Care sunt cele 400 de joburi scoase la concurs de City Grill

Grupul City Grill, care deține restaurante precum Pescăruș, Caru’ cu Bere sau Hanu’ lui Manuc, angajează 400 de persoane pe posturile de ospătar, picol, barman, bucătar și hostess.

Cei care vor să ocupe locurile de muncă scoase la concurs trebuie să fi absolvit cel puțin liceul, iar cei interesați pot fi atât necalificați, cât și cu experiență, din București și zonele limitrofe.

„Anul acesta, prioritatea strategică a întregului grup City Grill este să investim resurse importante în recrutare, training, dezvoltare și recompensarea tuturor membrilor echipelor care lucrează pentru brandurile din portofoliu”, a menționat Daniel Mischie, noul CEO al Grupului City Grill.

Totodată, City Grill, una dintre cele mai mari companii din industria ospitalității din România, mai angajează pizzeri, ajutori de bucătar, spălători de veselă, șefi de tură, magazioneri, operatori și asistent manager.

„Ne propunem să ne dezvoltăm și să deschidem două locații noi până la finalul lui 2017, tocmai de aceea ne dorim să găsim cât mai mulți oameni pasionați de domeniu, comunicativi și dornici să lucreze într-un mediu plăcut, alături de o echipă tânără”, a mai precizat Daniel Mischie.

Toți angajații grupului City Grill beneficiază, pe lângă salariu, de bonusuri de performanță, discount-uri în restaurantele din portofoliu, training-uri profesionale și de dezvoltare, petreceri dedicate și decontarea transportului.

Fondat în 2004 de către Dragoș Petrescu, grupul City Grill deține în portofoliu șapte branduri – restaurantele City Grill, Trattoria Buongiorno, Hanu’ Berarilor, Caru’ cu Bere, Pescaruș, Hanu’ lui Manuc și Cafenelele City Cafe.

 


FOTO: Caru’ cu Bere