că are capacitatea de a supraviețui tuturor provocărilor. De fapt, nu poate.

Fronturi

Duelul subvențiilor este unul dintre semnele dezin­te­grării vechii ordini mondiale.

  • DINTE PENTRU DINTE. ­­Cel mai recent război comercial și care se anunță de anvergură este între Uniunea Europeană și China, pe marginea noilor teh­nologii electrice – UE acuză China de concurență neloială, iar țara asiatică acuză UE de protecțio­nism și de măsuri discriminatorii. Lupta se duce în acest moment în câteva sectoare: industria feroviară, industria auto, cea a panourilor solare și a tehno­logiilor eoliene.
  • INIȚIATIVĂ. ­­Recent, Grupul Renault a cerut crearea unui fond european pentru a facilita accesul la subvenții și materii prime necesare automobilelor electrice, în încercarea de a contracara influența vehiculelor pro­duse în China pe piața euro­peană. Pe fondul scăderii puterii de cumpărare din cauza inflației, vânzările de mașini electrice în Europa au frânat puternic. Sectorul auto european este îngrijorat și de apariția automobilelor electrice mai ieftine din China.
  • MARELE PLAN CHINEZESC. ­­China nu dă un pas înapoi din giganticul plan One Belt, One Road, de 1.000 de miliarde de dolari, care urmărește să lege fabricile chinezești cu Europa și Africa, dar și coasta Americii de Sud de la Pacific. Din plan fac parte și lansarea și dezvoltarea rutei transcaspice de transport internațional (TITR sau Corido­rul Mijlociu), cu scopul de a deveni o rută comercială majoră în Eurasia și parte importantă a lan­țului global de aprovizionare.