Canicula a încins cablurile românilor: Consumul de energie la nivel naţional a crescut cu peste o mie de megawaţi

Codul roşu prelungit de caniculă, fără precedent în România, s-a resimţit şi în consumul excesiv de electricitate.
Mulţi români au folosit intens aparatele de aer condiţionat, iar în anumite zone din ţară, inclusiv în Capitală, suprasolicitarea reţelei electrice a provocat pene de curent. În contextul consumul crescut, prețul energiei electrice pe piețele pe termen scurt a atins niveluri record, cele mai mari din regiune.
_____________________________________________________________________________
UPDATE. Premierul Marcel Ciolacu a convocat pentru vineri dimineaţa Comandamentul pentru Energie.
Şeful Executivului a spus la începutul şedinţei săptămânale a Guvernului, că de vineri va fi depăşită faza critică generată de valul de căldură.
„Prognozele arată că de mâine încolo depăşim faza critică generată de valul masiv de caniculă. În această săptămână, periodic, am stat de vorbă cu domnul ministru al Energiei, Sebastian Burduja, care a fost extrem de activ şi s-a consultat permanent cu producătorii şi distribuitorii.
Vreau să le mulţumesc tuturor lucrătorilor din sistemul energetic naţional, companiilor de stat sau private pentru eforturile făcute ca să trecem de această etapă grea cu cât mai puţine probleme pentru români. Am dispus convocarea pentru mâine dimineaţă a Comandamentului pentru Energie. E nevoie să venim cu soluţii eficiente, fiindcă ne aşteaptă în continuare o vară provocatoare”, a evidenţiat prim-ministrul.
Consumul de energie la nivel naţional a crescut cu peste o mie de megawaţi
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a estimat că în ultima perioadă, cu temperaturi extreme, consumul de energie la nivel naţional a crescut cu peste o mie de megawaţi faţă de o zi normală de vară.
El a explicat că şi producţia de energie din surse eoliene a scăzut semnificativ, având în vedere că în perioadele foarte călduroase vântul nu bate.
Întrebat cu cât a crescut consumul de energie la nivel naţional în perioada Codului roşu de temperaturi extreme, comparativ cu o zi de vară normal, ministrul Energiei a răspuns: ”Peste o mie de megawaţi”.
”Dar sunt mai multe lucruri aici. Pe de o parte, avem intervale de timp care sunt cu mai multe provocări decât altele, cum este acest interval de seară unde ne lipseşte producţia din parcurile solare şi, pe de altă parte, în zilele foarte călduroase nu bate vântul şi atunci ne-a lipsit şi energia eoliană.
Dacă într-o zi de anul trecut, cu ceva vânt, aveam undeva la 1.200, poate chiar 1.700 de megawaţi din energie eoliană, în aceste zile am avut 367, iată situaţia operativă din 17 iulie. Deci vă daţi seama, un deficit de 1.300 – 1.400 de megawaţi”, a afirmat Sebastian Burduja, la Digi 24.
În regim de urgență, la sediul Transelectrica a avut loc comandamentul de Vară pentru Sectorul Energetic. Pentru că producția este insuficientă, a fost suplimentată cu aproximativ 400 de mw prin pornirea unor grupuri de la Ișalnița, Paroșeni și CET București Sud.
Recomandări pentru populație
Reprezentanții comandamentului au făcut și recomandări pentru populație, pentru a evita suprasolicitarea rețelei. În primul rând, ar trebui că aparatele de aer condiționat să fie setate la o temperatură mai mare, între 24 și 26 de grade. Apoi seara, între 18 și 22, când e vârf de consum, ar fi indicat să evităm să folosim și alte electrocasnice mari, care consumă multă energie, cum ar fi mașina de spălat sau uscătorul.
Ministrul Sebastian Burduja a explicat că, pe viitor, se lucrează la modalități prin care populația să fie încurajată să folosească electrocasnicele la ore cu consum mic, cum ar fi la prânz, printr-un preț mai mic, așa cum se întâmplă în alte state.