Când granzii fotbalului își dau autogol

Ideea apariției Superligii Europene de fotbal, pul­veri­zată în 48 de ore chiar de o parte dintre „conspi­ra­tori“, a scos la iveală o serie lungă de puncte slabe pe care le are fotbalul. A arătat, în special, un model de business aflat aproape de o „bulă speculativă“.

AMATORISM. Înființarea Superligii a fost gândită și pusă la cale de câteva dintre cele mai mari cluburi europene. În ziua anunțului, 12 echipe cu palmares, tradiție și bani își asumau apartenența la noua com­pe­tiție. Înființarea competiției a fost comunicată peste noapte, ceea ce ne arată că s-a mizat pe elementul-sur­priză. Numai că surpriza nu a fost suficientă, ci, dimpotrivă, a arătat cât de „naiv“ au gândit și acțio­nat cei care s-au aliat pentru a crea Superliga.

Reacțiile au fost rapide și virulente. Suporterii unor echipe „fondatoare“ au reacționat vehement, repre­zentanții unor cluburi rămase în afara viitoarei com­petiții au explodat, UEFA a amenințat imediat cu sancțiuni dure și, în fine, politicieni de top – precum premierul britanic Boris Johnson sau președintele francez Emmanuel Macron – s-au opus ideii.

Manualele de management definesc foarte simplu ceea ce s-a întâmplat. Atunci când aproape toți actorii implicați sunt împotriva deciziei înseamnă că mo­dul în care s-a acționat a fost tipic pentru niște amatori. Ceea ce este surprinzător pentru niște condu­cători de club care și-au creat în ultimii ani imaginea unor semizei ai managementului sportiv. Dintr-odată, această faimă s-a pulverizat.

Dacă în privința înființării noii competiții conducă­torii celor 12 cluburi au acțio­nat ca niște amatori, în ceea ce privește finanțarea lucrurile au fost la polul opus. În sensul că Superliga își asigurase finanțare – un credit de 2,8 miliarde de euro, care ar fi trebuit ram­bursat în următorii 23 de ani – de la banca ameri­cană JP Morgan Chase. Din această cauză, banca a fost atrasă în valul de critici vi­rulente apă­rute după ce s-a aflat de implicarea în afa­cere.

Mai mult, mass-media a relatat că, în cadrul băncii, decizia acordării împrumutului a fost discutată în cadrul unui comitet intern. Aici, un expert al băncii a atras atenția asupra riscului reputa­țional pe care îl presupune implicarea în proiect. Specialistul făcea referire la modul în care publi­cul larg și clienții vor privi pro­iectul considerat controversat. În cele din urmă, s-a hotărât că emoțiile nu au prea multă legătură cu afa­cerile și cele 12 cluburi au primit girul pentru împrumut.

Ce a urmat arată decizia greșită a băncii. Criticile nervoase ale oponenților Superligii au cuprins și banca americană. Pe rețelele sociale, unii comentatori și-au adus aminte de cuvintele frumoase pe care președintele băncii de investiții americane le spunea anul trecut, în care vorbea despre „schimbarea valorilor din mediul de afa­ceri și apropierea de cele ale societății“. Vorbe goale, iar implicarea în afacerea „Superliga“ a devenit o do­vadă grăitoare. Scuzele transmise public de reprezen­tanții JP Morgan și faptul că „și-au pus cenușă în cap“ spunând că „au judecat gre­șit situația“ nu au mai în­călzit pe nimeni. Unii comentatori au concluzionat că, dacă JP Morgan ar fi avut o prezență consistentă în Europa, probabil că, în mod logic, fanii fotbalului ar fi cerut boicotarea băncii.

DISPERARE. Cu această ocazie, marile cluburi au atras atenția asupra dificultă­ți­lor financiare care le macină. Doar două exemple: Real Madrid are datorii totale de aproximativ 900 de milioane de euro. Barcelona stă și mai rău: datorii de 1,1 miliarde de euro, iar cu scadență anul acesta – 730 de milioane de euro, la un capital social de 203 mili­oane de euro. În termeni economici, aceasta se nu­mește „dificultate finan­ciară“. Dar la această situație nu s-a ajuns peste noapte. De ani întregi, echipele cu cele mai bune performanțe europene își finanțează rezultatele (salariile jucătorilor, transferurile la sume exorbitante) cu bani împrumu­tați.

„Fair-play-ul financiar“ a fost uitat cu bună-știință pentru marile cluburi care se găsesc acum într-o si­tua­ție financiară compli­cată și caută soluții pentru a încasa mai mulți bani. Ideea Superligii este rezultatul disperării. Însă cauzele trebuie căutate la stilul de ma­nagement practicat de conducătorii de cluburi: ris­cant și abuziv față de re­guli. Orice companie care ar fi avut un astfel de bad management ar fi fost pena­lizată de piață sau de cre­ditori. Sănătatea financiară a fotba­lului a scăpat, însă, de atenția publicului și a spe­cialiș­tilor, pentru simplul fapt că este fotbal.

Scuza cea mai la îndemână a cluburilor care au pro­movat comportamentul riscant din punct de vedere financiar a fost aceea că fotbalul este o industrie. De cel puțin trei decenii auzim acest lucru. Dar ce fel de industrie este aceea în care marile companii nu pot obține profit? O industrie „mincinoasă“, în care UEFA și FIFA sunt două instituții monopoliste și învechite, care au tole­rat toate devierile de la reguli, și suporterii nu mai sunt decât un pretext pentru ca pre­ședinții cluburilor să facă noi investiții riscante. Doar că fanii încep să își piardă din interes. Nu banii au stricat fotbalul, ci managementul concentrat exclusiv asupra banilor. Pentru ca fotbalul să fie salvat, ceva ar trebui să se schimbe. Dar nu prin concentrarea în superligi, ci tocmai invers. Este un lucru la care conducătorii fotbalului trebuie să reflecteze.